Cred ca fiecare dintre noi are nevoie de momentele lui de singuratate. De acele clipe in care vrei sa uiti de toti si de toate, sa fii cu tine, sa te bucuri de tine, sa te certi cu tine, sa vorbesti cu tine sau poate chiar sa-ti plangi de mila.
Sa-ti spui ce-ti place la tine si ce nu, ce ai facut bine sau unde ai gresit, ce-ar fi trebuit sa spui si n-ai spus.
Sunt momente cand, dupa tumultul unei zile aglomerate, simti nevoia sa fii singur chiar daca nu ai nimic sa-ti spui sau sa-ti reprosezi. Vrei pur si simplu sa te bucuri de un moment de singuratate, sa te retragi putin in carapacea ta, sa te linistesti si sa-ti incarci bateriile pentru momentele de “impreuna” viitoare.
Cocotat in varful patului cu o carte pe genunchi, uitandu-te la un film, ascultand muzica sau pur si simplu stand cu ochii in tavan, ai nevoie sa inchizi, pentru cateva momente, o lume mica in care sa fii doar tu.
Lumea ta mica este ordonata si usor de controlat si asta-ti place, dar nu o poti pastra inchisa prea mult timp. La un moment dat, lumea mare o sa dea buzna peste tine, cu galagia si veselia ei, cu bucuria si agitatia, cu problemele si necunoscutele ei.
Si tie nu-ti ramane nimic de facut decat sa te bucuri de lumea asta mare pana data viitoare cand o sa-ti permiti un nou moment de singuratate intr-o lume mica.
Gandul meu de azi este despre momentele scurte de singuratate. Este un gand ratacit in lumea mare, vesela si galagioasa.
Text: Alina Nicolescu