Apiterapia populara: remedii naturale

Apiterapia populara: remedii naturaleIncrederea omului bolnav in natura, in oameni, in stiinta, in medicina, in actul medical si in medic a fost  multe veacuri secretul vindecarilor miraculoase. Remediul natural in el insusi este o rezerva de potential biologic, slaba, plurala, inconstanta si instabila, dar singur el –  spre deosebire de remediul stiintific – poate stimula si reface capitalul biologic al omului sanatos sau suferind, puterea lui de adaptare si de aparare.

Efectele interventiilor naturale sunt durabile, cu aparenta de miracol, marind si refacand capacitatea de adaptare a organismului suferind. In medicina populara, apiterapia este prezentata mai ales ca o componenta in alcatuirea unor remedii complexe prezentate ca fierturi sau oblojeli de plante medicinale, cu adaosuri de miere sau ceara de albine. Remediile naturale izolate sau asociate in diferite compozitii constituie o vasta farmacopee orala universala a naturii umane primitive, populare. Intentia  noastra este de a prezenta diverse leacuri populare, remedii cu actiune generala antiinfectioasa, antiseptica, antiparazitara, antitumorala, antitoxica, antihemoragica, antianemica.

 

  • Sucul de usturoi cu miere

In compozitia lui intra doar miere, usturoi si apa. Aproximativ 50 gr de usturoi curatat se fierb in 100 ml apa, pana cand apa scade la jumatate. Se lasa la racit, apoi se strecoara intr-un vas curat in care se adauga o lingura de miere. Acest leac are actiune vermifuga si poate fi administrat copiilor ce depasesc varsta de 6 ani pe cale bucala cate doua lingurite seara, celor cu varsta peste 10 ani li se pot administra cate trei lingurite seara, iar adolescentii si adultii pot bea cate 50-100 ml o data pe saptamana. A nu se administra bolnavilor cu temperatura si celor cu diabet zaharat.

 

  • Lapte cu ceapa si miere

Ceapa rosie – 2 bucati mari – se curata si se toaca marunt, se fierbe in 250 ml lapte circa 15 minute la foc mic, apoi se strecoara (cald) si se adauga mierea. Este foarte indicata in actiuni toxice adverse si este contraindicata diabeticilor.

 

  • Miericica

In compozitie intra: 25 gr petale de trandafiri de dulceata, 150 ml apa, 500 ml alcool si 250 gr miere. Petalele de trandafiri se lasa sa se macereze doua ore in apa rece, fiarta si racita  in prealabil, intr-un vas acoperit, apoi se storc bine si lichidul ramas se strecoara si se fierbe 15 minute la foc mic. Dupa ce se raceste putin, se adauga alcoolul si mierea si se omogenizeaza. Se poate pastra la rece si poate fi folosita pentru gargara sau pentru spalat ranile, pentru inmuiat compresele ce se aplica pe rani ca pansament. Leacul are actiune dezinfectanta, fiind folosit de pe vremea romanilor in caz de rani si in caz diverse infectii ale gurii si gatului. Cu cat este mai proaspat, cu atat este mai activ, deci se poate prepara si in cantitati mai mici pentru a fi mereu la indemana cat mai proaspat.

 

  • Sucul de morcov cu miere

Se curata morcovii si se storc pentru a obtine sucul lor. La 100 ml suc se adauga 100 gr miere si se pastreaza la rece. Leacul are actiune antiseptica, cicatrizanta, hranitoare asupra diverselor rani ale pielii sau ale mucoaselor, grabind vindecarea. Din antichitate, este considerat ca un leac suveran in tratamentul infectiilor externe, in tratamentul ranilor, eczemelor supurate sau nu, a leziunilor mucoaselor sau pielii pe care le ajuta sa se cicatrizeze mai repede.

 

  • Miere de camp

Prepararea ei nu este necesara, se gaseste sub denumirea de miere da faneata, de tei sau de musetel. Se administreaza extern in tratamentul ranilor sangerande, aplicandu-se direct pe rana, dupa care se pune o compresa imbibata tot in miere si apoi pansamentul. In aplicatii interne cu alte indicatii se administreaza una pana la trei lingurite pe zi, timp de pana la trei saptamani. In aplicatiile externe, impiedica infectarea, ajuta la vindecarea ranilor, oprind hemoragia in cateva minute si favorizeaza inchiderea ranilor aproape fara cicatrice. Luata pe cale bucala, are actiune dezinfectanta si calmanta asupra mucoasei tubului digestiv. Mai este indicata in diverse infectii din gura si gat; diverse iritatii ale tubului digestiv. De retinut ca mierea isi pierde actiunile terapeutice utile dupa 6 luni de la scoaterea din stup si extragerea din faguri.

 

  • Propolisul (clei de albine)

Se recolteaza de pe marginea superioara a ramelor, prepararea nefiind foarte complicata: inaintea aplicarii, se asaza propolisul in apropierea unei surse de caldura pentru a se inmuia, iar cand are consistenta pastoasa moale, i se da forma de turtita sau foita, potrivita pentru locul in care va fi folosita.

A se aplica neaparat calda pe locul de tratat. In aplicatii externe, propolisul actioneaza ca un dezinfectant excelent in tratarea plagilor pielii sau mucoaselor, eczemelor, micozelor (ciupercilor) pielii, impotriva bataturilor, a cicatricelor urate, dureroase, pe care le face sa dispara. Are actiune si impotriva negilor si a unora dintre petele colorate ce apar pe piele. Ajuta la retragerea umflaturilor aparute dupa traumatismele tesuturilor (lovituri, umflaturi, entorse, luxatii, dureri musculare de diverse origini). Actioneaza si ca un antidot impotriva veninului de albine si de aceea se foloseste imediat aplicat pe intepatura. In tratamentele chirurgicale ale plagilor sau mucoaselor, grabeste vindecarea si opreste infectiile, in tratamentul arsurilor, al degeraturilor, intinderilor musculare sau ligamentare. De retinut insa ca, in unele cazuri, pot exista de la inceput sau pot sa apara pe parcurs diverse fenomene alergice la propolis.

A se tine cont ca majoritatea acestor leacuri nu pot fi folosite mai mult de trei zile de la preparare daca sunt tinute la temperatura camerei, iar daca sunt conservate la frigider, nu pot fi totusi folosite mai mult de o saptamana. De asemenea, trebuie precizat si faptul ca pot sa nu fie tolerate de unele persoane.

 

Text: Adelina Gruia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *