Cine a zis ca banii cumpara fericirea?

cumpara banii fericireaCumpara sau nu cumpara banii fericirea? Aceasta este intrebarea! Dupa atatea povesti, atatea versuri de melodii in care ni se spune ca “banii aduc fericirea”, cine ne poate invinovati pe noi, oamenii, ca am inceput sa credem asta si ca am ajuns sa ne croim un drum in viata bazat doar pe situatia financiara?

Ei bine, eu, intreaga mea echipa Tonica, si multe alte persoane vedem fericirea dincolo de partea materiala. Ce tine de “pretul” fericirii cu multe zerouri in coada, dar si de lucrurile, activitatile si chiar sentimentele care duc la aceasta stare de spirit, aflati doar in randurile care urmeaza.

  • Pretul fericirii

O veste buna! Aparent, fericirea poate fi cumparata pentru pretul, redus, ce-i drept, de 50.000 de dolari. Nu, nu vorbim despre excursii private in spatiul cosmic sau despre scolarizare intr-un colegiu de renume, ci de suma de care, conform cercetatorilor de peste Ocean, are nevoie un om pentru a fi fericit. Conform acestora, se pare ca 50.000 dolari venit anual este pretul fericirii. Oamenii de stiinta au vazut diferente mari in aproape toate aspectele fericirii, intre cei care castiga mai putin de 50.000 de dolari si cei care castiga mai mult de atat. Respondentii, care au facut mai mult de 50.000 de dolari intr-un an, au fost mai multumiti cu vietile lor, spre deosebire de cei care au castigat intre 35.000 si 40.000 dolari, sau chiar intre 60.000 si 65.000 dolari. Intrebarea noastra este: de ce doar cei care castiga 50.000 de dolari sunt fericiti, iar cei care castiga peste nu?! Cred ca trebuie sa dam de veste oamenilor ca Andra a gasit cheia fericirii in melodia “Inevitabil va fi bine”, in care zice tare si raspicat ca “poti sa treci zambind prin toate,  Lang-o alta jumatate/ Banii n-aduc fericirea/Dar te-ajuta sa-ntretii iubirea”.

  • Fericirea: Acum cu 33% “Off”!

In functie de situatia ta financiara, 50.000 dolari ar putea reprezenta o suma exorbitanta, dar aceasta suma este, de fapt, o reducere semnificativa de la suma citata de studii mai vechi ca fiind “numarul de aur”, 75.000 dolari. In urma unui studiu realizat in anul 2010 de catre Woodrow Wilson School Princeton University, s-a descoperit ca fiecare crestere de venit aduce, intr-adevar, fericire in viata, insa atunci cand acesta incepe sa scada, urmarile sunt mult mai dezastruoase in cazul oamenilor cu venituri mai mari decat in cazul celor cu venituri mici. Se poate spune ca acest studiu s-a ghidat si dupa faptul ca oamenii cu venituri medii o pot lua mai usor de la inceput in cazul in care raman fara nimic, decat cei care au avut o situatie financiara foarte buna si dintr-odata nu mai au nimic. Deci, se pare ca fericirea costa undeva intre 50.000 dolari si 75.000 dolari. Cu toate acestea, e bine de stiut ca nu e necesar un salariu de 75.000 dolari pentru a fi fericit. Cu alte cuvinte: pretul fericirii trebuie sa fie cu 33% mai mic din pretul initial.

  • Daca nu castig atat de mult, inseamna ca nu sunt o persoana fericita?

Da, stiu, urmatoarea ta intrebare ar putea fi: “Acesta este secretul fericirii mele?” Nu neaparat. Un factor important in fericirea noastra este comparatia cu ceilalti. De exemplu, nu te poti compara cu persoanele care traiesc intr-un loc cu un nivel ridicat de trai cum ar fi New York City, unde, pentru unii, chiar 300.000 dolari par sa nu fie suficienti pentru un trai decent. Totul tine de cum te vezi tu si de cat de mult te compari cu cei din jur.

  • Cunoaste-ti prioritatile!

Impaca-te cu gandul ca niciodata suma din contul tau nu va contine mai multe zerouri decat suma din contul Madonnei. Nu toata lumea simte fericirea la fel, insa stim ca exista mai mult de o cale care duce la fericire. Ramane de datoria ta sa o gasesti! Succes!:)

 

Text: Andreea Popescu