Exista despartiri care se produc lin si de comun acord, pentru ca ambii parteneri decid ca le-ar fi mai bine unul fara altul. Dar acestea sunt mai degraba exceptiile. Cele mai multe dintre despartiri lasa emotii puternice si traume in urma, daca nu pentru amandoi, macar pentru unul dintre cei implicati.
De ce apar traumele in urma unei despartiri?
Daca despartirea s-a produs neasteptat, brusc, daca te-a prins nepregatita, daca te-ai simtit neputincioasa pentru ca nu ai putut sa o previi sau sa o opresti sau daca relatia in sine a fost foarte tumultoasa, in urma ei pot ramane traume. Traumele apar atunci cand suntem pusi in situatii care ne ameninta siguranta, senzatia de securitate, care ne fac sa ne simtim coplesiti, amenintati si vulnerabili.
In principiu, orice relatie traita intens ne predispune la traume atunci cand se destrama. De obicei, dupa o astfel de experienta devenim mai tematori, mai putin deschisi si incepem sa fim foarte precauti in incercarea de a ne feri de o noua experienta asemanatoare. Cel mai mult sufera cei care au fost parasiti, acest lucru legandu-se de senzatia lipsei de control, dar despartirea poate fi traumatizanta si pentru cel care a initiat-o.
Emotii post-despartire
Fiecare dintre noi gestionam perioada de dupa despartire diferit. Unii simt nevoia sa se izoleze, sa se retraga in lumea lor, in timp ce altii vor sa socializeze mai mult si simt nevoia sa fie mai des in compania altora. Unii isi iau o pauza de la intalniri romantice pentru a se vindeca sufleteste, in timp ce altii trec mai usor peste tristete daca se refugiaza in bratele altor persoane. Orice varianta am alege, se pare ca toti trecem dupa o despartire prin mai multe faze: faza de negare, in care incercam sa ne incurajam spunandu-ne ca nu s-a intamplat mare lucru, faza de furie, in care dam vina pe cealalta persoana si suntem furiosi pe ea sau chiar pe noi insine pentru finalul relatiei, faza de negociere in care fie incercam sa ne impacam cu partenerul, fie ne schimbam noi gandindu-ne ca celalalt ne va vrea astfel inapoi, faza de depresie in care simtim ca viata nu are sens in lipsa celui iubit si simtim ca ne copleseste tristetea si, in sfarsit, faza de acceptare, in care ne obisnuim cu ideea si putem sa acceptam ca relatia s-a destramat si ca aceasta a fost cea mai buna solutie. In timp ce acceptarea vine intotdeauna la final, celelalte faze pot fi traite in ordine diferita, de la persoana la persoana.
Tot raul spre bine…
Tot raul spre bine…Asa cum atunci cand ne lasam de un obicei daunator sanatatea ni se imbunatateste, si dupa ce iesim dintr-o relatie care nu mai era functionala, care ne supara si ne provoca probleme vom putea observa in timp ca viata ni se infrumuseteaza. Nicio relatie nu se termina pentru ca merge prea bine. Este clar ca atunci cand s-a ajuns la o despartire definitiva, erau acolo probleme care nu au putut fi rezolvate. Esecul unei relatii nu are cum sa nu ne zdruncine. Uneori, dupa o astfel de experienta, ne temem sa iubim din nou, pentru ca nu mai vrem sa devenim vulnerabili, pentru ca ne e frica sa-l pierdem pe cel iubit si sa suferim din nou, pentru ca noua relatie poate scoate la iveala si ne poate reaminti de sentimente si dureri mai vechi. Trebuie sa acceptam ca aceste sentimente si ganduri sunt normale si ca doar cunoscandu-ne pe noi mai bine, intelegandu-ne, cu toate temerile noastre si cu toate problemele pe care le-am luat cu noi din relatia anterioara, ne putem creste sansele de a ne gasi o persoana cu care sa fim compatibili si de a avea o relatie functionala, care sa dureze in timp.
Text: Bianca Badescu