Igiena ochilor cu plante medicinale

ochi-shutterstockPlantele medicinale cu actiune antiseptica, emolienta, antiinflamatorie sunt indicate atat in conjuctivite si blefarite, cat si in tratamentul “pleoapelor ridate”. Plantele se folosesc sub forma de infuzie, cu care se aplica comprese, spalaturi sau instilatii locale, in acest din urma caz adaugand infuziei cateva cristale de sare (pentru izotonizarea solutiei).

Plantele folosite in tratamentul afectiunilor oculare trebuie sa fie de cea mai buna calitate, recoltate preferabil din zone nepoluate sau chiar din culturi. Apa cu care se prepara infuziile si decocturile se va fierbe in prealabil timp de 30 minute. La fel se va proceda si cu vesela in care se prepara solutiile sau extractele apoase de uz oftalmic. Infuziile si decocturile se vor pastra in flacoane (sterilizate in prealabil)  nu mai mult de 6-8 ore de la preparare.

Dintre plantele medicinale recomandate in igiena si cosmetica oculara, retin in mod deosebit atentia urmatoarele:
Silurul, numita popular si Floare de ochi, in special varietatea de munte, este mult folosita atat in medicina traditionala, cat si in cea moderna in tratamentul afectiunilor oculare si cu deosebire in conjuctivite si in blefarite. In cosmetica oculara se utilizeaza pentru indepartarea ridurilor, cearcanelor sau edemelor. Silurul  este recomandat sub forma de infuzie, preparata din 2 lingurite planta taiata marunt, la o cana cu apa. Se lasa la fiert dupa infuzare inca doua minute, dupa care se adauga cateva cristale de sare (pentru izotonizare cu secretia lacrimala) si se filtreaza prin tifon dublu, steril. Se utilizeaza atat pentru spalaturi oculare cat si pentru aplicare de comprese oculare. In paralel cu tratamentul extern se recomanda si administrarea interna a 1-2 cani de infuzie, preparata din aceeasi planta, care se iau in timpul zilei. Tot pe baza de Silur se recomanda si urmatoarea formula:  silur  45 g, fructe de fenicul 10 g. Infuzie, preparata dintr-o lingura amestec de plante la o cana cu apa. Inainte de racire se adauga cateva cristale de sare. Se foloseste pentru spalaturi oculare si pentru aplicarea de comprese oculare, atat in conjuctivite cat si  in asa numitul “ulcior”.
Florile de albastrele, sub forma de infuzie, preparata din 2 lingurite flori la o cana cu apa. Se utilizeaza sub forma de comprese in tratamentul “pleoapelor ridate”, iar pentru proprietatile sale antiseptice si in blefarite sau in conjuctivite.
Florile de musetel au proprietati calmante, dezinfectante si antiinflamatorii. Se prepara o infuzie din 2 linguri la o cana cu apa. Dupa15 minute de la infuzare se filtreaza. Se foloseste pentru spalaturi si pentru comprese oculare.
Florile de galbenele au efecte calmante si antiseptice. Se folosesc sub forma de tinctura, preparata prin macerarea a 20 g flori, timp de 8 zile, in 100 ml alcool de 60°. La 100 ml apa fiarta si racita se adauga 5-10 g tinctura, cu care se aplica comprese locale.
Florile de trandafir, indicate in special in starea denumita “ochii obositi”. Se prepara o infuzie din 1-2 lingurite petale la 100 ml apa, cu care se fac spalaturi oculare sau se aplica comprese locale.
Florile de tei, indicate in special pentru diminuarea cearcanelor, administrate sub forma de infuzie, preparata din 4 lingurite flori la o cana cu apa. Se aplica de 2-3 ori pe zi, in blefarite si in conjuctivite.

Text: Dr. Farm. Ovidiu Bojor