Am intrat in casa, mi-am facut o cafea si m-am asezat in fata televizorului, lasandu-i pe cei doi prieteni in varful maldarului de zapada si in bataia soarelui.
Soneria m-a facut sa tresar. Era vecinul de la etajul 2. Un barbat masiv si destul de neprietenos. Mi-a povestit pe nerasuflate cum copilul meu impreuna cu alti doi au daramat toata zapada din gradina blocului inapoi in alee.
Am dat sa zic ceva. N-am putut. Omul era extrem de deranjat de tragedia care tocmai se desfasura in fata blocului. Am incercat sa-i spun ca era imposibil sa fie vorba despre copilul meu si ca ceea ce faceau cei doi baietei era o joaca. El nu si nu, ca asa fac toti parintii iresponsabili. Iau apararea copilului care uite asa o sa ajunga de rasul lumii. M-am sprijinit de tocul usii incercand sa ingaim ceva. A fost imposibil. A turuit ceva despre educatie si despre vina parintilor, s-a intors pe calcaie si a plecat.
Am ramas in tocul usii si, profitand de linistea care se lasase, am strigat: “Copilul meu e plecat la bunici. O zi buna si dumneavoastra!”
Text: Alina Niculescu
