6 aditivi alimentari obișnuiți

În zilele noastre îi găsim în majoritatea produselor, îi considerăm responsabili de diverse probleme de sănătate și îi legăm chiar și cu incidența cazurilor de cancer.
Unii aditivi au fost asociați cu efecte negative asupra sănătății și ar trebui evitați, în timp ce alții sunt siguri și pot fi consumați cu un risc minim. Să descoperim împreună 6 dintre cei mai obișnuiți aditivi alimentari și care sunt recomandările specialiștilor.



1. Glutamatul monosodic (MSG)

MSG este un aditiv alimentar obișnuit folosit pentru a intensifica aroma alimentelor procesate cum ar fi semipreparatele congelate, gustările sărate sau supele la conservă. De asemenea, adesea se adaugă în alimente la restaurante și fast-food-uri. Unele persoane pot avea o sensibilitate la MSG și pot prezenta simptome cum ar fi dureri de cap, transpirații și amorțeală, dar în general este sigur pentru cei mai mulți oameni atunci când este utilizat cu moderație.

2. Coloranți alimentari artificiali

Coloranții alimentari artificiali sunt utilizați pentru a lumina și a îmbunătăți aspectul preparatelor, de la bomboane și până la condimente. Unele studiile arată că aceste substanțe pot stimula hiperactivitatea la copiii sensibili și pot provoca reacții alergice, iar alte cercetări efectuate pe animale au demonstrat că unii coloranți cresc riscul de apariție a tumorilor tiroidiene. Totuși, mai multe studii pe animale au constatat că alți coloranți alimentari nu sunt asociați cu niciun efect cancerigen.

3. Nitrit de sodiu

Folosit frecvent în carnea procesată semipreparată, precum șuncă, mezeluri și cârnați, nitritul de sodiu acționează ca un conservant pentru a preveni creșterea bacteriilor, adăugând un gust sărat și o culoare rozalie. Când sunt expuși la căldură și în prezența aminoacizilor, nitriții se pot transforma în nitrozamină, un compus care poate avea efecte negative asupra sănătății. Deși studiile sunt orientative, cel mai indicat este să consumi cât mai puțină carne procesată și să optezi pentru surse sănătoase de proteine precum carne de pui și de vită, pește, carne de porc și ouă.

4. Guma de Guar

Guma de Guar este un carbohidrat folosit pe scară largă în industria alimentară pentru a îngroșa și lega alimentele, în special înghețata, dressingurile pentru salate, sosurile și supele. Guma de Guar este bogată în fibre și, folosită în cantitățile recomandate, a fost asociată cu o sănătate digestivă mai bună, reducând balonarea și constipația. De asemenea, a fost corelată cu niveluri mai scăzute de zahăr în sânge și colesterol, precum și cu senzația de sațietate, de ajutor în cazul persoanelor care vor să piardă în greutate.

5. Sirop de porumb bogat în fructoză

Bogat în calorii și fără să conțină alte elemente nutritive, siropul de porumb este frecvent adăugat în sucuri și sucuri acidulate, bomboane, cereale pentru micul dejun și alimente cu aromă intensă. Fructoza poate provoca probleme grave de sănătate când este consumată în cantități mari, astfel că indicat ar fi să eviți sucurile procesate și să alegi să consumi fructe proaspete și alimente pe care le poți îndulci cu sirop de ștevie sau sirop de Yacon.

6. Îndulcitori artificiali

Îndulcitorii artificiali precum aspartam, sucraloză, zaharină și acesulfam de potasiu sunt utilizați în multe alimente și băuturi pentru a se obține un gust dulce, cu un conținut redus de calorii. Studiile au arătat că pot ajuta la scăderea în greutate și pot contribui la reducerea nivelului de zahăr din sânge. Anumite tipuri de îndulcitori artificiali pot provoca efecte secundare ușoare, cum ar fi durerile de cap, dar în general sunt substanțe considerate sigure, dacă sunt folosite cu moderație.

Concluzii

Tot ce ai de făcut este să citești cu atenție etichetele produselor când alegi alimentate ambalate sau procesate.

Arabela Boboc