Tipsuri de make-up pentru „camuflarea” cearcanelor

Majoritatea femeilor se lupta cu aceasta problema inestetica. Fie pentru ca suntem mult prea obosite, fie ca vorbim despre hiperpigmentare, despre o circulatie deficitara a sangelui sau despre factorii genetici, nimanui nu-i place sa se trezeasca dimineata cu cearcane care sa brazdeze obrazul. Dupa ce ne spalam pe fata, urmatorul pas este acela de a incerca sa ne “camuflam” cearcanele, pentru ca vrem sa fim fresh si sa aratam bine.

Uneori insa, fondul de ten in exces nu face decat sa scoata si mai mult in evidenta cearcanele. Aflati din randurile de mai jos cateva tipsuri folositoare pentru a ascunde cearcanele.

 



Acorda atentie alegerii anticearcanului

 

Alegerea anticearcanului este unul dintre cei mai importanti pasi. Pentru cearcanele foarte inchise la culoare (albastru inchis spre negru), anticearcanul trebuie sa fie in nuante de piersica, mai inchis sau mai deschis, asta si in functie de intensitatea cearcanelor. In cazul persoanelor cu un ten rosiatic si cearcane nu foarte evidente, alege un anticearcan bazat pe nuante de galben, care sa estompeze.

Primerul verde este si el recomandat in cazul acestui tip de ten pentru ca ascunde roseata din jurul cearcanelor, dar nu-l utiliza prea mult chiar pe cearcane. Anticearcanul se aplica intr-un strat subtire pe zona afectata, de la capatul ochiului inspre nas.

In ceea ce priveste consistenta anticearcanului, acesta poate fi sub forma unui baton (solid), lichid sau cremos. In principiu, cele cremoase au o putere mai mare de acoperire, cele lichide sunt mult mai usor de aplicat si mai potrivite tenurilor foarte tinere si cu cearcane nu foarte evidente. Poti combina un baton corector si apoi inca un pic de anticearcan lichid, in aceeasi nuanta. Indicat ar fi sa aplici anticearcanul lichid cu ajutorul unei pensule speciale.

 

Pregatirea zonei afectate

 

Inainte de a aplica anticearcanul, trebuie sa ingrijesti un pic zona respectiva. Aplica intai o crema de ochi cu silicon care sa matifieze astfel incat machiajul sa poata fi aplicat cu mai multa usurinta. Lasa crema cateva minute sa patrunda bine in piele si fa-ti si un pic de masaj. Pune in aplicare si tehnica cu lingura rece, pentru ca este eficienta, deoarece in acest mod se vor dezumfla eventualele pungi de sub ochi. Un gel de lifting este, de asemenea, o alegere foarte buna.

 

Aplicarea si fixarea anticearcanului

 

Astazi, pentru ca formulele anticearcanelor au fost dezvoltate, le poti aplica foarte usor peste fondul de ten cu ajutorul unei pensule speciale daca au o textura cremoasa sau cu buricele degetelor daca textura este una lichida. Trebuie sa intinzi foarte bine anticearcanul, astfel incat sa nu existe efectul acela de masca, foarte bine cunoscut si in cazul fondului de ten. Surplusul poate fi indepartat cu ajutorul unui betisor de vata.

Fixarea anticearcanului se face foarte simplu, cu ajutorul unei pudre translucente, de fapt un praf de pudra translucenta, pentru ca trebuie sa fie foarte putina astfel incant nici macar liniile fine din jurul ochilor sa nu poata fi observate, pentru ca altfel vor atrage atentia.

 

Text: Ruxandra Raica