Old times stars – Intamplari de dive

Old times stars - Intamplari de diveCum a ajuns Brigitte Bardot in atentia tuturor, cum a reusit Marlene Dietrich sa duca la capat un concert, desi avea umarul fracturat, cum au fost inceputurile lui Ingrid Bergman, cum a avut loc intalnirea dintre Grace Kelly si Rainer al III-lea de Monaco, toate acestea si multe altele le veti descoperi mai jos.

           

“Si Dumnezeu a creat femeia…”

In 1956, actrita putin cunoscuta in Franta, tanara Brigitte Bardot viseaza sa devina un star. Este momentul in care sotul ei, Roger Vadim – care doreste sa devina realizator – ajutat de prietenul sau Raoul Levy, scrie scenariul pentru “Si Dumnezeu a creat femeia…”. Un film de la care toti trei asteapta mult… Pentru a atrage atentia asupra viitorului lor film si pentru a face fata cheltuielilor, Roger Vadim, Raoul Levy si Brigitte Bardot au in vedere festivalul de la Cannes. Aici, actrita este primita ca o starleta. Cu niste bikini minusculi si mergand cu picioarele goale, ca salbaticii, ea atrage repede toate privirile. „Planul” lui Vadim si al lui Levy pare ca a functionat bine. Georges Cravenne, un amic de-al lui Levy, activ in show-business, aranjeaza ca Brigitte si prietenii sai sa fie invitati de catre Aga Khan la vila Yakimour. Este totodata o onoare si un privilegiu.

Dejunul este animat de o orchestra si, in ritm de cha-cha, ambianta devine repede supraincalzita. Brigitte, care adora muzica, este in elementul ei, cu picioarele goale, danseaza singura sau cu oricine o invita la dans… Ritmurile devin languroase, Brigitte se lasa condusa de muzica… In sunete de tam-tam, eliberata, dezlantuita, misca din solduri, senzuala, sugestiva si teribil de provocatoare. La masa lor, Vadim, Levy si alti convivi o observa cu o curioasa licarire in ochi. In cautare de putina prospetime, Brigitte Bardot ia o gura de sampanie dintr-o cupa pe care o tinea in mana si varsa restul pe piept, pe umeri, pe brate…

In aceasta seara, martor al acestei seducatoare flori, al acestei feminitati aproape indecente, Vadim decide sa adauge o scena suplimentara filmului sau, in care Brigitte sa danseze fara rezerve, fara pudoare, libera. Acest dans plin de indrazneala o va aduce pe B.B. in atentia lumii intregi.

 

Caderea Ingerului Albastru

In 1960, Marlene Dietrich, la aproape saizeci de ani, sustine o noua serie de concerte in Germania, tara sa natala. Reprezentatiile decurg perfect. Totul pare bine pregatit. Totusi, intr-o seara, la Wiesbaden, neprevazutul se produce… In fasciculul proiectorului, singura in scena, Marlene statea pe un scaun. Imbracata in celebrul frac negru, cu obrajii trasi, privirea palida sub arcuirea sprancenelor, Marlene degaja inca o frumusete stranie. Cu vocea ei grava, inconfundabila, canta „One for my Baby”.

La ultimele acorduri ale cantecului, cu un pas relaxat, cu mana in buzunarul pantalonului, se indreapta usor spre culise. Atunci cand ajunge intr-un halou de lumina, probabil orbita, nu mai vede pe unde merge. Nevazand limitele decorului, nu poate evita caderea… Cade brutal, lovindu-se la umar. Cu un reflex, tehnicianul de lumina tinteste atunci fasciculul luminos spre scaunul gol. Dupa o clipa, in ciuda durerii, Marlene revine pe scena si se asaza cat mai natural posibil.            Dar este socata, deconectata. Incapabila sa-si aminteasca urmatorul cantec pe care trebuie sa-l interpreteze… Marlene pluteste in semiconstienta. Pentru a o readuce la realitate, pianistul canta aceeasi nota, intens, ca pentru a o trezi.

Dupa cateva clipe, diva isi revine si reia spectacolul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Interpreteaza aceleasi doua bucati suplimentare, pentru a se scuza de acest regretabil incident! In ciuda insuportabilei dureri pe care o resimte in umar, incearca si cativa pasi de dans, inainte de a iesi din scena in ropote de aplauze. Dupa spectacol, la spital, diagnosticul este dur: fractura de umar. Vointa si pasiunea pentru scena i-au dat curajul si forta necesare pentru a duce la bun sfarsit spectacolul.

 

Doamna din „Casablanca”

E o actrita tanara si frumoasa care ajunge in 1939 la Hollywood, venind din Suedia. Eroina energica, semeata si pura devine o actrita populara, dar si ambigua in „Doctor Jekyll si Mr. Hyde” de Victor Fleming. Asta inainte de a straluci in tot talentul sau in uimitorul „Casablanca” de Michael Curtiz. In 1943, in criza de inspiratie, responsabilii studiourilor Warner Bros scot din sertar un scenariu de serie B, intitulat „Tanger”, a carui actiune se petrece in Africa de Nord, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Dupa multe incercari de scenarii si regie, realizarea este incredintata lui Michael Curtiz, care era atunci mult mai cunoscut din cauza problemelor cu acoolul decat datorita talentelor cineaste. Ramanea sa gaseasca cine-i va da replica lui Humphrey Curtiz, un specialist al filmelor cu gangsteri, al carui nume era deja cunoscut. Curtiz se opreste aproape la intamplare la o tanara actrita a carei fotografie a vazut-o intr-o revista: Ingrid Bergman.

