Lotiunea SPF – Accesoriul vital pentru o piele sanatoasa

Lotiunea SPF – Accesoriul vital pentru o piele sanatoasaDaca e vara, e musai dulce leneveala pe marginea piscinei sau zile de vis petrecute pe nisipul de la mare. Bifez: costumul de baie colorat, ochelarii de soare extralarge, prosopul pufos si perechea preferata de flip-flops. Ah, sa nu cumva sa uit crema cu factor de protectie! Dragele mele, luna aceasta testez Cyclax – Sun Protection Lotion.

 
Consider ca lotiunea pentru plaja este propriul meu bodyguard. Nu are bicepsi impresionanti, nici corp atletic, insa are o misiune extrem de grea: lupta clipa de clipa cu razele neprietenoase din timpul amiezii ale domnului Soare.

Pentru fenotipul pielii mele am ales Cyclax SPF 20, ce are un factor de protectie mediu, pentru ca visez la o piele aramie, seducatoare, dar indeajuns de puternic pentru a-mi oferi protectia de care am nevoie.

Cocktail racoritor rezistent la apa
Primul strop de lotiune aplicat pe piele, prima surpriza placuta: miroase excelent! Imi dezmierd corpul cu un cocktail racoritor, aromat, de ceai verde si aloe. Dar stai asa… au trecut cateva clipe si nici urma de crema! Pielea este catifelata, deloc grasa, nu au ramas dungi albicioase si nici pete. Clar, imi place! Citesc cu atentie instructiunile de pe tubul verde-jad si descopar ca Cyclax este rezistenta la apa, deci isi face datoria chiar si dupa o balaceala pe cinste. Gramajul generos de 250 de ml, ingredientele naturale pe care le contine, mirosul delicios, pretul avantajos si textura deloc grasa devin astfel combinatia castigatoare. Va recomand cu drag orice produs din aceasta gama, pentru ca o piele sanatoasa are nevoie de o lotiune pe masura.

 

Text: Diana Sorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *