Zona T poate fi problematică atât pentru femei cât și bărbați. Dacă este să ne raportăm la tipurile de ten, adesea, această zonă a chipului este mai sensibilă și necesită mai multă atenție.
Luciul din zona T poate fi supărător, dar îți spunem în acest articol tot ce trebuie să știi despre această zonă a tenului, cum să alegi produsele potrivite și cum să-ți îngrijești tenul pentru a scăpa de excesul de sebum.
Ce este zona T și de ce apare luciul pe ea?
Poate ai auzit de diferite tipuri de ten și acestea sunt categorizate astfel tocmai pentru situația diferențiată dintre zona T și restul chipului. Practic, spunem „zona T” părților din chip precum fruntea, nasul şi bărbia. În funcție de prezența sebumului, știm, fiecare ce tip de ten avem.
Tipuri de ten
Există patru tipuri de ten și, pentru îngrijire corectă este important să știi asta despre tine. Deci, ce tip de ten ai?
Ten normal – o piele netedă, cu o textură catifelată și elastică având o culoare rozalie, pori mici care sunt optim hidratați. Chiar și așa, poți observa că zona T este puțin mai unsuroasă decât restul pielii feței.
Ten uscat – pielea este subțire și sensibilă, deshidratată chiar și în zona T unde, teoretic avem mai multe glande sebacee. Asta înseamnă că producția de sebum este în cantități foarte mici. Te confrunți cu piele uscată care se descuamează, apar ridurile și poate chiar și o dermatită seboreică.
Ten gras – Spre deosebire de cel uscat, acest tip de ten produce mult sebum, în zona T produce chiar excesiv și tenul devine unsuros. Poate părea gălbui și, dacă nu se instalează așa ușor ridurile, atunci problema o reprezintă coșurile pentru acest tip de ten.
Ritualul de îngrijire a tenului începe cu Acnestil, gama de tratamente dermato-cosmetice de la Rilastil special creată pentru tenul gras și predispus la acnee.
Ten mixt – prezintă un exces de sebum în zona T iar restul de piele prezintă uscăciune. Porii din zona T sunt mari, cu exces de sebum și, probabil că este și zona în care îți apar coșuri.
Iată deci, luciul din zona T apare tocmai din cauza excesului de sebum. Este necesar să adaptezi modul de îngrijire.
Ritual de îngrijire pentru a scăpa de luciul din zona T
Nu este complicat să echilibrezi lucrurile dacă ai trecut de primul pas și ai stabilit ce tip de ten ai. Pentru a scăpa de luciul din zona T va trebui să îți îngrijești tenul oferind fiecărei zone ce are nevoie.
Deci, dacă zona T are sebum în exces, trebuie să echilibrezi asta în timp ce altă zonă feței are nevoie de hidratare. Iată cum să-ți îngrijești zona T dacă vrei să scapi de luciul adus de sebum.
1. Evită să te tot atingi pe față, mai ales în zona T
Nu ai mâinile mereu curtate și, pentru că această zonă este predispusă excesului de sebum, alături de bacteriile de pe mâini situația coșurilor care ies în această zonă poate fi mai gravă. Regulile de igienă trebuie respectate și, oricum, nu este indicat să-ți atingi fața pe parcursul zilei.
2. Curățarea delicată a tenului este primul pas
Încearcă să folosești produse de curățare cu ingrediente cât mai naturale și, evită-le pe cele cu alcool. Apa călduță și un săpun sau gel care curăță blând pielea este cea mai bună opțiune. Adaptează produsele de curățare la tipul tău de ten.
3. Și zona T are nevoie de exfoliere
Poți adopta un proces de exfoliere săptămânală din ingrediente pe care le ai în casă. Nu doar excesul de sebum blochează porii ci și acumularea de celule moarte, bacterii, etc. Amestecă o cană de fulgi de ovăz mărunțit cu o jumătate de cană de miere și întinde compoziția pe ten, gât și decolteu și las-o să acționeze 20 de minute. Apoi, clătește totul cu apă călduță.
4. Hidratarea tenului este importantă chiar dacă zona T este lucioasă
Poate crezi că nu are nevoie de hidratare, află că este la fel de important să eviți ca această zonă să devină uscată. Are nevoie de echilibru și cu cât te străduiești să menții uscată zona, organismul va avea tendința să producă mai mult sebum. Astfel, asigură-te că este bine hidratat întreg tenul. Cremele pe bază de apă sau serurile cu colagen și acid hialuronic sunt potrivite pentru hidratare ușoară. Ține minte ! Și hidratarea pe interior este importantă.
5. Ai grijă la produsele de make-up folosite și nu uita niciodată de demachiere
Înainte de machiaj aplică o cremă matifiantă pentru a regla sebumul iar produsele de make-up nu trebuie să fie uleioase, deci fondul de ten va fi la rândul său mat. Folosește de asemenea o pudră minerală, mată iar pe parcursul zilei dacă apare luciul pe chip, tamponează cu o dischetă demachiantă de bumbac. Acasă, îndepărtezi machiajul și urmezi procesul de curățare al tenului cu produsele adecvate. Folosește un demachiant pe bază de gel pentru că echilibrează sebumul din zona T.
6. Îndepărtează regulat punctele negre
O dată pe săptămână, pe lângă exfoliere este necesar să folosești măști sau benzi speciale pentru extragerea punctelor negre. Le aplici pe zona T, în special zona nasului și eliberezi cu ajutorul acestora porii, pentru că nu vei extrage doar punctele negre. Sau poți folosi un dispozitiv special pentru asta.
Luciul din zona T poate fi îndepărtat și cu ajutorul măștilor. Puțin lapte amestecat cu suc de lămâie aplicat pentru câteva minute este o bună alternativă. Dincolo de aspectul lucios, neplăcut, în zona T crește gradul de a dezvolta coșuri deci, este esențial să înveți să controlezi excesul de sebum.