Durerile de cap influenteaza activitatea profesionala

Durerile-de-cap-influenteaza-activitatea-profesionalaCefaleea sau durerea de cap este unul dintre cele mai frecvente simptome din patologia umana. Initial poate fi considerata ca un fapt aproape banal, apanaj al vietii stresante si suprasolicitante pe care o traim. Bolnavii se autotrateaza, la sfatul prietenilor, colegilor sau la recomandarile foarte insistente ale spoturilor publicitare. Daca in majoritatea cazurilor durerea cedeaza, sunt si situatii destul de frecvente cand ea reapare, cu oarecare periodicitate sau chiar se permanentizeaza.

Cea mai comuna forma de cefalee, asa numita cefalee tensionala, este cauzata de suprasolicitari intelectuale, stari emotionale negative persistente, anxietate, depresie. Este in general de intensitate medie sau usoara, poate afecta zone mai mult sau mai putin intinse din suprafata capului. Mai rar poate fi puternica, sub forma de arsura sau pulsatie. Poate dura intre o jumate de ora si sapte zile. In forma cronica durerea dureaza peste 15 zile pe luna sau peste 180 zile pe an. Din fericire nu  afecteaza decat 3% din populatie, fata de 30%, cea episodica.

 

Stil de viata organizat pentru controlul cefaleei tensionale

Cefaleea  tensionala nu se asociaza cu fono sau fotofobie, greata sau varsaturi, dar este insotita adesea de tulburari de somn sau contractura muschilor cefei.Tratamentul are in vedere in principal normalizarea stilului de viata si de munca, evitarea starilor conflictuale, suprasolicitarile de orice tip. Dieta trebuie sa fie completa si echilibrata,fara consum excesiv de alimente conservate sau fermentate, vin rosu, bere. Nu in ultimul rand pacientul va trebui sa practice o activitate fizica organizata si regulata, de minim doua ori pe saptamana-desigur cu un regim de efort adaptat varstei, greutatii si starii sale de sanatate.

 

Migrena este o forma speciala de cefalee.

Este foarte intensa si apare sub forma unor episoade cu debut brusc, cu durata de ore sau zile, ce apar la intervale variabile de timp.Uneori criza migrenoasa este anuntata de asa numita aura-furnicaturi in maini sau picioare, ceata sau puncte stralucitoare in campul vizual – si poate fi insotita de greata si varsaturi. Bolnavul nu suporta zgomotele, lumina, uneori anumite mirosuri si de aceea se retrage intr-un loc izolat si intunecos, preferabil intins pe un pat.

Cefaleea in ciorchine

O forma rar intalnita, dar foarte grava, este cefaleea in ciorchine. Afecteaza cu precadere adultii intre 28 si 30 de ani, in 9 din 10 cazuri barbati mari fumatori sau consumatori de alcool. Crizele dureroase apar la aceeasi ora, in special noaptea, sunt foarte intense si dureaza 30-90 minute. Sunt localizate pe o singura jumatate a fetei, mai ales in jurul sau in spatele ochiului si sunt insotite de curgerea nasului, inrosirea ochiului, uneori chiar caderea pleoapei. In mod tipic durerea se accentueaza in pozitia orizontala.

 

Cefaleea produsa de tensiunea arteriala

Este foarte cunoscuta, desigur, durerea de cap si de ceafa ce insoteste cresterile tensiunii arteriale, mentionam numai ca nu intotdeauna valorile tensionale ridicate produc cefalee, deci bolnavii hipertensivi, mai ales cei vechi, nu trebuie sa se bazeze pe prezenta sau absenta durerii de cap, ci pe tensiometru. Este de asemenea important de stiut ca si hipotensiunea arteriala (valori sub 110/70 mm Hg) poate fi cauza cefaleei, insotita ca si in cazul hipertensiunii, de vertij si senzatie de respir dificil.

Durerea de cap ca simptom

Cefaleea poate constitui un simptom de insotire – uneori singurul si deci cu atat mai important – al unor boli foarte diverse si adesea foarte grave.

Astfel cefaleea se intalneste dupa traumatisme craniocerebrale, in meningite si tumori cerebrale, in afectari ale nervilor cranieni – cum ar fi nevralgia de trigemen – in afectiuni oftalmologice – de la vicii de corectie necorectate sau corectate necorespunzator (ochelari cu dioptrii gresit determinate), pana la glaucom, boala grava care poate duce la orbire. In sfera ORL cefaleea apare in sinuzite acute sau cronice, infectii ale aparatului acustico-vestibular, afectiunile stomatologice pot de asemenea cauza dureri de cap, ca si diabetul zaharat, afectiunile biliare (migrena biliara), anemiile, policitemiile.

Durerile de cap si calitatea vietii

In mod evident cefaleea, mai ales in formele cronice, foarte dureroase sau insotite de vertij, greata, fono si fotofobie, pot afecta in mod sever atat capacitatea socio-profesionala a unei persoane, cat si calitatea vietii acesteia, in general. Durerile de cap afecteaza puterea de concentrare si atentia unei persoane, care devine iritabila si cu probleme de comunicare. Persoanele care sufera de cefalee in timpul noptii au probleme cu somnul si sunt, drept urmare, obositi in timpul zilei, acest lucru ducand la un randament profesional scazut. In cazuri grave, ar trebui sa paraseasca locul de munca, in special daca acesta este  intr-un birou, care nu este un mediu propice din cauza calculatoarelor, aerului conditionat, luminilor de neon etc.

Investigatii necesare

In spatele simptomelor de cefalee se pot ascunde afectiuni grave, adesea in stadii destul de avansate. De aceea, in situatia in care o durere de cap tinde sa apara tot mai des, sa se intensifice sau sa fie insotita de noi simptome, trebuie urgent consultat un medic internist, ca prima intentie. In urma unei anamneze amanuntite si a examenului clinic, acesta va stabili un plan de investigatii (analize de laborator, radiografii, eventual tomografie computerizata sau RMN, electroencefalograma,etc.) si consultatiile de alte specialitati (ORL, oftalmologie, endocrinologie, stomatologie, psihiatrie).

 

Text: Dr. Mihai Corneliu Ungureanu

Medic specialist medicina interna

GRAL Medical

www.gralmedical.ro