Uitare

UitarePrinsi in malaxorul vietii cotidiene, uitam. Pentru unii, uitarea este doar o scuza, pentru altii, este o realitate. Sunt atat de consumati” sa tina minte sa supravietuiasca incat uita lucruri care definesc trairea.

Uitam sa ne sunam parintii si sa-i intrebam ce mai fac, desi ne petrecem ore intregi in convorbiri seci, inutile si prefacute.

Uitam sa trecem sa ne vedem prietenii, desi ne pierdem timpul la cafele seci si amare cu straini.

Uitam sa ne facem mici bucurii, desi avem grija intotdeauna sa ne achitam de obligatii.

Uitam lucrurile importante si arhivam nimicuri.

Uitam cine suntem in favoarea a ceea ce vrem sa parem.

Uitam sa radem, desi afisam grimase impietrite pe chip, nici nu mai stim de cand.

Ii uitam pe cei care nu mai sunt printre noi cu viteza cu care cad stelele de pe cer.

Uitam de unde am plecat si unde vrem sa ajungem, iar intre timp bajbaim intr-un prezent lipsit de repere, de consistenta si de amintiri.

Uitarea este, poate, modul de a ne proteja si de a reusi sa mergem mai departe, dar haideti sa mai si tinem minte. Pentru ca si cei din jurul nostru, cei dragi si importanti, sa poata merge alaturi de noi. Altfel ne vom trezi ca i-am uitat undeva pe drum.

Eu vreau sa-mi amintesc. De cei dragi, de ce-mi place, de ce-am fost invatata si de ceea ce trebuie sa invat, la randul meu, pe altii, de gesturi mici, dar importante, de un buchet de flori, de o urare, de un zambet, de o vorba buna, de cine sunt si incotro vreau sa merg.

Nu traiesc din amintiri, amintirile traiesc prin mine.

 

Text: Alina Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *