Bacteriile din cateva specii de alge marine sunt extrem de eficiente impotriva cariilor

shutterstock_48811242O mai buna protectie impotriva cariilor dentare poate fi furnizata prin adaugarea, in pastele de dinti, a unor bacterii ce au fost descoperite in cateva specii de alge marine, conform unui nou studiu in domeniu. Cercetatorii de la Universitatea Newcastle, Marea Britanie, au studiat o enzima extrasa din bacteria Baccilus licheniformis, prezenta in algele din mediul marin.

Astfel, savantii au constatat ca bacteria respectiva poate sa patrunda prin placa bacteriana de pe dinti, precum si sa actioneze in zone dificile, unde pasta de dinti este ineficace.

In urma testelor de laborator s-a constatat faptul ca acea enzima poate face strapungeri in placa bacteriana, iar oamenii de stiinta cauta, in prezent, o modalitate de a folosi aceasta putere a enzimei intr-o pasta de dinti, apa de gura sau alte produse de curatare.

“Placa dentara este, de fapt, alcatuita din bacterii care se unesc pentru a coloniza o zona, in incercarea de a alunga alte bacterii competitoare. Pastele de dinti obisnuite actioneaza prin «razuirea» peliculei de microoroganisme de pe dinti, dar nu sunt mereu eficiente; avem drept dovada persoanele care se spala pe dinti cu regularitate si totusi fac carii”, a declarat dr. Jakubovics, unul dintre autorii studiului, citat de BBC.

Atunci cand celulele bacteriene mor, ADN-ul extracelular formeaza un strat continuu care se ataseaza de suprafata dintilor si a gingiilor si protejeaza bacteriile din placa de efectele periajului dentar. Astfel, dr. Jakubovics a remarcat faptul ca, atunci cand aceste microorganisme se deplaseaza, elibereaza o enzima care distruge biofilmul de bacterii ce provoaca aparitia cariilor.

“In cele din urma speram sa se valorifice aceasta putere intr-o pasta de dinti sau intr-o formula de apa de gura”, a adaugat el.

Cu toate acestea, sunt necesare mai multe studii pentru a demonstra ca aceasta tehnica functioneaza si pana ce minunata pasta de dinti din alge va fi pusa in vanzare.

Cercetarea a fost finantata de catre Societatea de Microbiologie Aplicata.

 

Text: Andreea Popescu