Pe parcursul ultimelor trei decenii, numerosi cercetatori au incercat sa descopere daca stresul, furia reprimata sau alte emotii negative pot cauza cancer. Parerile sunt in continuare impartite in privinta masurii in care mintea poate influenta corpul. Unii spun ca sentimentele si gandurile nu pot nici sa cauzeze, nici sa vindece cancerul, dar, la polul opus, exista si ideea potrivit careia oamenii se pot trata singuri de numeroase boli fiind fericiti sau gandind pozitiv.
Cu toate acestea, uneori poate fi neproductiv sau chiar periculos sa-i faci pe oameni sa creada ca sunt oarecum responsabili pentru boala lor. Dupa cum vom observa in acest articol, dovezile au aratat ca, intrucat corpul si mintea formeaza un tot unitar, adevarul se afla undeva la mijloc.
- Conectarea la propriile emotii
Lydia Temoshok este psiholog si autoare a mai multor carti pe tema legaturii dintre emotii si sanatate. In anii ’80, studiile pe care le-a efectuat au aratat ca pacientii cu cancer care isi reprimau emotii precum furia, ignorandu-le existenta, se refaceau mai greu decat cei care erau mai extrovertiti. O trasatura comuna in randul acestor pacienti era negarea de sine, generata de lipsa de constientizare privind nevoile lor emotionale de baza. Dimpotriva, persoanele conectate la propriile emotii aveau sistemul imunitar mai puternic, iar tumorile lor erau mai mici.
In plus, diferitii cercetatori, printre care si David Spiegel de la Universitatea Stanford din California, au demonstrat in mod convingator ca, daca sunt capabili sa-si exprime diverse emotii, precum furia sau suferinta, pacientii bolnavi de cancer isi pot imbunatati rata de supravietuire.
In cartea sa “Love, Medicine and Miracles”, dr. Bernie Siegel sugereaza ca anumite tipuri de personalitate sunt mai predispuse la cancer: persoanele care nu leaga usor prietenii sau nu infiripa usor relatii amoroase; cele care isi internalizeaza sau isi neaga sentimentele; si cele care nu isi exprima usor sentimentele negative, precum furia sau frustrarea. Pe de alta parte, este mai putin probabil ca persoanele active si increzatoare in fortele proprii care evita sa-i multumeasca pe altii si care au un sentiment puternic al stimei de sine sa se simta pierdute, neajutorate ori deznadajduite – ceea ce poate slabi sistemul imunitar.
- Stresul afecteaza sistemul imunitar
Se stie bine ca, adesea, cancerul este diagnosticat in randul persoanelor care au suferit o pierdere grea sau care au trecut printr-un eveniment traumatizant in ultimii doi ani. Diversele tipuri de cancer par sa aiba in mod normal o pierdere de “incubatie” destul de lunga – de obicei, manifestandu-se la 10-40 ani dupa expunerea initiala la un factor cancerigen, cum este cazul expunerii la fumul de tigara si azbest. Cu toate acestea, in cazul stresului sau al unei pierderi, aceasta perioada tinde sa fie mult mai scurta.
Din cate stim despre efectul stresului si al pierderii asupra sistemului imunitar, este foarte probabil, in randul persoanelor care mor de cancer, ca procesul sa fie inceput inaintea evenimentului stresant.Stresul a slabit atunci in mod dramatic sistemul imunitar, ingaduind procesului sa decurga mult mai rapid.
Cu toti avem nevoie sa fim stimulate, altfel alunecam pe panta apatiei. Intr-adevar, plictiseala poate fi stresanta. Insa, pentru multi dintre noi, “suprastimularea”, care conduce la prea mult stres, este adevarata problema. Cu totii avem abilitati diferite de a face fata diverselor imprejurari si fiecare persoana are un nivel optim de stres, la care poate functiona in regula. Majoritatea dintre noi considera ca un anumit nivel de stres este util, deoarece ne indeamna sa muncim eficient sau sa realizam ceea ce ne dorim. Totusi, stresul in exces care devine o parte din viata noastra de zi cu zi nu este benefic pentru noi.
Pentru a evita stresul in exces, trebuie sa-i intelegem simptomele si cauzele. Stresul – adica furia, teama, agitatia si frustrarea – stimuleaza glandele suprarenale. Anumite substante chimice, cand sunt luate in exces, provoaca aceeasi reactie; printre acestea se numara zaharul rafinat, alcoolul, ceaiul si cafeaua.
Text: Alina Lupa