INGENUNCHERE – Ep. 15


Deschide videoclipul

DISCUTAREA DEFINITIEI UMORULUI DATA DE FREUD

Aspectul defensiv al umorului se poate explica astfel: el cruta persoana aflata în dificultate de afectele dureroase pe care situatia sa ar trebui sa le antreneze si-i permite, gratie glumei, sa evite chiar si exprimarea acestor afecte, adica a anumitor plângeri care ar fi justificate. În opinia lui Freud, umorul „evita consumul de sentimente”, „surâde printre lacrimi” si „se naste din înabusirea unei emotii”. Pe scurt, reusind sa se amuze pe seama circumstantelor defavorabile, subiectul evita dezvoltarea suferintei.

Freud explica functionarea acestui mecanism astfel: eul refuza sa se lase coplesit de o realitate neplacuta si lanseaza lumii exterioare un fel de sfidare. El dovedeste în acest fel ca situatiile traumatizante îi pot provoca placere. Ca urmare, prin triumful narcisismului, eul îsi afirma invincibilitatea „fara a abandona terenul sanatatii psihice”, subliniaza Freud, ceea ce diferentiaza umorul de omnipotenta psihotica. Acest tur de forta se poate produce datorita sprijinului oferit de supraeu, instanta cel mai adesea represiva, dar care îsi pierde aici rolul obisnuit de judecator sever pentru a-l juca pe acela al unui parinte plin de solicitudine, care-si linisteste copilul îngrijorat: „Iata, priveste aceasta lume care pare asa de periculoasa. Un joc de copil, totul e numai bun pentru a fi obiectul unei glume!”.

 UMORUL

Umorul, estimeaza Freud, este un „dar pretios si rar”. Un studiu al lui Vaillant(1977), citat de Amiel-Lebigre si Gognalons-Nicolet (1993), ajunge la concluzia ca aceasta aparare, clasata ca „matura”, este cel mai putin utilizata, pe când unele aparari mai putin adaptate, cum sunt refugiul în reverie si activismul, sunt adoptate mult mai des.

ISTORICUL TERMENULUI UMOR , CA MECANISM DE APARARE

Este surprinzator faptul ca umorul despre sine nu figureaza decât în câteva liste „clasice” ale mecanismelor de aparare, în vreme ce Freud l-a prezentat înca din 1905, în lucrarea sa „Cuvântul de duh si relatia sa cu inconstientul” ca fiind APARAREA CU CEL MAI ÎNALT RANG DINTRE TOATE.

Câtiva ani mai târziu, Freud revine asupra acestei teme afirmând ca adultul se elibereaza de opresiunea exercitata de existenta gratie placerii pe care o provoaca umorul.

În 1927, când cancerul sau era deja într-o stare avansata, el consacra studierii acestui mecanism un articol intitulat chiar „Umorul”. O întoarcere la viziunea freudiana care trece umorul la rubrica celor mai adaptate functionari defensive.

EXEMPLE DE UMOR IN STUDIILE LUI FREUD

În cele trei exemple prezentate de Freud la începutul sectiunii dedicate umorului din” Cuvântul de duh si relatia sa cu inconstientul”, trei condamnati la moarte, în pofida situatiei lor disperate, au curajul sa glumeasca, fara a agresa însa pe nimeni.

Cel dintâi, mergând la spânzuratoare într-o luni, exclama: „Iata ca saptamâna începe bine!”. Al doilea, aflat în aceeasi situatie, cere un fular ca sa nu raceasca.

În fine, al treilea, Hernani din piesa omonima a lui Victor Hugo, cere sa fie decapitat cu capul acoperit, întrucât Granzii de Spania au dreptul sa nu se descopere în fata regelui.

Freud a stiut nu doar sa analizeze umorul, ci si sa-l practice în propria sa existenta, chiar în situatiile dureroase în care viata îi era în pericol.

În biografia lui Freud pe care a scris-o, Jones  povesteste urmatoarea anecdota:

Nevoit fiind sa semneze un fel de scrisoare de multumire adresata Gestapo-ului pentru a i se da dreptul sa emigreze (avea pe atunci 82 de ani si era foarte bolnav), Freud ar fi adaugat, în stilul reclamelor epocii, fraza: „Recomand tuturor Gestapo-ul, cu multa caldura”. În realitate, documentul citat de Jones a fostregasit, dar în el nu apare nici un post-scriptum de acest gen. Se poate sa fie vorba doar de o afirmatie a lui Freud la momentul respectiv

Câteva luni mai târziu, dupa una dintre cele 33 de operatii de cancer pe care le-a facut, Freud scria unuia dintre corespondentii sai, cu referire la un os care ameninta sa i se desprinda din maxilar: „Astept ca un câine flamând un os ce mi-a fost promis, numai ca are sa fie unul de-al meu” .

Într-o scrisoare catre Marie Bonaparte, Freud îsi marturiseste pesimismul, dar reuseste o data în plus sa glumeasca pe seama mortii sale iminente: „Un advertisement (anunt publicitar) îmi tot munceste mintea si îl consider drept cea mai îndrazneata si mai reusita dintre reclamele americane: Why live if you can be buried for ten dollars? [De ce sa mai traiesti daca poti fi îngropat în schimbul a doar zece dolari ?”

UMORUL  IN RELATIE CU ALTE MECANISME DE APARARE

O  prima distinctie trebuie facuta între umor si ironie. Ele ar putea fi confundate, însa „ironia înseamna rea-vointa” , o batjocura dirijata împotriva celuilalt, pe când umorul-aparare se aplica propriei persoane. Bergeret (1973) face aceeasi remarca: „Sarcasmul, care nu opereaza o protejare împotriva afectului, nu poate fi confundat cu umorul”.

