Ana Blandiana, premiul Principesa de Asturias pentru Literatură 2024

ana blandiana premiu

Poeta Ana Blandiana a primit Premiul Principesa de Asturias pentru Literatură 2024. Românca îi succede japonezului Haruki Murakami, laureat al prestigiosului premiu în 2023.

Poeta, eseista și politiciana română Ana Blandiana (Timișoara, România, 25 martie 1942) a fost distinsă cu Premiul Prințesa de Asturias pentru Literatură 2024. Este una dintre cele mai remarcabile poete din literatura europeană, opera sa a fost tradusă în aproape treizeci de limbi și a primit cele mai prestigioase premii internaționale, a anunţat televiziunea spaniolă.



Un premiu de 50.000 de euro

“Juriul a subliniat că: “Ana Blandiana este moștenitoarea celor mai strălucite tradiții literare, fiind în același timp o creatoare radical singulară. Scrisul ei, care îmbină transparența și complexitatea, ridică întrebări fundamentale despre existența ființei umane, în singurătate și în societate, în fața naturii și a istoriei. Prin poezia sa neînblânzită, ea a demonstrat o extraordinară capacitate de rezistență în fața cenzurii”.

Blandiana și-a exprimat recunoștința pentru acest premiu prin următoarele cuvinte postate in limba spaniolă şi pe pagina de ei de socializare: “Îmi este greu să-mi exprim emoția și recunoștința pentru marea onoare pe care o reprezintă pentru mine Premiul Prințesei de Asturias, mai ales că – ca întotdeauna când primesc un premiu – nu pot să nu-mi amintesc de gândul lui Platon care recomanda încoronarea poeților cu lauri și alungarea lor din cetate. Dar dacă pentru mine poezia este de fapt o cale spre polis, un mod de a rămâne, un mod de a însoți suferința celorlalți?!

“Vă mulțumesc pentru ecoul pe care prestigiosul dumneavoastră premiu îl va da ideilor mele și poemelor mele și pe care îl va amplifica în conștiința cititorilor spanioli din întreaga lume”, a conchis poeta.

Cum o prezintă presa spaniolă pe Ana Blandiana

Otilia Valeria Coman, sau Ana Blandiana, aşa cum se prezintă de la debut, în 1978, când i s-a interzis să foloseasă numele tatălui său condamnat politic, a fost o opozantă fermă a dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989) şi o susţinătoare proeminentă a drepturilor omului şi a democraţiei, scrie EFE.

Printre cărțile poetei și eseistei românce se numără: “Prima persoană plural” (1964), “Calcâiul vulnerabil” (1966), “Octombrie, noiembrie, decembrie” (1972), “Poeme” (1974), “Visul din vis” (1977), “Cele patru anotimpuri” (1977), “Soarele de dincolo” (2000), “Patria mea A4” (2010) și “Variațiuni pe o temă dată” (2018). A lucrat la revistele Viața Studențească și Amfiteatru – unde a publicat câteva poeme devenite icoane ale luptei împotriva dictaturii comuniste – și ca bibliotecară la Institutul de Arte Plastice din București.

Cristina Dudău

Foto Hepta