Se organizează sau nu Eurovisionul?

Organizatorii competiției musicale Eurovision au anunțat cum va avea loc concursul în acest an. Ediția cu numărul 65 va avea loc în format limitat, în orașul Rotterdam. Finala va avea loc pe 22 mai.

Reprezentanții concursului au spus că unele dintre interpretări vor avea loc în diferite locuri din oraș, însă aceștia nu au precizat dacă publicul va avea acces sau nu. De asemenea, s-a dat de înțeles că unele dintre delegații vor trimite interpretările înregistrate.

”Concursul muzical Eurovision îşi va face cu siguranţă mult aşteptata revenire în luna mai a acestui an, în ciuda pandemiei, însă, în condiţiile actuale, este în mod regretabil imposibil să desfăşurăm evenimentul în maniera în care eram obişnuiţi”, a precizat Martin Osterdahl, supervizorul executiv al evenimentului.

Organizatorii au mai semnalat faptul că încă analizează posibilitatea unui scenariu în care o parte dintre invitaţi ar putea participa cu respectarea ”măsurilor stricte de sănătate şi securitate, inclusiv testări frecvente pentru COVID-19”. De asemenea, acest plan ar putea să fie redus ”în mod realist”, iar, promit organizatorii, banii pentru biletele achiziţionate până în prezent să fie returnați. O decizie finală în ceea ce priveşte prezenţa publicului ar putea fi luată abia la jumătatea lunii aprilie.

În comunicatul transmis de organizatori este anunțat că anul acesta, semifinalele se vor desfăşura pe 18 şi 20 mai, iar finala pe 22 mai. La concurs vor participa 41 de ţări. Anual, competiția ține cu sufletul la gură aproximativ 200 de milioane de telespectatori. La ediția din 2019, marele câștigător a fost Duncan Laurence, cu melodia “Arcade”.



Despre Eurovision

Concursul muzical Eurovision este o competiție anuală desfășurată între multe dintre țările care sunt membre active ale Uniunii Europene de Radio-Televiziune (European Broadcasting Union, EBU).

Fiecare țară participant trebuie să înscrie un cântec, pentru a fi interpretat în direct la televizor și la radio, după care, fiecare țară în parte acordă voturi cântecelor celorlalte țări pentru a se determina cea mai apreciată melodie participantă. Țara câștigătoare trebuie să găzduiască următoarea ediție a competiției muzicale.

Concursul a fost transmis în fiecare an, de la inaugurarea sa din 1956, mai puțin în anul 2020 când a debutat pandemia de COVID-19, fiind unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume.

Totodată, este unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cifrele de audiență fiind estimate în ultimii ani la valori între 100 și 600 de milioane de telespectatori la nivel internațional. Eurovision a fost transmis și în țări non-europene, precum: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Columbia, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, India, Iordania, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Statele Unite, Taiwan, Thailanda, Uruguay și Venezuela, chiar dacă acestea nu participă. 

Începând cu anul 2000 concursul a început să fie transmis și pe Internet, prin Live Streaming.

Text: Bettina Cristea