Crina Matei: teatru si copilarie

Crina Matei: teatru si copilariePerioada copilariei mi-a marcat existenta. Am avut o copilarie frumoasa, fara griji, cu doi parinti care ma adorau, cu prieteni de joaca care mai tarziu, multi dintre ei mi-au ramas prieteni pentru tot restul vietii. De atunci mocnea in mine dorinta de a ajunge pe scena. Cantam, spuneam poezii, eram sufletul petrecerilor parintilor mei care nu-si imginau ca dorinta mea de copil ma va urmari pana la varsta alegerii mature a unui drum in viata.” 

Cum ti-ai inceput cariera? Ce te-a determinat sa alegi teatrul?
Parintii mei nu au avut legatura cu lumea artistica, dar erau foarte buni spectatori de teatru. M-au dus si pe mine de mica si asa mi-a incoltit gandul ca intr-o zi voi fi si eu acolo pe scena. Mi-am dorit insa, pe vremea aceea, sa fiu subreta la opereta.

Imi placeau partiturile muzicale, dar si ceea ce avea de dansat si de jucat o subreta. Era spuma unui spectacol si asta ma atragea foarte tare.

Cum ai evoluat?

Cu pasi marunti, dar siguri. Am debutat profesionist in anul doi de facultate cu rolul Polly din „Opera de trei parale” de Bertold Brecht la Teatrul Odeon, pentru ca mai apoi sa primesc oferte din alte teatre, din televiziune si film.

Cum ai ajuns sa prezinti moda?
Intamplator. Nu sunt si nu am pretentia catusi de putin ca as fi un manechin de cariera. Am fost invitata si mi-a facut placere sa imbrac creatii ale unor cunoscuti si apreciati designeri romani: Doina Levinza, Liliana Turoiu Udrea, Dragos Buhagiar, Liza Panait, Oana Niculescu Mizil. S-a intamplat sa primesc o invitatie din partea Casei Sonia Rykiel     de a deschide prezentarea la lansarea in Romania a faimosului brand.

Te-a schimbat teatrul in vreun fel?
Teatrul nu are cum sa nu te schimbe, si ca spectator si ca actor. Cred ca daca oamenii ar merge mai des la teatru si ar vedea spectacole bune, ar fi mai intelepti. Traim intr-o lume plina de superficialitate. Un  spectacol bun e ca un film bun, iti ridica niste probleme si vorba lui Ilie Moromete, ar fi bine sa ne intrebam din cand in cand: „noi unde mergem, domne?”  

 

Text: Alina Emilianov
Foto: Dinu Lazar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *