Gestiunea conflictelor: limbajul egoului

Gestiunea conflictelor: limbajul egouluiDaca aptitudinea de a comunica armonios, deschis si constient cu ceilalti reprezinta stalpul de rezistenta al echilibrului psihosocial al unei intreprinderi sau al unei colectivitati, capacitatea de a gestiona conflictele constituie soclul de granit care va mentine, solid si ferm, acest echilibru, oricare ar fi circumstantele. In propunerea initiala, munca face apel la resurse si la experienta diferitelor persoane, ale caror eforturi, actiuni si rezultate concura intr-un spirit de sinergie si de integralitate.

Or, marea diversitate de persoane ca si cea a modurilor de expresie si de aplicare dau nastere la inevitabile frictiuni, pe care trebuie sa stii sa le gestionezi, pentru a putea duce lucrul la bun sfarsit.

In acest context, si daca fiecare are ca obiectiv satisfactia in munca, urmarea este ca aceste divergente de expresie si de conceptie sunt susceptibile, in anumite cazuri, sa puna probleme serioase. De fapt, noi avand un mod de rezolvare a conflictelor pe baze empirice, nu am invatat sa gestionam aceasta chestiune atat de umana cu metoda, ceea ce naste descurajari, reflectii, lucruri nespuse sau furii interiorizate, care nu numai ca reprezinta o cauza importanta de suferinta umana, dar perturba bunul mers al actiunii si dezvoltarea activitatii. Este ratiunea pentru care vom explora compozitia limbajului si a suportului sau in scopul de a studia si elabora strategii de dezamorsare a conflictelor.

 

Scurta anatomie a limbajului

Am invatat ca limbajul, in continutul sau, era constituit dintr-un anumit numar de parametri politic corecti. Unii sunt inspiratori si plini de continut atunci cand sunt folositi intr-un sens de acceptare, de intelegere si de intrajutorare. In acelasi timp, cum vom vedea imediat, exista si altii, mult mai sumbri in natura lor, care nu au fost, poate, niciodata cu adevarat identificati.

Inainte de a porni in aceste lumi virtuale un pic terifiante, sa dezvoltam foarte succint cativa dintre parametrii de baza apartinand domeniului vizibil, la suprafata verbului exprimat.

 

Limbajul normativ si celalalt limbaj

Fiecare cuvant pronuntat contine un ansamblu de vocale si de consoane care constituie sunete: acest suport de sens a fost numit de specialistii in gramatica „semnificant”; soclul pe care este construit un continut semantic purtator al unei semnificatii se numeste semnificat. Semnificatul, al carui sens ne-a fost transmis de generatii si care ne-a permis sa identificam obiectele perceptiei pe o baza comuna, pentru a fi acceptata de toti, ne trimite deja la imaginar si la reprezentarea fiecaruia, dupa propria grila de decodare educativa, familiala, psihosociala si evenimentiala. Semnificatul se poate interpreta, asadar, in foarte multe feluri, fiecare fiind, bineinteles, unic si respectabil. Vin apoi sa se grefeze pe acest continut expresia fiecaruia, gestica sa, ca si tot continutul emotiv personal, oglinda a subtilitatii sale de spirit si a farmecului sau: emotiile se reflecta in frumusetea privirilor pe care le anima caldura sufletului.

Toate acestea, totusi, sunt de domeniul vizibilului, sunt usor perceptibile si foarte securizate. Ramane un alt domeniu, sumbru si tenebros, o alta dimensiune, situata la frontierele lui a spune si a nu spune, in grota psihicului unde egouri mici sau mari pornesc o batalie fara mila: vedem aici infruntandu-se dragoni, veritabil monstri virtuali dotati cu arme invizibile si infricosatoare… Pentru a spune totul, conflictele exteriorizate nu sunt decat traducerea si manifestarea conflictelor mult mai redutabile, care se petrec in lumea psihologica a invizibilului, a imaginarului si a bizarului.

 

Dansul egourilor

De la inceputurile timpurilor, inteleptii ne-au invitat sa vedem dincolo de cuvinte, ceea ce se petrece in spatele voalului aparentelor si al verbului declarat. Pentru ca, in sfarsit, a fi constient de teatrul care se joaca in culisele micilor noastre creiere fermecatoare si foarte civilizate inseamna a controla adevarata relatie intre emitator si receptor.

Sa ne facem curaj si sa ne imbracam intr-o lume obscura, unde orice lovitura este permisa, cu toate ca…

De foarte tineri, am invatat sa facem fata situatiilor si sa reactionam intr-un fel particular, care ne este propriu. Experienta de viata fiind diferita pentru fiecare, am declansat, astfel, prin adaptare, anumite tipuri de reactie de protectie, de atac si de aparare, formand progresiv personalitatea noastra in jurul unui ego protector. Acest ego, structura energetica si psihologica fundamentala si care este proprie fiecaruia, s-a dotat cu structuri de protectie ce ne permit sa ne confruntam cu viata si cu ceilalti printr-o coloratura foarte particulara: continutul psihologic al limbajului nostru. Astfel, fara sa stim de ce, ne vom simti raniti de o remarca sau alta si vom dori sa ripostam imediat: dar cine este, deci, ranit? Mai precis, cine se protejeaza? Sau si mai bine spus: cine protejeaza pe cine? Sau ce?

Acest ego este compus din o mie si una de fete. Procedeele cele mai crunte, pentru a nu cita decat unele dintre ele, sunt identificarea (“Fac ca tine pentru ca ma accepti” id est „Fac ca seful meu pentru a intra in gratiile sale”), introiectia („Fac exact ce-mi spui, caci sunt sigur ca ai dreptate, ca esti cel mai bun si ca ma protejezi” id est „Iau exemplu de la seful meu, fac asa cum mi-a cerut si exact in maniera in care el doreste, fiindca sunt sigur ca are dreptate si ca va fi multumit de mine; astfel, voi fi sigur ca pot sa-mi pastrez slujba”), proiectia („Pentru a ma simti protejat, imi imaginez ca altii sunt mereu asa cum as vrea eu ca ei sa fie, ceea ce ma scuteste sa privesc in interiorul meu sau sa ma simt responsabil de una sau alta” id est  „Seful meu este sau formidabil sau complet nul, iar daca apar erori sau probleme, totul este din cauza lui; oricum, va pot asigura ca, orice s-ar intampla, eu nu sunt vinovat”). Si fiecare incheie, din pacate, prin a-si gasi identitatea in aceste dansuri ale egoului, unde pasii gresiti se numara cu miile… Toate aceste scuturi de protectie sunt infinit nocive in relatiile de munca ale angajatilor, generand o metapsihologie a constrangerilor, cauzate de tendinte foarte obscure si neformulate: este inceputul comunicarii violente.

La aceasta se pot adauga multe mecanisme de aparare si reactii diverse ale egoului, ca cele puse in evidenta in circumstantele de viata, unde fiecare va opta, in relatia sa cu celalalt, pentu una din atitudinile urmatoare: „Eu sunt genial, tu esti nul”, sau „Eu nu valorez mare lucru, dar tu esti formidabil”, sau si mai rau „Eu nu valorez nimic si nici tu nu valorezi nimic!”. Aceste alegeri de atitudine consolideaza considerabil patologia interrelationala si, pentru acest motiv, de altfel, invitam bucurosi participantii, pe timpul formarii, sa se orienteze spre a patra solutie de viata, mai sanatoasa si mai fructuoasa pentru echipa, care consta in a spune: „Eu sunt genial, si tu la fel; voi reusi, si tu la fel, vom invinge impreuna!”

 

Text: Alina Lupa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *