Cristina Stamate despre Alexandru Arsinel: “Cand e sa fie… da si Dumnezeu!”

Cristina Stamate despre Alexandru Arsinel: “Cand e sa fie... da si Dumnezeu!”Cu totii ne dorim performanta, recunoasterea, premirea, iesirea din pluton, din rand, din anonimat. Cand suntem mici, ravnim la coronita de premiant, cand mai rasar putin, fetele jinduiesc la titlul de “regina balului” sau, dupa caz, “regina Facebook”, iar flacaii, la tresa de “soldat fruntas” ori, mai nou, la aurul cartierului la hip-hop sau, si mai cool, smecher sau hacker cotrobaind prin fisierele NASA.

Ca ne place sau nu, nu noi, oamenii, facem “jocurile”, viata are un sistem de premiere mai afurisit decat Loteria Nationala, la care se castiga din an in paste si mai ales in anii bisecti.

Asa se face ca noi, oamenii, asteptam cuminti sa ne premieze viata cu daruri de pret si cateodata, satui de asteptare, ne mai premiem si intre noi, cu mici cioburi colorate pentru care premiantul trebuie sa treaca prin apa si foc sa le merite.

Si totusi… Cand e sa fie…

Pe Alexandru Arsinel viata l-a premiat cu darnicie, aducandu-l pe lume in dulcea Moldova, intr-o casa mica, daruita cu o livada de pruni din care daca gusti o data, le duci dorul toata viata. Soarta i-a daruit o voce extraordinara cu care si-a putut castiga existenta in anii tineri cantand in cele mai sic baruri ale vremii, luand lesne piuitul cantaretilor profesionisti de la noi sau de-aiurea. Viata i-a indrumat pasii la Institutul de Teatru, care a propulsat-o in luminile rampei pe vedeta Arsinel.

Norocul l-a rasfatat cu o fata frumoasa si tandra, devenita in timp o nevasta buna, harnica si iubitoare, care a stiut sa-i fie alaturi – nu e deloc usor sa-i fii alaturi unei vedete de Revista care traieste in lumina stralucitoare si plina de capcane a spectacolului, a turneelor, a absentelor…

Dumnezeu i-a recunoscut smerenia si dragostea pentru parintii lui rasplatindu-l cu doi feciori ca brazii, care l-au facut mandru, fericit si… bunic.

In general, sunt fericita cu ce primesc de la viata si oameni, dar odata intamplarea a facut sa fiu intr-o emisiune de televiziune impreuna cu Sandu Arsinel, sarbatorit in zi aniversara, iar realizatorii i-au facut surpriza sa-i aduca in emisiune nepotica, si ea tocmai implinise un an.

Nu se poate descrie in cuvinte felul in care omul, vedeta si bunicul, a privit-o, a luat-o in brate si i-a cantat un cantec pe care il compusese pentru ea.

Atunci si numai atunci m-am trezit visand ca vreodata cineva sa ma priveasca si pe mine asa: cu atata dragoste fara de pereche.

Poate pentru atata dragoste daruita celor din jur, oamenii, greu de convins si de sensibilizat la detalii mai putin zdranganitoare, au hotarat si ei, la randul lor, sa arate ca au inteles ca dragostea trebuie rasplatita cu iubire si lui Alexandru Arsinel i-a fost decernat premiul Cel mai iubit roman, ales prin voturile romanilor.

Ani la rand, cat a durat aceasta intrecere, Sandu a iesit pe pozitii fruntase. Oamenii au ales sa-l rasplateasca pentru celelalte daruri care ii dubleaza talentul artistic: putere de munca egala cu a unui capcaun, organizare mai ceva ca a unui GPS si cunoasterea mecanismelor necesare in arta spectacolului egala cu a unui manual de specialitate si l-au ales sa conduca destinele Teatrului Constantin Tanase, devenind si Directorul Alexandru Arsinel.

Nu e usor sa fii in fruntea acestui car alegoric plin de fast, stralucire si orgolii, numit sintetic Teatru de Revista, dar directorul nostru s-a asezat la pupitrul de comanda si astazi avem o sala noua, moderna si cocheta pe Calea Victoriei si o formidabila gradina de vara in Parcul Herastrau, careia imi vine sa-i pun rotile si sa o asez in locul pierdutei Gradini Boema – iubirea noastra, a tuturor.

Imi place Sandu si cand face glume proaste, nerezistand tentatiei unui histrionic joc copilaresc, pentru ca acest copil mare stie sa fie bun si iubitor cu toti cei care-l inconjoara, familie, prieteni sau angajati.

Pentru ca am jucat cu el intr-o comedie muzicala, Doctore, sunt al dumneavoastra, stiu ce partener minunat este, dar cred ca cel mai tare imi place la actorul si directorul Alexandru Arsinel felul in care pastreaza demnitatea acestui gen de teatru atat de des stigmatizat pe nedrept ca fiind… usor, frivol, periferic.

Asemenea unui cavaler medieval, Arsinel si-a luat ca arma iubirea si a adus in salile teatrului armate de sustinatori, nobili demni si plini de dragoste pentru Teatrul de Revista.

–          Text scris de Cristina Stamate si publicat in cartea autobiografica “Alexandru Arsinel, de la Dolhasca pe Calea Victoriei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *