Hartuirea morala – cum sa reactionam?

hartuirea-morala-shutterDin ce in ce mai multi oameni sunt hartuiti moral la serviciu, agresorul putand fi un superior, un coleg sau un subordonat. Aveti impresia ca faceti parte din lot? Va propunem cateva sfaturi ale specialistilor nostri pentru a reactiona cum trebuie atunci cand adversarul se dovedeste agresiv.

Hartuirea morala este o notiune de data recenta. In urma cu zece ani, nici nu ne trecea prin cap sa reactionam atunci cand seful manifesta o atitudine de violenta gratuita sau perversitate si sufeream in tacere si deplina supunere.

Astazi, mentalitatile s-au schimbat, limbile se dezleaga si cei in cauza au curajul sa-si infrunte superiorul. Hartuirea morala, violenta, asa-numitul “mobbing” (in engleza “to mob” inseamna a molesta), “bullying-ul” (“tiran”, in engleza) sunt termeni care definesc inadmisibilul: umilintele, sarcasmele care imping pe unii la demisie, depresie si chiar sinucidere. De obicei persecutorul foloseste tehnici absolut perverse (in sensul psihologic) pentru a-si atinge scopul: sa-si umileasca victima, sa-l demoralizeze, sa-l ridiculizeze pana cand viata lui profesionala devine un infern. Intr-o atare situatie trebuie sa te lupti pentru a-ti pastra demnitatea si pentru a-ti sanctiona agresorul. Cum s-o faci?

 

Sfaturile psihiatrului

1. Ganditi-va bine inainte de a trece la fapte
Intrebarea cheie este urmatoarea: situatia pe care o traiti tine intr-adevar de violenta morala? Este esential sa va raspundeti la aceasta intrebare, inainte de a merge mai departe. Sunteti hipersensibil la reprosurile altcuiva cand este vorba de viata profesionala sau personala? Poate exagerati reactiile unei persoane autoritare tocmai din cauza susceptibilitatii. Poate conditiile de munca sunt stresante? Deci, nu va pripiti sa proclamati starea de hartuire morala. Analizati-va cu atentie reactiile pe care le aveti fata de colegul pe care il banuiti ca v-ar hartui. Oare observatiile care vi se fac in legatura cu calitatile voastre profesionale nu sunt justificate? Acest bilant preliminar va obliga sa analizati situatia cu obiectivitate, pentru a fi siguri ca nu va inselati. {titi cum se zice: “nimeni nu e perfect”! Ca sa aveti o imagine mai clara, intrebati-va colegii de incredere daca au remarcat ceva anormal in relatiile voastre cu persoana pe care o considerati agresiva. Oare si ei sunt de parere ca sunteti discriminat? Ce tip de relatie au si ei la randul lor cu aceasta persoana? Ei se simt hartuiti?  Daca anumite persoane se vor desolidariza de dumneavoastra, cu siguranta altii va vor spune daca sunteti sau nu pe o pista gresita. Este o etapa dificila in care trebuie sa va pastrati controlul. Chiar daca aveti dubii, trebuie sa infruntati rapid persoana care va inoportuneaza. Noul vostru sef isi permite remarci jignitoare fata de felul in care raspundeti la telefon sau va organizati timpul de lucru? Trebuie sa il puneti la punct fara nici o ezitare. Intrati in biroul lui si intrebati-l ce anume il deranjeaza la voi. Atunci acesta fie va va explica foarte clar unde ati gresit si veti iesi din birou impacat, fie veti constata ca reprosurile sale nu au acoperire, deci ies din sfera vietii profesionale. Veti observa ca acesta va cauta sa puna la indoiala calitatile voastre si sa va intimideze. Esecul acestei intalniri va va confirma ca aveti de-a face cu un anumit tip de pervers. Daca dialogul pare imposibil, ramaneti calm si mai ales, nu vorbiti despre ceea ce resimtiti, nici de faptul ca stilul lui de a jigni, va raneste si umileste. Nu lasati sa se vada adevaratele stari prin care treceti. Daca va prinde slabiciunea, va profita si nu se va da in laturi sa va “inghita”. In acele clipe, cand va vine sa-i trantiti usa, nu uitati ca lor le place sa produca suferinta si sunt incapabili de a se pune in locul celuilalt. Asa ca nu le dati apa la moara.

2. Pastrati-va sangele rece
Trebuie sa va pastrati sangele rece pentru ca din acest moment stiti cu cine aveti de-a face. Incercati sa deveniti indiferent la tentativele de umilire ale agresorului. Scopul lui este acela de a va devaloriza, de a va face sa va pierdeti increderea in voi. Cei care va iubesc, stiu care va este valoarea. Straduiti-va sa va “blindati” pentru a va proteja. Atitudinea voastra va avea cu siguranta ecou in comportamentul “inamicului”. Ceea ce inseamna ca cu cat veti reactiona mai mult ca o victima, cu atat ii va face placere sa joace rolul de tortionar. Evident ca este dificil sa iti disimulezi adevaratele emotii, dar vei fi mai greu de atacat de rautatile sale. Propuneti-va ca imperativ sa nu dramatizati, ci sa faceti haz de necaz. Chiar daca serviciul este un infern, voi aveti o viata de familie splendida, prieteni care va iubesc, hobby-uri, o casa in care va simtiti confortabil. Pastrati simtul masurii, munca nu este decat o activitate care nu trebuie sa impieteze viata privata. Nu trebuie sa va considerati un invins doar pentru atata. Puteti insa sa va puneti la cale un plan care sa il prinda pe agresor. Se intampla ca acest tip de persecutor sa fie sanctionat, cum spuneam mai devreme, mentalitatile s-au schimbat si acum exista urechi care sa auda. Puteti sa rugati un coleg sa dezvaluie umilintele pe care le-ati suportat la serviciu. Notati fiecare eveniment (data si ora), pastrati notitele de serviciu, scrisorile recomandate, mesajele neplacute pe care vi le trimite.

3. Cautati sprijin
Colegii de birou v-ar putea sustine. Gasiti-va aliati printre cei care va apreciaza munca si va recunosc calitatile. Puteti merge pana la a va reclama agresorul la seful lui direct. Trebuie sa aveti curaj, sa nu va fie frica ca seful cu pricina ar putea sa afle de demersurile dumneavoastra. Trebuie sa vorbiti sotului si familiei despre problemele voastre caci unde se poate gasi un sprijin mai sincer decat in familie?!

4. La nevoie, consultati un psiholog
Va ganditi probabil ca “bolnav este celalalt”, adica seful si ca el ar trebui sa mearga la psiholog, nu voi. Aceasta judecata are un sambure de adevar insa, traind intr-un stres zilnic la serviciu, va puteti pune in pericol echilibrul psihic, chiar daca aveti o structura de invingator. Daca aveti un somn agitat, sunteti nervoase, va simtiti triste si parasite sau dimpotriva, deveniti pasive, nu mai simtiti aproape nimic, ei bine, inseamna ca sunteti in pragul unei depresii nervoase. Un specialist v-ar putea ajuta sa traversati aceasta perioada dificila fara sa fie nevoie de o psihoterapie de durata. Sfaturile practice ale psihologului v-ar putea scapa de multe neplaceri in relatia cu seful-agresor.

5. Invatati sa pierdeti…
Daca nu vreti sa renuntati la serviciu, nu va ramane decat sa fugiti. Trebuie sa faceti slalom printre capcanele agresorului si sa scapati de tentativele lui de manipulare. Nu incercati sa demonstrati ca nu are dreptate in ceea ce va priveste si ca sunteti eficient. Orice exces de zel esueaza lamentabil si nu veti reusi sa il convingeti. Nu mai intrati in conflicte deschise (sefului ii face placere sa te contrazica) si aveti grija sa va limitati cat mai mult posibil intalnirile cu acesta. Trebuie sa invatati sa va retrageti, mai bine puneti cruce pe acest conflict, chiar daca aveti senzatia ca ati pierdut batalia. Daca insa clacati psihic este de preferat sa va cautati un alt loc de munca. Nu se merita sa te imbolnavesti pentru o slujba. Ia ganditi-va un pic daca nu e asa.

Text: Ema Ofiteru