Fructele de mare, alternative exotice

Fructele de mare, alternative exoticePlecati in concediu? Ati ales plaja? Atunci de ce sa nu mancati fructe de mare? Sau poate ca ramaneti acasa. Atunci de ce sa nu gatiti o reteta simpla si sanatoasa?

Exista multe persoane carora nu le place pestele: mirosul, gustul, oasele sau cine mai stie din ce motive nu pot manca aceasta carne alba. Fructele de mare sunt cea mai buna alternativa, iar acum nu mai sunt atat de scumpe. Va puteti da seama daca fructele de mare sunt proaspete in primul rand dupa miros. Nu trebuie niciodata sa aiba un miros foarte puternic. Culoarea este un alt factor foarte important, de care se poate tine cont, insa numai in cazul fructelor de mare deja „celebre”: crevetii sunt roz, nu albi sau rosii, calamarul este alb, sepia la fel, iar in cazul in care sunt facute pe gratar, carnea ramane de aceasta culoare la interior, la exterior fiind gri-neagra.

Cum evitam toxiinfectiile alimentare provocate de fructele de mare
Atunci cand mergeti intr-o statiune turistica la malul marii, aproape sigur nu veti avea probleme cu prospetimea fructelor de mare. Atentie insa, nu cumparati din vitrine expuse la soare, chiar daca produsele arata bine. Fructele de mare se strica foarte repede, si daca aveti ghinionul sa mancati fructe de mare stricate, cu siguranta nu va veti simti bine: toxiinfectie alimentara, febra foarte mare, stari de greata pe o perioada de cateva zile pana la o saptamana. Toxiinfectiile alimentare provocate de fructele de mare pot fi foarte grave si puteti chiar sa fiti internate pe acest motiv, asa ca daca nu sunteti sigure, mai bine nu incercati mancarea respectiva.

Creveti – usor de gasit, usor de gatit
Acum nu mai este o problema obtinerea fructelor de mare. Crevetii se pot gasi la orice supermarket si sunt foarte usor de gatit. Pentru doua persoane cumparati 600 g de creveti mari (tineti minte ca foarte mult cantaresc cozile, capetele si invelisul), usturoi, ulei extra virgin de masline, unt, sare grunjoasa, patrunjel sau leustean si o bagheta proaspata de paine. Spalati crevetii si puneti-i intregi si bine scursi intr-o tigaie mare cu putin ulei de masline. Lasati-i la foc mediu-mare pana cand isi schimba putin culoarea si devin mai roz. Scoateti crevetii si curatati cu un servetel uleiul in care au fost rumeniti. Puneti din nou crevetii pe foc si adaugati un sfert de pachet de unt, 2-3 catei de usturoi tocat marunt si sare grunjoasa din plin. Lasati amestecul cateva minute pe foc, adaugati sucul de la o lamaie si inainte sa luati crevetii de pe foc, patrunjel sau leustean proaspat tocat marunt. Se prepara foarte usor si este o mancare sanatoasa. Se poate adauga langa un sos de iaurt sau smantana cu usturoi, felii de bagheta proaspata. Crevetii se curata cu mana, se scot mai intai capul si coada, apoi se da la o parte pielea si ramane carnea frageda rozalie, care a prins un gust usor sarat si aroma de usturoi. Am recomandat sarea grunjoasa pentru ca da un gust mai bogat si ramanand la suprafata se da la o parte odata cu pielea crevetilor.

Incercati, si cand veti vedea cat sunt de simplu de gatit, cat sunt de bune fructele de mare si cat de sanatoase, sigur le veti introduce in meniu cel putin o data pe saptamana. Profitati de mare in toate formele posibile!

Text: Olivia Dutu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *