Cand rozaceea nu cedeaza la tratament: factori agravanti

Cand rozaceea nu cedeaza la tratament: factori agravantiRozaceea este o afectiune des intalnita a pielii, desi multi oameni nici macar nu stiu ca o au. Rozaceea se manifesta prin aparitia unor pete rosiatice, a unor mici umflaturi asemanatoare cosurilor si prin dilatatia unor vase subtiri de sange la nivelul fetei. Cauza acestei afectiuni este necunoscuta si multe persoane care sufera de rozacee se confrunta cu scaderea stimei de sine.

Tratamentul rozaceei

Rozaceea se manifesta frecvent dupa varsta de 30 de ani si incepe cu o inrosire usoara pe obraji, nas si barbie, care apare si dispare, dar care, in timp, se poate accentua. In unele cazuri, acestea provoaca si o iritare si inrosire a ochilor. In general, rozaceea se trateaza cu antibiotice si creme speciale recomandate de medicul dermatolog. Uneori insa, aceasta nu cedeaza la tratament si trebuie apelat la alte solutii mai complicate. De exemplu, cand vorbim de rozaceea caracterizata doar de o roseata persistenta a fetei si de vase de sange vizibile, aceste semne pot fi reduse prin tratamentul cu laser sau prin IPL (terapia cu lumina intens pulsata).

Cand vorbim de un caz mai grav de rozacee, aceea care se manifesta prin inrosirea si ingrosarea pielii, de multe ori trebuie apelat la crioterapie, laser sau la ablatia prin radiofrecventa. Atunci cand rozaceea nu cedeaza, trebuie sa luam in calcul insa si factorii agravanti ai acesteia. Daca nu ii cunoastem si nu ii eliminam din ecuatie, este posibil sa ne chinuim in zadar cu tot felul de tratamente.

 

Ce trebuie sa eviti atunci cand ai rozacee?

  • Rozaceea este de multe ori agravata de anumiti factori de mediu, cum ar fi soarele, caldura, gerul, vantul puternic. De aceea, este bine ca atunci cand ai rozacee, sa folosesti intotdeauna o crema pentru fata cu filtru de protectie solara. Evita sa te expui la soare si la ger, si nu folosi sauna sau baile cu aburi.
  • Si alimentatia joaca un rol crucial in agravarea rozaceei. Mancarurile foarte picante, smantana, iaurtul, ficatul, sosul de soia, otetul, spanacul si chiar citricele pot agrava in unele cazuri rozaceea. De aceea, pentru a determina ce alimente trebuie sa eviti, tine un jurnal pentru cateva saptamani, in care sa notezi ce ai mancat in fiecare zi si in care dintre zile rozaceea ta s-a accentuat. Astfel poti detecta care dintre alimente sunt iritante pentru tine.
  • Nici alcoolul nu este tocmai un aliat atunci cand ai rozacee. Vinul rosu, berea, sampania, ginul si vodka sunt bauturile care, in general, accentueaza rozaceea, asa ca evita-le! La fel se intampla si cu bauturile consumate foarte fierbinti.
  • Emotiile pot avea si ele o influenta negativa asupra rozaceei. De aceea, fereste-te de ceea ce iti provoaca stres si anxietate!
  • Ai grija ce cosmetice folosesti! Alege unele dermatologice care sa nu contina alcool, parfum, conservanti sau hammamelis. S-a descoperit ca acestia sunt factori agravanti pentru rozacee.

 

Text: Bianca Badescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *