Comunicarea in slujba intelegerii in cuplu

Sa comunicam pentru a ne intelegeComunicarea reprezinta instrumentul principal de dezvoltare a unei relatii sanatoase. 

Tipuri de comunicare
Cand vorbim despre comunicare avem in vedere o paleta larga de modalitati de exprimare si de transmitere a unui mesaj, cum ar fi:
– mesajele verbale;
– mesajele non-verbale bazate pe mimica si pantomimica;
– mesajele simbolice cum ar fi simptomele somatice (care tin de corp) adesea de natura emotionala, dar si evenimentele deosebite sau accidentele, cum ar fi sa uitam sincer de o intalnire care in fapt ne starnea un sentiment neplacut sau sa ne luxam glezna intr-o perioada in care ne simtim foarte obositi, dar avem foarte multe treburi de rezolvat.

Aceste tipuri de mesaje deservesc preponderent unul dintre cele doua mari canale de comunicare: constient si inconstient. Astfel, in comunicarea la nivel constient se utilizeaza mai ales mesajele verbale, desi exista si momente in care mesajul verbal este purtatorul unui continut inconstient, cum este in cazul lapsusurilor sau al accidentelor comunicationale. In acest sens, Freud spunea ca „orice greseala devine de inteles”. Un exemplu consacrat este cel al unei personalitati desemnate sa prezideze o sesiune de comunicari stiintifice, dar care nu-si dorea sa faca acest lucru. In momentul deschiderii sesiunii, acesta a pronuntat „Declar sedinta inchisa” in loc de „Declar sedinta deschisa”.  La polul celalalt se afla mesajele simbolice, purtatoare de semnificatii inconstiente. Astfel, o persoana care sufera de ulcer isi exprima in acest mod anxietatea reprimata, la fel cum o femeie cu multiple afectiuni ginecologice este posibil sa se afle intr-un conflict inconstient cu propria feminitate si sexualitate.

O comunicare „ecologica”
Comunicarea este un proces complex. Complexitatea este motivul aparitiei confuziilor. De aici decurge necesitatea unui efort de a crea si mentine un mod de comunicare „ecologic”. Aceasta presupune un bun contact cu propria persoana, adica o constiinta clara a realitatii interioare, in multiplele sale aspecte: ce nevoi se cer implinite, ce asteptari avem de la celalalt, ce ne place, ce nu putem tolera, ce ne produce teama… Un al doilea aspect consta in asumarea acestei realitati si putinta de a o comunica in mod deschis si neviciat cu celalalt. Prin atitudine sanatoasa se intelege ca „este OK sa ai chef sa primesti fara sa ceri, dar nu este OK sa fii trist ca nu primesti nimic daca nu ai cerut”. Cel mai mare izvor de intelepciune, Biblia, ne invata in acest sens: „Cere si ti se va da”. Atentie: a comunica deschis si neviciat presupune ca regula de aur sa vorbesti despre tine si realitatea ta. Aceasta inseamna ca o femeie ii poate spune partenerului sau ca are nevoie de mai multa atentie din partea lui sau ca se simte singura sau neglijata, si in nici un caz nu va vorbi despre „dezinteresul” partenerului. Acest „exercitiu” aduce in timp castiguri extraordinare. In planul relatiei, dupa exemplul de mai sus, daca partenera vorbeste despre o nevoie a sa si nu de un presupus defect al lui, atunci si el va fi mult mai dispus sa asculte, caci este mult mai placut sa stii ca oferi un lucru bun si important persoanei iubite, decat sa incerci sa nu mai „gresesti”. In plan personal, in timp ajungem la o buna cunoastere de sine; vom sti mult mai bine care ne sunt nevoile, vom sti sa impunem limite optime in relatie, vom ajunge la o relatie de tip adult – adult in care rolul propriu va fi unul activ si nu pasiv, de asteptare.

Sa spunem „nu” mesajelor duble!
O forma de comunicare falsificata si psihopatogena o constituie mesajul dublu. Iata cateva exemple: un tanar ii spune partenerei sale, intr-o convorbire telefonica, cat isi doreste s-o intalneasca, dar decide sa iasa dupa program cu prietenii. Un alt exemplu ar fi cand sotia manifesta ingrijorare pentru sanatatea sotului care acuza dureri, in timp ce se imbraca pentru a merge la salonul de frumusete. Efectele dublului mesaj sunt nocive. Acestea induc sentimente de stanjeneala, confuzie si de furie, deoarece nu pot fi interpretate. Ca urmare, actiunile noastre vor fi confuze, dubitative si ambivalente, avand la baza emotii ce alterneaza intre bucurie/tandrete si furie/tristete. Pe termen lung ele distrug doi dintre pilonii esentiali ai unei relatii: increderea in celalalt si sentimentul de securitate in cuplu. O abordare constructiva a acestui tip de comunicare o constituie comunicarea deschisa, solicitarea unor explicatii suplimentare, marturisirea sentimentelor provocate de contradictia intre afirmatie si comportament. {i nu de putine ori avem ocazia in astfel de situatii sa descoperim lucruri noi despre celalalt, dar si sa ne afirmam atat nevoile cat si limitele. 

Text: Nicoleta Radulescu, consilier psihologic
Tel: 0723.497.386