Afecţiuni respiratorii care se agravează toamna: prevenţie şi tratament

 

Toamna răcoroasă și capricioasă, cu fluctuații de temperatura, umiditate și presiune atmosferică, duce la scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar și astfel, se declanșează o varietate de patologii sau se agravează cele cronice. Aparatul respirator este de departe cel mai afectat.

Toamna aduce în prim-plan o serie de afecțiuni care pot fi banale pentru populația sănătoasă, dar care se dovedesc a fi extrem de periculoase mergând până la a pune în pericol viața în cazul persoanelor cu boli cronice pulmonare. Iată care sunt cele mai întâlnite afecțiuni „de toamnă“ și cum pot fi prevenite:

Praful din casă, pericolul nr. 1

Alergiile de toamnă au factori declanșatori precum: ambrosia, mucegaiul, acarienii de praf din paturi, pilote, saltele. Dintre manifestările alergice se pot enumera: alergia nazală, urticaria cronică, eczeme, astmul alergic, laringite edematoase alergice, manifestări otice și oculare. Cea mai frecventă este rinita alergică, estimându-se că afectează aproximativ 10% din populație.

Alergenul cel mai incriminat este praful de casă. Clinic, rinita sezonieră are manifestări paroxistice (maxime) ce se caracterizează prin strănut în salve, secreții nazale apoase, obstrucție nazală, prurit, lăcrimare excesivă.

Cine-i de vină pentru răceală?

Viroza respiratorie (răceala) este cea mai comună afecțiune cu care se confruntă întreaga populație toamna. Incidența virozelor respiratorii este crescută la copii și la persoanele de vârsta a treia din cauza unui sistem imunitar deficitar. Agenții patogeni responsabili de producerea răcelilor sunt virusurile, iar cel mai frecvent incriminat este rinovirusul.

Farmaciştii Catena recomandă ViroProtect Rapid un supliment alimentar, cu rol in sustinerea sanatatii sistemului respirator si a sistemului imunitar.

Sursă de infecție poate fi o persoană bolnavă, iar transmiterea infecțiilor are loc prin aer și prin intermediul mâinilor sau al obiectelor contaminate.

Agravarea bolilor cronice

În ceea ce-i privește pe pacienții cu boli cronice, vremea rece poate aduce episoade de agravare a afecțiunilor preexistente: astm bronșic, bronhopneumopatie cronică obstructivă, bronsiectazii etc. Exacerbarea în bolile pulmonare cronice reprezintă agravarea simptomatologiei preexistente: tusea se intensifică, devine productivă, iar sputa purulenta; dispneea se accentuează semnificativ mergând până la crize de sufocare.

Dar și apariția de simptome noi precum: wheezing (respirație șuierătoare), senzație de constricție toracică, febră, frison. Cauza exacerbării este în general necunoscută, cu toate că deseori pot fi incriminate virusurile și bacteriile. De asemenea, fumatul, expunerea la iritanți inhalatori și un grad ridicat de poluare a aerului contribuie la declanșarea exacerbărilor.

Ce este de făcut

Profilaxia este extrem de importantă, atât în ceea ce privește persoanele sănătoase, dar mai ales în cazul celor care prezintă boli cronice pulmonare și constă în:

Farmaciştii Catena recomandă ImunoSuport Forte de la Naturalis, un supliment alimentar care contribuie la intarirea imunitatii, ce contine o combinatie de nutrienti, vitamina C, D si zinc, care actioneaza sinergic, intarind imunitatea organismului.

  • măsuri de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse);
  • oprirea fumatului;
  • evitarea zonelor aglomerate și expunerea prelungită la frig, umezeală, alergeni sau iritanți respiratori;
  • respectarea unui regim de viață sănătos;
  • aerisirea frecvența a încăperilor (acasă și la locul de muncă);
  • vaccinare antigripală anuală și antipneumococica la 5 ani (mai ales la persoanele cu risc crescut de îmbolnăvire);
  • reabilitarea pulmonară pentru îmbunătățirea calității vieții și a capacității de efort și de recuperare, în special la pacienții cu boli pulmonare cronice (BPOC);
  • prezentarea la medicul de familie la primele semne de boală pentru a se iniția un tratament sau pentru a fi îndrumat către medicul specialist dacă situația o impune.

Text: Elena Coroianu

Consultant Dr. Liana Negru, medic specialist pneumologie, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, București