Turnarea incepe in conditii dificile. Bogart si Bergman aveau firi diferite, problema la care se adauga incapacitatea scenaristilor de a construi o istorie coerenta. Echipa lui Curtiz scrie in fiecare seara scenele pentru a doua zi. De fapt, de-a lungul turnarii, nicio linie directoare nu se degaja clar. Bergman, al carei personaj este atras la inceput de Rick, un patron de bar incarnat de Bogart, si de Laszlo, sotul sau, sfarseste pin a-l intreba pe Curtiz de care barbat trebuie sa se indragosteasca. Nestiind ce sa-i raspunda, Curtiz ii cere sa aleaga „intre cei doi”. Si astfel, dintr-un film de serie B rebotezat tardiv „Casablanca”, apare ca o lumina un farmec fara nume al uneia dintre cele mai mari actrite din istoria cinematografului…

 

Printul o doreste pe Grace

Cuplul format din Grace Kelly si Rainer III de Monaco va ramane mereu unul dintre cele mai admirate din secolul al XX-lea. Intalnirea dintre printul mediteraneean si actrita newyorkeza era mai mult decat de neinchipuit. De altfel, ea nu va sti niciodata cum s-a intamplat. In 1952, intr-un rol secundar alaturi de Gary Cooper in „Trenul va suiera de trei ori”, Grace Kelly va fi remarcata de Alfred Hitchcock. Regizorul isi da seama imediat: ea corespunde aproape perfect ideii lui despre actrita ideala. Este imaginea unei femei frumoase si glaciale, adesea capabila de toate indraznelile, asa cum Grace va fi trei ani mai tarziu in sudul Frantei. In acest interval, a devenit actrita fetis a regizorului si s-a pregatit sa turneze un nou film cu el.

Sub influenta cadrului incantator al Coastei de Azur, filmul politist se schimba rapid in comedie. Si Grace, constienta ca filmul nu va fi, probabil, o capodopera, nu regreta calatoria. De altfel, ea nu ezita sa-si prelungeasca sejurul pana la Festivalul de la Cannes. Atunci cand primesti Oscarul pentru cea mai buna actrita pentru prestatia din „Fata de la tara”, Grace este intampinata ca o adevarata vedeta. Atat de mult, incat Pierre Galante, jurnalist la „Paris-Match”, se hotaraste sa prezinte evenimentul sub o fateta mult mai optimista.

Se povesteste ca, pretextand o intalnire intre ea si Pablo Picasso, Pierre Galante ar fi atras-o pe actrita in gradinile princiare din Monaco. In ultimul moment, evident, pictorul ar fi fost impiedicat sa ajunga. Din fericire, Printul Rainer III era acolo ca sa-i deschida larg toate portile palatului sau, abandonat tristetii… Daca versiunea oficiala privilegiaza o sedinta foto si o intalnire intamplatoare, dragostea este imediata: frumoasa renunta la cinema, printul seducator promite sa se cuminteasca si casatoria este celebrata cu mare pompa un an mai tarziu… „Paris-Match” isi va asigura un sfert de tiraje uriase!

 

„Noua Marilyn”

Marilyn sufera din ce in ce mai mult de imaginea „prostutei incantatoare”, incarnata de rolurile sale. Se simte neinteleasa si ar vrea sa fie considerata o actrita adevarata. Cand, in 1955, primeste un nou contract de la 20th Century Fox, dupa ce-l citeste, se hotaraste sa rupa angajamentul…

Marilyn este furioasa. Noul ei contract nu tine seama de dorintele sale si agentul ei, Charles K. Feldman, n-o apara. Foarte repede, Marilyn face demersurile pentru a cumpara drepturile unui film, „Harlow”. Se gandeste ca, daca-l creeaza in propria casa de productie, „Marilyn Monroe Productions”, i se va oferi libertate si va avea posibilitatea sa joace rolurile care o intereseaza cu adevarat. Marilyn cauta sa castige timp plecand la New York sub numele Zelda Zonk. 20th Century Fox insista ca actrita sa se intoarca pe platouri pentru a incepe filmarile. Pe 7 ianuarie 1955, stralucind de diamante, actrita organizeaza o conferinta de presa pentru a anunta nasterea unei „noi Marilyn”, frumoasa, independenta si femeie de afaceri conducand propria casa de productie. Dar mesajul, insuficient pregatit, nu este inteles de presa, iar ziarele nu consemneaza evenimentul.

Dupa ce compania dezvaluie onorariul actritei pentru ultimul ei film, presa o considera capricioasa si iresponsabila. Deceptionata si descurajata, Marilyn e pe cale sa renunte la visul ei. Dupa putin timp, ia masa in compania lui Cheryl Crawford, producatoare pe Broadway, care o critica violent pentru atitudinea fata de Feldman. Marilyn se apara. Agentul ei, ingrijorat pentru slujba sa, n-a stiut sa se lupte pentru ea. Si cele doua femei se lanseaza intr-o discutie pasionala despre meseria de actor. Contrar oricarei asteptari, Cheryl Crawford e fermecata de actrita. Ea ii propune sa-i faca o vizita la Actors Studio. Nici scoala, nici teatru, acest atelier privat permite actorilor profesionisti sa-si desfasoare talentele in afara oricarei presiuni comerciale. Marilyn, o noua viata incepe.

 

Text: Alina Lupa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *