Psihoterapia copilului

Cum ne ajutam copiii sa depaseasca anumite evenimente neplacute pe care le traverseaza uneori in copilarie? Prin psihoterapie! Psihoterapia are ca scop recastigarea unui echilibru care a fost zdruncinat recent de o incercare la care copilul este supus de realitate, in fata careia el se simte neputincios, dar responsabil pentru ca nu a stiut sa-i faca fata.

Copilul nu a gasit imediat in jurul sau ajutorul de care avea nevoie si care ar fi modificat si detensionat situatia. Daca ar fi fost sustinut, ar fi putut sa accepte realitatile cu care se confrunta, fata de care nu are nici o responsabilitate, dar care ii ranesc sensibilitatea.

 Neputandu-si rezolva problema, copilul este antrenat in actiuni si reactii in lant, care au legatura atat cu viata sa personala cat si cu reactiile celorlalti cu privire la el. Starea emotionala, psihica si sociala se deterioreaza, iar copilul se trezeste in fata unei situatii fara iesire. Uneori se imbolnaveste fizic; alteori, apar tulburari functionale care ii afecteaza somnul, pofta de mancare, apar dureri de cap, fuge de ceea ce inainte ii facea placere si incepe regresul.

Ce facem in aceasta situatie?
Vom face psihoterapie de sustinere si nu psihoterapie psihanalitica. Acest tip de psihoterapie se foloseste de un transfer pozitiv, fara sa analizeze vreodata acest transfer, fara sa interpreteze visele si fantasmele. Psihoterapia de sustinere poate fi asigurata de un terapeut care cunoaste bine logica copiilor si stie sa intre in contact cu ei. Intre psihoterapeut si copil trebuie sa existe un flux de simpatie si certitudinea unei discretii totale fata de parinti. Copilul trebuie sa vrea sa fie ajutat. In timpul primei discutii dintre psiholog si copil care are loc in prezenta parintilor, acestuia i se rezuma esentialul celor spuse despre el in convorbirile anterioare cu fiecare dintre parinti. Copilul trebuie sa primeasca din partea parintilor permisiunea de a ramane singur cu psihoterapeutul, de a-i spune acestuia totul: despre el, familie, casa. Parintii trebuie staruitor sfatuiti sa nu-i puna intrebari copilului in legatura cu cele discutate la terapie. In cazul in care copilul refuza tratamentul inainte de a vedea concret in ce consta el, nu trebuie fortat. Daca in schimb copilul accepta terapia dar solicita prezenta unuia dintre parinti, acestia trebuie sa-l insoteasca si sa fie de fata in timpul discutiilor. Motivul tine de dorinta copilului de a fi in siguranta, pana in ziua in care va hotari singur daca vrea sa ramana intre patru ochi cu psihoterapeutul. Astfel se dezvolta o relatie diferita de toate celelalte pe care le are copilul cu alte persoane pe care le cunoaste. Cadrul in care se desfasoara terapia trebuie ferit de orice indiscretie, intrucat acesta este de fapt specificul psihoterapiei. Atentie dragi parinti la modalitatile de abordare ale copilului si de asemenea la specialistul la care apelati. Psihoterapia de sustinere este o solutie eficienta.