VJ RARU: “Viata m-a invatat ca e important sa luptam pentru visurile noastre”

VJ RARU: “Viata m-a invatat ca e important sa luptam pentru visurile noastre”Pe Raru il vedeti alaturi de Irina Cordoneanu la “Star Matinal”, in fiecare weekend, de la ora 9 la 12, dar si la jurnalul de stiri “Star Magazin”, in fiecare sambata si duminica, de la ora 14 la 16.

Raru a ajuns direct din club… la televizor, iar de atunci s-a indragostit de televiziune. Cum s-a intamplat asta? Va invit sa aflati in continuare…

 

TONICA:Cum ai ajuns sa faci parte din echipa „Star Matinal” si cum este sa lucrezi alaturi de Irina Cordoneanu?

Desi nu credeam in castinguri, am aflat de la o prietena ca postul Antena Stars cauta reporteri si prezentatori si am trimis un CV fara prea multe sperante. In cateva zile am fost chemat la un interviu, au urmat tot felul de probe si multe emotii. Dupa doua saptamani de asteptare, am fost invitat in emisiunea Irinei, fara sa stiu ca aceea era proba mea decisiva, iar la sfarsitul inregistrarii am fost anuntat ca vom prezenta impreuna proiectul „Star Matinal de Weekend”. Am avut ceva emotii pentru ca Irina este un om de televiziune cu multa experienta si am vrut sa ma ridic la asteptarile ei, insa m-a ajutat sa trec repede peste tracul de inceput, iar astazi suntem mai mult decat colegi, suntem prieteni.

 

T: Povesteste-ne putin despre inceputurile carierei tale in televiziune, cum a fost primul contact cu acest mediu…

Eram la mare, cu niste prieteni in club, unde am intalnit-o pe Dj Wanda care ne-a convins sa ne filmeze in timp ce ne distram. Ulterior, mi-a propus sa o urmez in proiectul pe care il filma pe litoral in weekenduri si-am zis de ce sa nu imbin utilul cu placutul. Nu m-am gandit niciodata ca o sa fac televiziune, pana cand am ajuns sa primesc un microfon in mana si o camera de filmat si mi s-a spus: hai, ia tu interviul! Imi aduc aminte ca am intregistrat atunci vreo 3 sau 4 duble, mi-a fost groaznic de frica… se pare insa ca m-am descurcat mai bine decat credeam eu ;))).

 

T: Care este partea cea mai grea in a fi om de televiziune? Dar cea mai frumoasa?

Asteptarile pe care le am de la mine, limitele pe care vreau sa le depasesc si poate faptul ca timpul petrecut alaturi de familie si prieteni este limitat. Partea cea mai frumoasa este atunci cand vad ca tot efortul nostru de a transmite dincolo de ecran buna dispozitie este recompensat de telespectatorii care ne urmaresc din ce in ce mai multi in fiecare weekend, care ne trimit mesaje si felicitari. Faptul ca te recunosc oamenii pe strada si iti zambesc te face sa te simti implinit.

 

T: Ce pasiuni ai, ce-ti place sa faci in timpul liber si cum te relaxezi?

Timpul liber imi place sa-l petrec alaturi de familie si prieteni. Modul perfect de relaxare: o carte buna, muzica preferata si un pahar de vin. Imi place sa fac sport, sa calatoresc, sa descopar oameni si locuri noi, de cate ori am ocazia.

 

T: Care a fost cel mai fericit moment din viata ta pana acum? Dar cel mai dificil?

Momente fericite traiesc in fiecare zi: zambetul Irinei, satisfactia colegilor mei, a echipei cu care lucrez, momentul in care am fost cooptat in echipa Antena Stars. Cel mai dificil moment a fost poate pierderea bunicului meu.

 

T: De ce iti aduci aminte cand te gandesti la copilaria ta? Si cum te vedeai ca „om mare” atunci cand erai mic?

De prima zi de gradinita la 3 ani, plangeam foarte tare ca nu voiam sa merg, doamna educatoare care m-a luat in brate si mi-a aratat o rata impaiata, bunicul meu care in fiecare pauza era la gardul gradinitei sa fiu sigur ca este acolo si ma asteapta. De mic am vrut sa fiu artist, mi-a placut sa cant, sa dansez, organizam si prezentam tot felul de spectacole cu colegii si prietenii mei. Toate visurile copilariei mele s-au implinit.

 

T: Daca intr-o zi te-ai intalni cu Dumnezeu, ce i-ai spune?

I-as multumi pentru toate sansele pe care mi le-a daruit in viata si l-as ruga sa vegheze in continuare asupra mea si a familiei mele.

 

VJ RARU: “Viata m-a invatat ca e important sa luptam pentru visurile noastre”VJ Raru, pe scurt:

Fericirea este atunci cand… citesc multumirea in ochii persoanelor dragi.

Cel mai tare ma enerveaza rautatea gratuita.

Cel mai mult imi place la o femeie… cand zambeste.

Frica mea cea mai mare este… pierderea oamenilor apropiati.

Cel mai bine ma simt atunci cand… ii pot ajuta pe ceilalti.

Imi gasesc energia in… bucuria familiei si a prietenilor.

Cel mai important sfat pe care l-am primit de la parintii mei este… sa cred in mine.

Viata m-a invatat ca… e important sa luptam pentru visurile noastre.

 

Text: Bianca Badescu