Capabil de umor, Freud se putea dovedi si de o ironie caustica, Jones dându-ne doua asemenea exemple:

Când Stekel, gândind ca a mers mai departe decât Freud cu anumite descoperiri, se scuza pentru aceasta cu semimodestie, spunând ca un pitic cocotat pe umerii unui urias putea vedea mai departe decât uriasul însusi, Freud i-a raspuns ironic: „Lucru probabil exact, dar nu si atunci când e vorba despre un paduche de pe capul unui astronom” .

Intr-o scrisoare adresata unui tânar care-l contrazisese, Freud da urmatoarea replica: „Pretextând ca sunteti tânar pentru a vi se ierta aceasta eroare, îmi oferiti ocazia de a recunoaste eroarea pe care eu însumi am comis-o în privinta dumneavoastra: din aerul de mare siguranta ce se degaja din toate declaratiile dumneavoastra am dedus ca sunteti un batrân domn respectabil” .

Exemplele citate ilustreaza remarca lui Freud conform careia crearea unui cuvânt de duh adauga o mare placere agresiunii (un alt fel de aparare, întrucât este dirijata împotriva celuilalt), dar în acest caz nu mai vorbim despre umorul-aparare.

Ne putem întreba, de asemenea, daca umorul nu este cumva legat de izolare, de vreme ce blocheaza aparitia unor afecte dureroase. În realitate, cele doua aparari sunt diferite una de alta: în cazul umorului, persoanasesizeaza perfect neplacutul situatiei, dar se distanteaza în mod voluntar de el; în izolare însa, afectul nu ajunge în constiinta subiectului, dar ramâne activ, desi este deconectat, iar nocivitatea lui nu este eliminata.

În schimb, umorul poate favoriza suprimarea unor sentimente sau amintiri dureroase, întrucât presupune evitarea unei emotii impregnate de neplacere. De altfel, Freud foloseste expresia „înlaturarea exigentelor realitatii”.

La fel cum umorul elibereaza individul de apasarea existentei, sublimarea exercita, în opinia lui Freud, un rol de antidot împotriva vicisitudinilor vietii: munca intelectuala ofera o asemenea placere, încât „destinul are prea putina putere asupra noastra”.

Exista o similitudine între umor si sublimare: umorul reprezinta depasirea si dominarea neplacerii, la fel cum sublimarea reprezinta depasirea (dar nu si refularea) unei placeri sexuale considerate a fi primejdioasa .

SEMNIFIICATIA UMORULUI . PATOLOGIE SAU NU ?

Atunci când opune umorul celorlalte mecanisme de aparare, Freud remarca faptul ca acestea din urma sunt utile, de vreme ce evita aparitia neplacerii, dar ca, prin caracterul lor inconstient si automatic, pot deveni nocive. Umorul, în schimb, nu prezinta nici un risc, deoarece nu se sprijina pe refulare. El nu este numai eliberator, precum cuvântul de duh, dar si „grandios si exaltant”, si permite obtinerea unei placeri în ciuda afectelor deranjante. Spre deosebire de gluma, umorul nu are deloc nevoie de un interlocutor pentru a se dezvolta: oricine poate beneficia de bucuria prilejuita de placerea umoristica fara a fi obligat sa o comunice. Gratie umorului ne putem detasa de iritare, dezgust, suferinta si oroare . Observam astfel ca Freud nu a retinut nici un aspect patologic în cazul umorului.

Este oare plauzibil sa ne imaginam astfel de aspecte patologice? Am putea vedea, în recurgerea continua la umor, o lipsa de autenticitate a sentimentelor, o fatada pe care subiectul ar afisa-o pentru a parea invincibil în orice circumstante. Lagache a remarcat frecventa recurgerii la umor ca aparare împotriva emotiei în cursul unei sedinte de psihanaliza: el este echivalentul unei rezistente atunci când pacientul nu renunta la atitudinea sa de buna dispozitie. Unul dintre subiectii luiLagache a aratat chiar ca nu se întindea pe canapea decât dupa un fel de „rânjet interior”. Este vorba despre o operatie defensiva contra afectului ce constituie, dupaLagache, un „ecran afectiv”, de multe ori greu de patruns.

O alta apropiere se poate face între umor si expresia verbala a pacientilor maniaci, bogata în glume, calambururi si jocuri de cuvinte. Dar aici avem de-a face mai curând cu un joc cu cuvintele si sunetele. Regasim cu aceasta ocazie diferenta dintre cuvântul de duh si umorul-aparare.

Acest aspect deosebit de pozitiv al umorului (mai putin atunci când este utilizat ca echivalent al unei rezistente) i-a determinat pe Szafran si Nysenholc (1994) sa se întrebe daca n-ar trebui cumva sa-l includem în practica psihoterapica. Fara a merge pâna într-acolo încât sa preconizeze o „psiho­terapie umoristica”, ei presupun ca un pacient care, cu ajutorul terapeutului sau, ar putea sa-si relativizeze prin umor propriile dificultati (si „sa înceteze de a mai percepe lumea exterioara ca fiind atât de periculoasa”) ar avea numai de câstigat. De altfel, s-a întreprins o trecere în revista a locului acordat umorului în practicile psihoterapeutice existente (vezi Szafran si Nysenholc, 1994).

(va urma)

SURSE : scritub.com

REALIZATOR CORINA VOICU

 

iunie 14th, 2015 by tonica

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate