Nevoia de iubire in societatea actuala

Esti demna de iubire?Societatea noastra incurajeaza avutul si aparenta – ceea ce conteaza in zilele noastre este sa ai o iubita frumoasa, o situatie buna, bani, bunuri, pe scurt, sa consumi, chiar daca arunci dupa folosire. Acesta mentalitate se aplica si in cazul relatiei femeie – barbat.

A avea un partener, o partenera, nu este suficient, ci este bine sa mai ai si amanti, amante. De fapt, vrem sa avem tot felul de parteneri si de obiecte, nu atat pentru a ne bucura de ele, cat pentru a da impresia ca suntem dintre aceia capabili sa le dobandeasca. Pentru ca ceea ce conteaza, de altfel, este aparenta, adica sa dai impresia ca esti frumos, tanar, bogat; ca ai look-ul, silueta, forma, mijloacele…

Insuficienta a personalitatii
Partenerul insusi este ales aproape exclusiv in functie de aparentele sale sau, mai rau, de asemanarea sa cu top-modelele – trasaturile, silueta lor. O faci numai pentru a-ti cultiva narcisismul, afisandu-te cu cucerirea ta, falindu-te cu ea; iar cand partenerul ales isi pierde din stralucire este repudiat. A avea si a parea nu sunt atitudini autentice dar pot fi multumitoare pentru un timp. Intr-o zi, persoana respectiva va constientiza ca succesul social si posesia de bunuri nu aduc o fericire profunda si durabila, ca aceasta cautare a reusitei traduce o insuficienta a personalitatii si ca vointa de putere nu este decat o compensare a vidului interior.

A fi demn de iubire
Fericirea autentica se gaseste in “a fi” si nu in “a avea”. A fi inseamna a fi bine in corpul tau, in strans contact cu viata, a fi atent si a te bucura de toate minunatele senzatii pe care acesta le procura. A fi inseamna a primi toate componentele psihismului (sensibilitate, afectivitate, intuitie, instinct, intelect) fara a hipertrofia pe nici una. A fi inseamna a dezvolta talentul pe care fiecare dintre noi il are, pana aproape de perfectiune. A fi inseamna a pune in acord ceea ce esti, ceea ce vrei si ceea ce faci, inseamna a da un sens propriei existente. A fi inseamna, mai degraba, a fi demn de iubire decat demn de a avea un iubit.

Text: Mariana Mutuliga, psiholog
[email protected]