AVERTISMENT EP.9

O caricatură reuşită poate avea o ţintă directă şi poate fi mai elocventă decât multe alte mijloace vizuale sau auditive complexe sau sofisticate. Caricatura de calitate esenţializează într-o singură formă vizuală ceea ce nu poate fi rostit de numeroase cuvinte sau discursuri întregi.

In Româniacaricatura apare şi ea odată cu emanciparea unei noi societăţi şi cu formarea unei conştiinţe naţionale,  pe la jumătatea secolului XIX, în perioada paşoptistă.Umorul amar dar şi atitudinea critică sunt trăsături reprezentative ale poporului român. “A face haz de necaz” este o sintagmă caracteristică romanului şi adesea,românul a găsit soluţii la problemele sociale şi la cele existenţiale abordând o atitudine ironică dar mai ales autoironică, nu totdeauna demonstrată a fi şi constructivă dar cu siguranţă, paleativă şi păstrătoare a unei sănătăţi spirituale.

Tradiţia umorului românesc va fi magistral reprezentată de artişti precum C. Jiquidi,A. Murnu, I. Iser, N. Tonitza, C. Ressu, F. Sirato, I. Ross.

După 1944, caricatura va deveni un mijloc de propagandă în slujba comuniştilor.Caricaturiştii satirizau (ca sarcină de partid), tare ale societăţii trecute, astfel încât foştii aristocraţi, boieri, nobili, industriaşi, patroni, să nu poată fi compătimiţi pentru pedepsele pe care noua oligarhie le aplica. Din nefericire, pedepsele nu au fost doar de natură ironică sau moralizatoare. Cinismul proletcultist a fost fără margini. Râsul a dispărut de pe faţa României, fiind înlocuit de masca roşie a tiraniei încrâncenate, a suferinţei şi a neputinţei.În acest climat, umorul a suferit însă şi un alt avatar, devenind o armă de protest tacit împotriva dictaturii instaurate. Ca în orice epocă istorică, unii artişti s-au prostituat,alţii şi-au păstrat coloana vertebrală a demnităţii, cu subtilitate furişându-se sub pulpana metaforei, ei au zgâriat cu peniţa lor dictatura.

(va urma )

Surse :  ro.scribd.com,DEX.

Editor: Catalin Mircea

Operator: Silviu Crangureanu

Realizator Corina Voicu