Astazi am redescoperit o bucurie simpla, in trecut extrem de prezenta in viata mea, in prezent usor ignorata. Bucuria de a poposi, in tihna, intr-o librarie.
Pentru ca am avut un numar mare de titluri care asteptau cuminti pe rafturile bibliotecii sa le vina randul la citit, dar si pentru ca timpul dedicat lecturii s-a micsorat destul de mult, pentru ca intram in librarii cu scopul precis de a cumpara un anumit titlu, dar si pentru ca preturile cartilor erau la un moment dat descurajante, n-am mai poposit intr-o librarie, in adevaratul sens al cuvantului, de ceva timp.
Linistea care domnea era prielnica unui tur amanuntit si descurajanta daca te gandeai la numarul celor care mai cauta carti. Vanzatoarele, usor plictisite, cred ca tocmai din cauza lipsei de activitate.
Si peste toate, mirosul inconfundabil de hartie.
Mi-a facut placere sa stau in fata rafturilor, sa rasfoiesc, sa descopar.
Am revazut titluri care mi-au marcat studentia si tineretea. Mi-am ridicat o spranceana cand am descoperit pe un raft “Critica ratiunii pure” a lui Kant, gandindu-ma care or fi amaratii care se mai chinuie cu asa ceva, am zambit cand am descoperit intr-un colt cartile Ilenei Vulpescu, mi-a tare drag de femeia asta si m-am bucurat descoperind un titlu pe care il cautam de mult, fiindu-mi recomandat de un prieten drag. Un Saramaga. Pe care l-am cumparat cu bucuria copilului care primeste jucaria favorita.
Daca n-ati mai facut-o de mult, intrati intr-o librarie. A fost si ramane un univers aparte.
Text: Alina Niculescu