Manuela Fedorca: ”Intotdeauna mi-am dorit un copil”

Manuela FedorcaO persoana cu o viata cat se poate de normala, nicidecum o mare vedeta, dupa cum singura afirma, Manuela Fedorca,  ne impartaseste o experienta unica… din postura de mamica.

La 27 de ani l-a nascut pe Eduard

Desi isi dorea un copil inca de la varsta la care ea insasi era doar un copil, Manuela a fost constienta si indeajuns de matura incat sa inteleaga faptul ca dorinta nu este suficienta. Chiar si astazi, considera ca o femeie, independent de varsta, trebuie sa dea nastere unui copil doar atunci cand acesta este dorit foarte mult, cand parintii ii pot oferi tot ce este mai bun (din punct de vedere financiar) si ii pot asigura un loc aparte in viata lor.

 Totusi, la 27 de ani, Manuela l-a adus pe lume pe Eduard. Si astfel, cu sau fara voie, s-a incadrat in limita de varsta de 30 de ani, recomandata din punct de vedere clinic pentru a deveni mamica.

 

O sarcina… deloc usoara

Avand la baza variabila de suportabilitate, putem determina doua tipologii de gravide: cele care se bucura de o sarcina usoara, care nu au pofte si care pot lucra pana in ultimele zile ale perioadei gestante si cele care… nu au un asemenea noroc. Manuela Fedorca a facut parte din a doua categorie. A avut o sarcina grea, toxica: „In primele patru luni n-am putut sa fac nimic!” Cat despre pofte, le-a definit drept „foarte ciudate” – mancare foarte condimentata si bauturi carbogazoase.

“Am facut cezariana… mi-a parut rau ca nu am nascut pe cale naturala!”

Cariera sau familie?
Si una si alta? Manuela considera ca fiecare femeie ar trebui sa isi asculte sufletul, pentru ca implinirea poate imbraca doua forme distincte sau complementare: familia si/sau cariera,  iar in unele cazuri nu mai e loc de compromis, de sacrificii sau reevaluari.

Ce a schimbat Eduard in viata Manuelei?
Totul! Pentru ca, inainte de toate, a schimbat prioritatile… dar nu a impus niciun sacrificiu irevocabil; la doar 6 luni dupa nastere, mamica si-a reluat activitatea profesionala. Iar astazi, pe langa implinirea unei cariere de succes, Manuela simte bucuria descoperirii, alaturi de fiul ei: “In fiecare zi ma surprinde. Acum e in crestere, se maturizeaza, are tot felul de gesturi, cuvinte noi cu care ma uimeste!”

Kilogramele in plus dupa nastere…
… sa fie oare un impediment in calea bucuriei, pe care venirea pe lume a unui copil o poate aduce? Manuela considera ca asemenea probleme nu exista pentru nicio mamica, atata timp cat aceasta isi cunoaste organismul, este ambitioasa si perseverenta in lupta cu surplusul de kilograme. Cazul ei? Usor atipic. Sarcina toxica a determinat o scadere de greutate, astfel incat, in momentul nasterii, cantarea doar 59 de kilograme. Totusi, din lipsa de activitate fizica, in primele luni din perioada postnatala si Manuela a resimitit efectele neplacute ale ingrasarii.

Text: Cristina Popa