Practici benefice pentru par

Practici benefice pentru parParul frumos si sanatos ne atrage privirea. El poate imbunatati infatisarea estompand eventualele defecte ale fetei. Dar pentru a fi frumos, parul necesita o ingrijire atenta si continua.

Citeste cu atentie urmatoarele sfaturi si vei avea doar de castigat:
– Parul sanatos, fara matreata sau seboree e bine sa fie spalat la 5-7 zile.
– Sampoanele utilizate trebuie adaptate tipului de par: gras, uscat, cu sau fara matreata, etc.
– Nu aplicati samponul direct pe par, ci amestecati-l intai cu putina apa in palme sau intr-un recipient gol.
– Clatirea parului se va face cu multa apa calda pentru a indeparta toate resturile de sampon (timp de cel putin 2 minute). La sfarsitul clatirii e bine ca apa sa fie mai rece.

– Nu stergeti parul, infasurati-l cu prosopul sub forma de turban si lasati ca apa sa fie absorbita de acesta. Se pot face si clatiri suplimentare cu infuzii de plante medicinale ca de exemplu: infuzie de urzici (3 linguri la 1/4 litru apa – infuzat 30 minute); infuzie flori de tei (3 linguri la 1/4 litru apa – infuzat 30 minute); infuzie flori de musetel pentru parul blond.
– Parul se va peria zilnic dimineata si seara, oferindu-i astfel volum si inlaturand fixativul si praful care s-a adunat peste zi. Este bine sa-l periati in toate directiile pentru a-si recapata aspectul curat si proaspat.
– Prin masarea pielii capului se activeaza circulatia, se preintampina caderea parului si se stimuleaza cresterea. Masajul se face cu varful degetelor, presand usor pielea capului, care ea trebuie sa se miste si nu degetele voastre. Masajul frecvent este benefic.
– Daca vrei neaparat sa te vopsesti este bine sa alegi nuante apropiate parului tau, care nu necesita decolorare. Nu-ti spala parul inainte de vopsire, respecta cu sfintenie instructiunile de folosire ale vopselei. Pentru o mai buna uniformizare a culorii pulverizeaza pe par multa apa, imediat dupa expirarea timpului de actionare. Evitati vopsirea prea frecventa a lungimii firului de par. Este bine ca parul sa fie vopsit pe lungime o data la trei luni de zile. Radacina poate fi vopsita lunar.
– Nu uita ca parul vopsit necesita sampon si balsam special care reduce surplusul de asprime capatat prin vopsire si permite o pieptanare usoara pentru a evita ruperea firului de par.
– Atentie, permanentul, decolorarea, vopsirea parului, folosirea bigudiurilor, uscarea parului la casca sau cu un uscator cu aer foarte fierbinte sunt proceduri care utilizate frecvent determina probleme la nivelul firului de par care se poate deshidrata, rupe sau deteriora.
– Ingrijirea regulata a parului confera acestuia un aspect frumos si sanatos. Totusi, nu trebuie sa exageram aplicand multe si diverse procedee de intretinere, pentru ca, astfel, am putea, fara voia noastra, sa-l agresam si sa-i aducem prejudicii. Nu folositi o gama prea variata de produse cosmetice de ingrijire a parului. Nu incercati orice produs nou, care apare pe piata. Alegeti ce e mai sanatos, inspirandu-va dupa instructiuni.
– Utilizati produse care contin substante active naturale care va vor hrani parul.
– Aplicati tratamente nutritive doar de trei ori pe luna. Prin adaos de caldura acestea isi potenteaza efectul. Este bine ca, dupa aplicarea preparatului, parul sa fie acoperit cu o folie de plastic, peste care se va infasura un prosop. Timpul de actionare este de aproximativ 30 minute, dupa care parul va fi spalat si clatit din abundenta.

Tratamente pentru par normal, gras, uscat
Amestecati un galbenus de ou cu trei linguri de bere. Crema are proprietatea de a intari firul de par. In cazul parului gras putem aplica un amestec din doua galbenusuri de ou cu o lingura de rom si putina apa calda, un galbenus de ou cu doua linguri de iaurt sau un galbenus de ou cu suc de lamaie. Parul gras nu trebuie masat intens si nu trebuie uscat la temperaturi mari. In cazul parului uscat putem aplica o masca din doua galbenusuri de ou cu doua linguri de ulei de avocado sau masline sau o lingurita de ulei de ricin care se aplica pe parul ud. Este cunoscut faptul ca parul devine uscat datorita influentei negative a mediului inconjurator, a intrebuintarii de produse de ingrijire neadecvate, influentei razelor ultraviolete sau a apei saline din mare ori a celei hiperclorinate din piscine. Parul devine uscat si datorita influentelor din interiorul organismului sau ca efect al irigarii defectuoase a radacinii firului de par. Ca atare, periajul si masarea pielii capului devin extrem de utile pentru stimularea circulatiei sangelui la nivelul capului.

Retineti!

Este bine sa mancati produse lactate, oua, ulei de peste in capsule, laptisor de matca, germeni de grau, alimente bogate in vitaminele din grupa B (drojdia de bere), nuci, suc de morcovi, portocale sau castraveti pentru ca sa aveti un par frumos si sanatos.

Text: Dr. Aura Vladut
Medic specialist dermato-venerolog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *