Vaccinuri care salvează vieți

Sistemul nostru imunitar este responsabil pentru apărarea corpului de bacterii și virusuri, confruntându-se zilnic cu agresiuni externe. Această protecție este activată în mod natural sau prin injectarea unui vaccin, cu rolul de a declanșa un răspuns imun în organism.

Primul vaccin a fost creat în 1796 de Edward Jenner pentru combaterea variolei, iar în cele peste două sute de ani ce au urmat, vaccinurile au salvat milioane de vieți, luptând contra unor maladii precum hepatita sau tuberculoza.

Ce sunt vaccinurile

Apărarea organismului contra agenților patogeni din mediul înconjurător se realizează atât prin ceea ce numim imunitate naturală, în lipsa contactului direct, cât și prin imunitatea dobândită, ce apare după realizarea contactului cu moleculele străine. Imunitatea dobândită se poate obține organic, dar și prin vaccinare.

Tipuri de imunitate prin vaccinare: umorală sau celulară

Imunitatea umorală face ca organismul să producă anticorpi pentru a răspunde la introducerea unui antigen și este dobândită în urma unei injecții a unui vaccin inert, precum cel împotriva tetanosului. Imunitatea celulară determină o modificare a celulelor din sistemul imunitar responsabile de distrugerea organismelor străine. Astfel, sunt pregătiți pentru eventuala întâlnire a unui agresor, pe care îl vor putea recunoaște și elimina. Acest tip de imunitate este pus în aplicare de vaccinuri precum cele utilizate împotriva varicelei sau febrei galbene.

Vaccin preventiv

Vaccinarea preventivă presupune administrarea către un individ sănătos a unei forme atenuate sau inactivate a unui agent infecțios (sau a unor componente ale acestuia). Scopul este de a declanșa un răspuns imun pentru a preveni contaminarea ulterioară. Vaccinarea face posibilă dezvoltarea celulelor imune „de memorie” capabile să recunoască imediat agentul patogen.

Vaccinul terapeutic sau imunoterapia

Vaccinul terapeutic nu are scopul de a proteja un individ împotriva unei infecții, ci de a ajuta la combaterea unei boli prin stimularea sistemului imunitar. Metoda implică injectarea unui factor capabil să deblocheze sistemul imunitar confiscat prin mecanisme ale bolii. Această abordare terapeutică se confruntă cu o adevărată efervescență în oncologie, cu rezultate promițătoare. Încercările au loc și în bolile infecțioase, în special pentru a lupta împotriva infecției cronice cu HIV, caz în care scopul este menținerea încărcăturii virale a pacienților la cel mai mic nivel posibil.

Vaccinarea – Un beneficiu individual, dar și unul colectiv

Răspândirea unei boli contagioase într-o populație este direct legată de proporția de persoane susceptibile de a o contracta: astfel, cu cât numărul persoanelor vaccinate crește, cu atât riscul de transmitere scade. Persoanele imunizate fac o barieră între indivizii infecțioși și non-imuni, iar agentul patogen încetează să mai circule în populație. Prin urmare, o astfel de protecție de grup îi protejează nu numai pe cei vaccinați, dar și pe cei nevaccinați.

Marile familii de vaccinuri

Vaccinurile vii atenuate conțin agenți patogeni vii, dar virulența lor a fost atenuată de cultivarea lor în condiții particulare (de exemplu, la rece). Aceste vaccinuri provoacă o infecție cu puține sau fără simptome și oferă protecție pe termen lung. Potențialul lor de a provoca un răspuns imun este excelent.

Vaccinurile pe bază de subunități conțin fragmente de microb purificate, necesare și suficiente pentru a învăța sistemul imunitar să recunoască întregul germen. Alte vaccinuri subunități conțin toxine de origine bacteriană, tratate termic sau chimic pentru a nu mai fi toxice. Vaccinurile subunitare nu sunt infecțioase și sunt mai bine tolerate decât vaccinurile inactivate, însă capacitatea lor de a induce un răspuns imun poate fi scăzută. Prin urmare, pentru imunizarea pe termen lung, sunt necesare mai multe injecții.

În cele din urmă, unele vaccinuri sunt realizate prin inginerie genetică. Ele nu sunt derivate direct din izolarea și purificarea unui agent infecțios sau a componentelor sale, ci antigenul este produs dintr-o genă microbă care este exprimată în celule în cultură.

Vaccinuri monovalente, multivalente și vaccinuri combinate

Există vaccinuri monovalente și polivalente. Primele imunizează împotriva unui singur agent patogen, iar celelalte imunizează împotriva mai multor subtipuri ale aceluiași virus sau bacterii. Există, de asemenea, vaccinuri combinate care conțin antigeni de la mai mulți agenți infecțioși diferiți. De exemplu, vaccinul MMR protejează împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului.

 

Text: Arabela Boboc

februarie 6th, 2020 by tonica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate