Dependenta in cuplu distruge identitatea

Dependenta in cuplu distruge identitateaModul in care ne alegem pertenerii spune multe despre noi, despre istoricul personal, despre nevoile si dorintele noastre, despre dezechilibrele pe care le gazduim in viata interioara. Fie ca alegem pe o baza narcisica in speranta ca cel pe carel-am gasit este la fel ca noi, fie ca ne satisfacem pofta de „total diferit” prin cineva care sa ne completeze prin noutate, fie ca alegem in baza unor nevoi de intr-ajutorare suntem responsabili de alegerile si transformarile cuplului care ne ofera sau nu o stare de bine. Partea buna este ca putem aduce modificari in cuplu pentru a ne atinge fericirea cu conditia sa cunoastem inainte ce ne-a adus in relatie si care sunt motivele reale ce pun bazele unei eventuale insatisfactii.

Una dintre principalele vame ale unei relatii de cuplu satisfacatoare o aduce tendinta catre dependizare a celor doi parteneri. Este firesc ca inceputul unei relatii sa se desfasoare sub semnul dependentei unul de celalat. Starea de indragostire isi gaseste explicatii in acest sens chiar si in secretiile organice. Astfel indragostirea devine o dependenta hormonala de celalat. Cei doi parteneri aflati la inceput se indeparteaza de lume, isi traiesc starea de idealizare si simt cu adevarat ca nu mai au nevoie de nimic altceva in afara relatiei cu cel iubit.

Vama primului an de relatie
Persistarea intr-o astfel de dependenta este insa obositoare pe termen lung(mai mult de un an) si nu ajuta la o sudare a cuplului ci mai degraba la o dezbinare a lui. Orice relatie este caracterizata de o oare care tensiune intre contrarii. Este perfect sanatos ca starea de atractie sa fie insotita de momente de respingere ale prezentei si existentei celuilalt. Certa in cuplu si modalitatile de manifestare contradictorii(comportamente diferite, reactii diferite, pareri diferite) sunt un indicator al starii de sanatate in cuplu, desigut inanumite limite. In conditiile in care fuziunea in cuplu si implicit dependenta ating cote dincolo de normal exista un risc real de aparitie o unei tendinte de respingere foarte mare ce poate ajunge chiar la ura si agresivitate.

Te urasc dar nu te pot parasi
Ati cunoscut desigur daca nu cumva ati trait pe pielea voastra relatii in care cei doi desi in mod vadit nu se mai inteleg si fiecare interactiune a lor este o cearta. Astfel de relatii pot fi surprinse de expresia „daca ramenem impreuna ne omoram, daca ne despartim murim”. Desi oarecum dusa la extreme o astfel de expresie descrie destul de bine trairile si tensiunile care se nasc intr-un astfel de cuplu. Relatia foarte fuzionala axata pe dependente de toate tipurile(afective, financiare, fiziologice) face imposibila luarea deciziei de despartire. Tot aceeasi fuziune face imposibila si conviatuirea. Fiecare partener in parte se simte invadat, se simte dizolvat si constrans in cadrul cuplului insa parasirea nu poate fi gandita in afara unei suferinte inimaginabil de suportat. In aceste conditii granita de la dragoste la ura este foarte sensibila. De multe ori astfel de parteneri raman in relatie lungi perioade de timp, uneori toata viata, avand la baza o nevoie inconstienta de a-si manifesta agresivitatea fata de celalat, de a-i face rau. Exista cazuri in care dependenta se poiate transforma intr-o ura atat de puternica ce functioneaza ca liant in relatie mai mult ca un sentiment de dragoste.

El si ea, mama si copilul
Cele mai predispuse dependizarilor sunt relatiile in care se repune in scena relatia pe care unul dintre parteneri, sau chiar amanadoi le-au avut cu mama. Fiecare cauta in relatie, traind o regresie in acea perioada, satisfacerea nevoilor specifice copilariei timpurii grija excesiva, atentia constatanta si neconditionata, afectiunea. La fel cum un copil este dependent de mama lui in primii ani de viata la fel unul dintre parteneri este dependent de cel care imbraca rol parental. Despratirile in acest caz sunt foarte dureroase pentru ca repun in scena la un nivel inconstient o despartire de parinte.

Ce presupune un cuplu sanatos?
Un cuplu in limiterle normalitatii stie sa isi stabileasca niste limite interioare si exterioare acceptate de ambii parteneri de tipul „fiecare este diferit si are dreptul la propriile pareri, nevoi, hobiuri insa exista un nivel comun de asteptari, planuri de viitor, actiuni desfasurate impreuna”. Un cuplu benefic pentru ambii parteneri este cuplul in care fiecare isi respecta individualitatea si caracterul sau diferit de celalalt iar compromisul nu aduce un caracter de inchisoare in relatie ci este o renuntare stabilita de comun acord in slujba ideii de cuplu. Sufocarea in cuplu nu aduce decat o despartire de obicei foarte dureroasa.

Dincolo de ceea ce presupune normalitate si anormalitate in cuplu in definitiv nu se poate vorbi de retete de succes general valabile. Fiecare isi alege partenerul si tipul de relatie care il face sa se simta confortabil. Este insa bine de stiut ca o buna intelegere a sinelui, a celuilalt si a relatiei poate facilita punerea in practica a unor modificari in conditiile in care statutul de „impreuna” aduce suferinta sau insatisfactie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *