Lia Bugnar: “Cea mai comoda cale de a rezolva orice este adevarul”

Lia Bugnar: “Cea mai comoda cale de a rezolva orice este adevarul”Daca ar fi sa iti faci reclama singura, ce ai spune despre tine? Cum te-ai caracteriza?
Stii ca o reclama se face in functie de publicul caruia vrei sa vinzi  produsul. Mai bine iti zic ce calitati am. Am umor si pentru mine cea mai comoda cale de a rezolva orice este adevarul; sunt spontana; sunt o buna prietena si uneori… uneori aproape ca mi-as dori sa am o prietena ca mine. Cam astea ar fi calitatile mele. 
 

Esti actrita, regizoare, scriitoare ai facut si televiziune. Ce iti mai doresti din punct de vedere profesional?
Imi doresc sa joc. Am jucat foarte putin, nici nu eram foarte buna la inceput, de-aia nici nu tineam mortis sa fiu pe scena.

In ultima vreme am devenit mai buna, mi-as dori sa joc, dar intre timp oamenii au cam uitat ca eu sunt si actrita. Toata lumea ma bate la cap cu scrisul, care nu e, totusi, decat un hobby pentru mine. De fapt, cam au dreptate, cu scrisul mi-a iesit mai bine si mai repede. Dar precizez si pe aceasta cale, mai in gluma, mai in serios, ca sunt o actrita destul de bunicica.

In momentul acesta la Teatrul Luni de la GreenHours se joaca „Sta sa ploua”, o piesa scrisa si regizata de tine, scenografia Dragos Buhagear. Ce imi poti spune despre piesa? De ce „Sta sa ploua”?
„Sta sa ploua” are la baza tot felul de fapte autobiografice, dar nu in sensul ca mi s-ar fi intamplat mie, ci unor oameni pe care-i cunosc si la care tin. Stii ca pana la urma, fiecare dintre noi suntem tot ce am trait, dar si ce au trait altii si ne-a marcat foarte tare, suntem toate cartile pe care le-am citit, suntem toate povestile care ni s-au spus, suntem toata muzica pe care am ascultat-o. Asa ca, repet, „Sta sa ploua” este un spectacol autobiografic. In rest, m-am straduit s-o scriu in asa fel incat sa dau o paine de  mancat actorilor, adica sa le dau ocazia sa arate cat de buni sunt. Imi place sa scriu roluri in functie de calitatile actorilor. E unu’ care canta bine?! Ii dau si de cantat la un moment dat. E unu’ care danseaza, ii dau de dansat. Sunt de parere ca omul vine la teatru ca sa vada pe scena niste oameni care pot sa faca lucruri pe care el, spectatorul nu le poate face. Sunt putin demodata din punctul asta de vedere, multi dintre tinerii care fac teatru azi, considera ca simplul fapt ca sunt asezati in fata unui public ii face deosebiti, asa ca ei abia deschid gura si balmajesc ceva. Eu cred ca publicul trebuie sa-l admire pe actor si sa se minuneze de ce se intampla pe scena. Sa rada, sa planga… lucruri din astea demodate imi plac mie la teatru.

De ce la GreenHours?

La Teatrul Luni de la Green Hours se intampla lucrurile altfel decat la teatrul de stat. In primul rand nu exista birocratie. Deloc. Sistemul e ca trebuie sa ai un spectacol in creieri si sa te duci sa-l povestesti acolo si, daca nu e o tampenie, se face (exista un consiliu care hotaraste ce e tampenie si ce nu). Acolo un spectacol iese in maximum o luna, la teatrul de stat, spectacolele se repeta si cate un an jumatate. Iarasi, o diferenta fundamentala intre Green si oricare alt teatru este ca, la aici, tot ce se face se face din entuziasm, prietenie, admiratie reciproca si alte cuvinte din astea din manuale. Suna fals, dar la Green cam toata lumea e prietena cu toata lumea si din cauza asta lucrurile ies frumos. Nimeni nu e acolo stimulat material, nu prea exista bani, asa ca totul se intampla strict din placere. Eu una ma simt ca acasa la Green, iubesc locul ala foarte tare, uneori ma apuc sa sterg mesele, sa fac curat pe-acolo, mi se declanseaza niste reflexe de gospodina pe care  nu le simt decat la mine acasa. Mi-e drag Greenul. Si publicul de-acolo e complet altfel decat publicul din salile obisnuite de teatru. In primul rand, ca e un public complet nesclifosit, spectatorii stau  unde-i pui, pe taburete, pe pernute, unde-o fi, isi aduc si ei cat pot contributia la spectacol. Sunt deschisi, tineri si au umor. Nu neaparat ca varsta. Tineri in sensul ala mai important al cuvantului. Spectatorul din Green stie sa asculte un actor, stie cand e de ras si cand nu. E un spectator destul de rafinat si subtil, asa ca tii cont de toate astea cand ii servesti ceva. Nu vii in fata lui cu orice. Asa ca va asteptam pe toti la Green…

Care este mottoul tau?
Mottoul meu… N-am motto… da’ daca e sa citez din oameni mai destepti ca mine… imi place fraza  „Daca nu-ti pasa unde esti, n-ai  cum sa te ratacesti.”

Care sunt eroii vietii tale reale?
N-am eroi.

Ce admiri cel mai mult la o femeie? Dar la un barbat?
N-am criterii diferite de admiratie pentru barbati si pentru  femei. Cred ca ce admir cel mai mult la oameni e talentul. Talentul  ii face pe oameni foarte frumosi si iubiti.

Care personaj al tau iti este cel mai drag?
Mi-e greu sa-ti raspund la intrebarea asta pentru ca eu chiar imi  indragesc foarte tare personajele (ne referim la cele scrise de mine, nu?) si din cauza asta piesele si scenariile mele de film se  termina invariabil cu happy end, chestie pe care multi o considera demodata si penibila. Stiu ca finalurile nefericite prind mult mai bine la snobi, dar n-am ce face… Imi iubesc asa de tare personajele incat nu pot incheia nici o poveste (film sau piesa) fara sa-i vad  linistiti pe la casele lor.

Cine te-a influentat cel mai mult in viata?
Am avut etape. Enorm m-a influentat Maria Buza, prietena mea din copilarie. O copiam foarte tare in adolescenta si ea pe mine, asa ca suntem chit. Mai la batranete m-a influentat Sanda Manu, profesoara mea de actorie din facultate (care mi-e acum prietena foarte apropiata), Dorina Chiriac, care a fost cu mine in clasa de actorie si pe care n-am cuvinte sa zic cat o admir. Si-n rest, ma influenteaza zilnic cate ceva sau cineva pentru ca, din fericire, sunt o fiinta in continua schimbare. Si, evident, cel care nu numai ca m-a influentat, ci chiar m-a modificat de-a bine-lea este sotul meu.

Cum a inceput povestea ta de dragoste?
Foarte abrupt. Instantaneu. Vazut, placut, cazut in cap, luat.

Sunteti un cuplu romantic?
Nu stiu exact ce mai inseamna romantic in vremea telenovelelor si a dedicatiilor la radio… Incercam sa traim frumos si sa nu intram  in rutina… Incercam sa ne indragostim din nou (intre noi) chiar daca ne avem la indemana. Am, oricum, sotul cel mai atent la detalii din cati pot fi pe glob.

Cum se impaca meseriile voastre? (Cum colaborati?)
Se impaca bine de tot. Dragos e scenograf. Partea comica e ca el e un scenograf atat de bun, incat nu avem cum sa lucram impreuna practic niciodata. Adica sa ma imbrace pe scena, de exemplu. Si n-avem cum, pentru ca regizorii cu care lucreaza el sunt cei mai buni si isi vor lua mereu in piesele lor cei mai buni actori, nu o actrita deviata in scriitoare si regizoare. Ca sa-mi iau revansa fata de actritele care au parte sa fie imbracate de Dragos Buhagiar pe scena, profit cat pot de talentul lui in viata de zi cu zi. In dulapul meu sunt multe haine create de Dragos.

Gelozia este sau nu “sarea si piperul unei relatii”?”
Gelozia nu prea e, dupa mine, sarea si piperul unei relatii. Gelozia e o chestie care, cred eu, deterioreaza lucrurile; are o doza mare de umilinta in ea. Si daca te pozitionezi pe locul umil al celui care gelozeste… hmmm… e greu sa mai ai relatii de la egal la egal dupa aceea.

Care perioada este mai grea: cea dinainte de a cuceri publicul sau dupa ce l-ai cucerit?
N-as putea sa-ti raspund la asta, pentru ca nu stiu cum e sa cuceresti publicul. Eu una nu ma relaxez niciodata. Adica sa zic ca gata, s-a rezolvat, am succesul la degetul mic. Artistii sunt niste oameni care stau tot timpul cu inima cat un purice, oricat de buni ar fi. Dupa aplauzele dintr-o seara te mai linistesti putin, dupa care tot chinul reincepe. Simpatia publicului e ceva relativ si nu foarte usor de intretinut.

Care este virtutea care ti se potriveste? Dar pacatul?

Cred ca sunt cinstita. Cred ca sunt orgolioasa.

Ce iti place sa faci in timpul liber?
Sa citesc. E ce-mi place cel mai mult. E inventia cea mai fericita a omului.

Cum iti petreci vacantele?
Cu Dragos. Iarna mergem la schi si vara in vreo tara staina.

Care loc iti este cel mai drag?
Imi place Italia foarte mult. Acolo as tot merge.

Ce detesti la altii?
Lipsa de bun simt si impostura.

Ce i-ai spune lui Dumnezeu, daca l-ai intalni?
Ca-i multumesc.

 

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *