Inotul si rolele pe timp de vara

inot_sursa_mihnea_ratteVara asta e timpul sa mergi cu rolele in parc. Daca nu esti la vairsta la care sa alergi cu rolele printre pustimea din Cismigiu atunci poti sa-ti faci abonament la o piscina. Inotul este o activitate placuta si relaxanta care, in plus, iti va tonifia musculatura.

Ai observat ca in apa te deplasezi mult mai greu decat pe uscat? Rezistenta apei determina corpul sa consume mai multa energie, modelandu-l si combatand cu succes celulita. Inotul este indicat persoanelor care sufera de probleme de circulatie sau de coloana. Prin practicarea frecventa a inotului se obtine o mai buna ventilare a plamanilor (ceea ce favorizeaza atat inspiratia, cat si expiratia), care ajuta la eliminarea toxinelor din organism, dar si la imbunatatirea circulatiei sangvine.

 Si femeilor insarcinate le este recomandat inotul deoarece acest sport ajuta la indreptarea muschilor abdominali si a umerilor, zone foarte solicitate ale trupului unei gravide. Miscarea in apa poate reduce si durerile incheieturilor, presiunea ridicata a sangelui si disconfortul asociat cu sarcina.

 

Inoti, slabesti si te simti bine
Daca vrei sa ai un corp de invidiat mergi la inot. Si vei da jos si kilogramele in plus pentru ca intr-o jumatate de ora de inot consumi 250 de calorii. Acest tip de sport iti va modela si corpul pentru ca ajuta la tonifierea feselor si a muschilor pectorali. De asemenea, coapsele, gambele si abdomenul se vor forma armonios, iar muschii omoplatilor vor avea tendinta de a se dezvolta. Inotul este si un bun remediu antistres. Dupa o zi obositoare la serviciu mergi la o ora de inot.
Contraindicatii: Persoanele care sufera de boli dermatologice sau au afectiuni care nu suporta anumiti germeni patogeni existenti in mod natural in apa nu au voie sa mearga la inot. Acest sport trebuie evitat sau practicat cu grija de persoanele cu boli cardiovasculare grave, deoarece inima face fata mai greu acestui efort suplimentar. De asemenea, persoanele care sufera de astm, care nu au o respiratie ritmata, controlata, trebuie sa inoate cu grija.

  • Beneficiile inotului
    • creste rezistenta recardio-pulmonara;
    • stimuleaza circulatia sangvina;
    • contribuie la mentinerea unei tensiuni arteriale stabile;
    • reduce riscul bolilor cardiovasculare;
    • dezvolta majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din intreaga suprafata musculara);
    • intareste ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
    • imbunatateste postura corporala;
    • dezvolta flexibilitatea;
    • genereaza stari de bine, pozitive;
    • ajuta la imbunatatirea starilor de anxietate si amelioreaza simptomele de depresie;
    • relaxeaza tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
    • stimuleaza cresterea si dezvoltarea fizica si psihica;
    • imbunatateste dezvoltarea psihomotorie.

Mergi pe role si te mentii tinara
Daca nu dispui de resurse financiare pentru a-ti procura un abonament la piscina sau pentru a merge de doua – trei ori pe saptamana la strand, ai o solutie la indemana pentru a face miscare: mergi cu rolele prin parc. Practicarea corecta a acestui sport are efecte benefice asupra sanatatii. Este o modalitate de combatere a sedentarismului si de imbunatatire a formei fizice. La fel ca si inotul, mersul pe role contribuie la intarirea articulatiilor genunchilor, a soldurilor, a coloanei lombare, conduce la cresterea mobilitatii acestora si la dezvoltarea, in special, a musculaturii coapselor, abdominale si dorso-lombare. Mersul pe role te ajuta sa slabesti, pentru ca intr-o ora se consuma in medie 300 de calorii. Fiind un sport care se desfasoara in aer liber, activitatea pulmonara creste, iar plamanii sunt mai bine ventilati. Aceasta forma de miscare este benefica si pentru aparatul cardiovascular, fiindca antreneaza inima. Pentru a te mentine in forma ar trebui sa te dai pe role macar de trei ori pe saptamana, cate o ora.

  • Mersul cu rolele are mai multe beneficii:
    • exercitiul cardiovascular ajuta inima;
    • mareste capacitatea plamanilor si rezistenta lor la efort;
    • antreneaza muschii picioarelor;
    • antreneaza spatele si abdomenul;
    • imbunatateste simtul coordonarii.

Text: Carmen Rusu