10 trucuri pentru un machiaj simplu și rapid

machiaj simplu 10 trucuri

Vrei un machiaj simplu pe care să-l realizezi ușor, în timp scurt și care să-ți scoată în evidență trăsăturile frumoase? Ești în locul potrivit! Avem pentru tine 10 trucuri care îți vor fi de mare ajutor.

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului și nimic nu poate să-i evidențieze mai bine decât un   machiaj bine făcut. Află din acest articol cum să-ți realizezi un machiaj simplu, rapid și de impact.



Ce înseamnă un machiaj simplu?

Cu siguranță ne referim la machiajul pe care îl poți purta în activitățile zilnice, când vorbim de un machiaj simplu ușor de realizat și de adaptat stilului tău. Alege să porți un machiaj bazat pe naturalețe, dar care poate accentua trăsăturile tale forte.

Avantajele unui machiaj simplu, natural

Nu contează dacă mergi la birou, shopping, că ieși în parc sau la restaurante pentru întâlniri. Pentru că este un machiaj simplu și natural, se va potrivi foarte ușor stilului vestimentar ales în ziua respectivă.

Acest machiaj vine mai degrabă să acopere mici imperfecțiuni iar dacă se întâmplă ca peste zi să ai nevoie să-l împrospătezi sau de retușuri, mai ales că la temperaturi ridicate poate fi afectat, poți interveni foarte ușor fără fie necesar să iei prea multe produs cu tine.

Primul pas pentru o piele sănătoasă este curățarea ei în profunzime cu gama Daily Care de la Rilastil. Demachierea și eliminarea prin curățare a factorilor poluanți de pe ten, inclusiv a bacteriilor acumulate pe parcursul zilei și al nopții sunt elementele cheie pentru un ten frumos.

Pentru că este foarte ușor de realizat nu îți va lua mult timp așa că, dacă te grăbești, cu acest machiaj te pregătești nu ai cum să dai greș.

10 trucuri pentru un machiaj simplu și ușor de realizat

În general, nu ai nevoie de prea multe produse sau ustensile de make up. Pentru un machiaj simplu, ai nevoie de produsele esențiale, dar este mai important să ai ce îți este potrivit iar pentru armonia chipului tău urmează aceste reguli:

1.    Îngrijirea tenului este esențială

Este cel mai important pas: întâi de toate, tenul trebuie să fie sănătos, îngrijit și hidratat. De asemenea este important ca înainte de a realiza un machiaj simplu să demachiezi tenul în mod corespunzător. Orice ai pune pe fața ta, dacă nu este curată, vei avea neplăceri. La fel și la final de zi tenul trebuie demachiat, curățat și hidratat.

2.    Folosește produse de calitate și rezistente

Nu pune orice pe tenul tău! Produsele de calitate sunt esențiale mai ales dacă ai probleme de acnee pentru că nu vrei să agravezi situația. Un machiaj simplu este ideal, dar trebuie să reziste pe tot parcursul zilei. Alege cu grijă produsele pe care le folosești!

3.    Nu exagera cu machiajul

Aici, ne referim începând de la fondul de ten, pudră și orice alt element. Păstrează un echilibru pentru realizarea unui machiaj simplu și natural pentru că nimic nu trebuie să fie prea mult nici dacă vrei să scoți în evidență ochi sau buze deci, fără straturi și linii groase, etc.

4.    Verifică regulat termenul de expirare al produselor și curăță ustensilele

Ambele aspecte sunt importante pentru a evita orice iritații și bacterii la nivelul pielii. În cazul produselor expirate trebuie să știi că acestea nu vor mai avea același randament. Pentru un machiaj simplu de zi nici nu ai nevoie de prea multe produse.

5.    Alege fondul de ten potrivit

Evită să arăți de parcă ai purta o mască.  Alege fondul de ten potrivit tenului, unul care să aibă o consistență fluidă căci acesta vine cu un aspect mai natural. O bună variantă sunt și BB sau CC cream-urile, mai ales pentru perioadele calde. Nu lăsa diferențe între nuanța pielii de pe față și decolteu pentru că se vede urât.

6.    Fardurile de ochi pe care să le folosești într-un machiaj simplu de zi

Evită culorile strălucitoare de verde, albastru sau orice alt tip de fard strident. Pentru un machiaj simplu de zi ai nevoie de culori din gamele de maro, roz sau pământii. Nu folosi farduri cu sclipici, sunt total neadecvate!

7.    Rujuri folosite pentru într-un machiaj simplu

Pentru că vei purta machiajul pe parcursul zilei, buzele tale pot purta un gloss în nuanță de nude care să le mențină aspectul natural așa că, evită și aici, rujurile mate sau de culori stridente. Rujurile folosite trebuie să aducă un aspect natural, să fie bine hidratate și ușor strălucitoare.

8.    Scoate în evidență trăsături forte

Un kit de contouring îți poate fi de mare ajutor în aspectul final al machiajului. Ține cont de trăsăturile feței tale și scoate în evidență ochii sau buzele în funcție de ce te favorizează. Într-un machiaj simplu nimic nu este exagerat însă, folosește un baton corector în zona ochilor dacă vrei să-i faci să pară mai mari și blenduiește bine cu o pensulă specială pentru a crea efectele pe care ți le dorești.

9.     Folosește-te de culoarea ochilor

Dacă ochii tăi au o culoare pătrunzătoare scoate asta în evidență! Într-un machiaj simplu de zi este important să ai în vedere culoarea ochilor. Spre exemplu, dacă ai ochi verzi te poți juca în contrast folosind fardul în nuanțe pastelate de roz, maro sau cărămiziu în timp ce ochii căprui ies în evidență prin farduri maronii iar ochii albaștri pot beneficia de culori puțin mai puternice.

10.  Atenție sporită la gene și sprâncene

Importante la rândul lor, sunt sprâncenele și genele. Folosește un eyeliner, fără exagerare, trasează linii fine și, nu pune prea mult rimel pe gene! Aranjează sprâncenele și alege o nuanță de fard cu o notă mai deschisă decât culoarea lor.

Amintește-ți că un machiaj simplu va fi întotdeauna mai apreciat și îți va reflecta adevărata personalitate. Profită de trăsăturile tale frumoase și bucură-te de admirația celorlalți!