Surprize

Surprize	Imi plac surprizele. Mai mult sa fac surprize decat sa mi se faca. Nu de alta, dar cele pe care le fac stiu sigur ca sunt placute. Nu confund niciodata surprizele cu farsele. In surprize trebuie sa pui suflet. Mult suflet.

Am ramas, din copilarie, cu aceeasi placere de a face surprize oamenilor, cu aceeasi bucurie de a le vedea fetele luminandu-se.

Cu riscul de a pleca prin ploaie, cu arme si bagaje, de a calatori aproape de la un capat la altul cu un troleibuz aglomerat, am vrut sa-i fac fetitei mele o surpriza. Aceea de a-si vedea bunicii, veniti de undeva din provincie, asteptand-o cu flori in fata scolii, in ultima zi de scoala.

Era agitata si preocupata de uniforma care trebuia sa-i stea impecabil, de cantecelele pe care le repetase tot drumul, de faptul ca in cateva minute trebuia sa inceapa serbarea, de faptul ca nu-si vazuse inca mediile, chiar daca stia ca erau toate foarte bune.

Nimic din toate astea nu au mai contat cand i-a zarit.

“Aaa, dar tu stiai, nu-i asa? – m-a intrebat ea ghidus”.

Da, stiam. Dar nu as fi stricat surpiza pentru nimic in lume. Nici daca afara ar fi fost potop, nici daca ar fi trebuit sa merg cu troleibuzul mult mai mult decat am facut-o.

A fost bucuroasa si plina de verva. Stralucea. Surpiza a deschis o zi minunata pentru noi toti. Mi-am amintit de zilele cand plecam seara tarziu din Bucuresti, cu un tren de noapte, ca sa le fac alor mei o surpriza. Erau atat de bucurosi, iar eu atat de incantata de bucuria lor.

Eu cred ca o surpriza placuta, cat de mica ar fi ea, face bine oricui.

 

Text: Alina Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *