Multi copii traiesc vacantele ca pe o aventura. Altii sunt nelinistiti pentru ca pierd reperele lor obisnuite. Cum aflati daca copilul vostru poate sa ramana singur la gradinita sau daca fratele mai mare poate sa mearga pe bicicleta ca sa cumpere paine? Parintii oscileaza intre a alege autonomia (“daca devine mai repede autonom, se va descurca mai bine in viata”) sau dependenta (“el nu se descurca fara mine, deci el ma iubeste”).
Ce spune psihologul
Incurajarea unui copil spre autonomie este de fapt o forma de a-l invata sa se detaseze si sa constientizeze existenta celor doua parti: parinti si copii. Autonomia se poate construi pas cu pas cand parintii si copilul sunt fericiti ca sunt impreuna. Copilul indrazneste sa profite de libertate atunci cand considera ca faptele sale nu-i afecteaza pe parinti. Incurajarea parintilor si increderea lor ii ajuta pe copii sa depaseasca dificultatile, sa se aventureze. Protectia impiedica copilul sa cunoasca tot ceea ce il inconjoara, este o frana in dezvoltarea sa naturala. Dar excesul de libertate poate avea acelasi efect. Daca nu este pregatit poate sa esueze. Compromisul intre cele doua pozitii trebuie sa insoteasca copilul in dorinta sa de emancipare, sustinandu-l moral si psihic.
Ce putem practic sa facem
Profitati de perioada in care sunteti in preajma copilului pentru a-l incuraja sa mearga inainte. Decat sa-i interziceti sa se aventureze mai bine il invatati sa se stapaneasca. Plecati impreuna sa recunoasteti noul loc. Incepeti sa-i dati repere precise: “vanzatorul de ziare este aici, noi locuim acolo”, “tu nu depasi aceasta limita cu bicicleta”, “daca te pierzi, iata noua ta adresa, numarul de telefon pe care trebuie sa-l stii pe de rost”. Trebuie sa-i aratati cum sa revina, sa se intoarca acasa. Noile experiente sunt bune, dar nu fortati nota. Daca ii este teama de apa si refuza sa inoate, incercati sa-l obisnuiti treptat cu ea. Faceti acest lucru impreuna. Tineti-l in brate, fiti alaturi de el, incetul cu incetul va prinde curaj si se va aventura. Mersul pe bicicleta este asemanator. Va cadea de multe ori. Dar nimic nu te ajuta mai bine decat alternanta dintre incercari si esecuri. Va invata cazand, cu conditia sa fie sustinut moral: “tu poti sa o faci”. Aratati-i la final cat de mandru/a sunteti de el/ea. Autonomia ofera copilului posibilitatea de a gandi altceva si de a exprima lucrurile pe care le simte. Este important sa se creeze situatii in care copilul sa vorbeasca liber, sa fabuleze, sa deseneze, sa modeleze. Parintele e bine sa-i fie complice.
Retineti!
Va intrebati daca copilul vostru este sau nu autonom? Observati-i prietenii si parintii acestora. Ce fac in situatii asemanatoare? Sunt prea liberi, prea indrazneti sau invers? Sunteti o mama grijulie sau neglijenta? Iata un prim reper. Copilul dependent de parintii sai se teme de tot ceea ce este nou. Copilul autonom vrea sa-si depaseasca limitele, nu se controleaza, merge pana intra in bucluc. In cele doua cazuri protectia si libertatea excesiva sunt ingrijoratoare si copilul poate deveni coleric. In calitate de parinti, cautati sa aveti o masura in toate.