Tradiții si superstiții de „Halloweenul românesc”, Sfântul Andrei

Halloweenul este una dintre cele mai vechi sărbători ale cărei origini provin din tradiția celtică. Această sărbătoare marchează trecerea de la toamnă la iarnă, perioada de celebrare a strângerii recoltei și a încheierii anului.

Halloweenul este, de asemenea, sărbătoarea tuturor sfinților și vine însoțită de nenumărate tradiții și superstiții. Specifice acestei sărbători sunt dovleacul cioplit în diverse forme, dar și poveștile cu personaje înfricoșătoare.

Așa cum spune tradiția, în noaptea de 31 octombrie, sufletele celor morți se întorc printre cei vii, iar pentru a le alungă, oamenii îmbracă costume înfricoșătoare, ies pe străzi și fac mult zgomot. Alte tradiții recente implică oferirea de bomboane copiilor îmbrăcăți în costume înfricoșătoare care colindă casele folosind formulă „Ne dați ori nu ne dați?”. Astfel, Halloweenul și-a pierdut specificul religios, fiind acum o sărbătoare cu un spirit orientat mai mult către joacă, distracție.



Tradiții și superstiții românești pentru noaptea de Sfântul Andrei

Deși Halloweenul a fost adoptat și de noi, trebuie să ne amintim că avem și în România o sărbătoare asemănătoare, dar cu rădăcini mult mai profunde în religie − Sfântul Andrei, pe care-l celebrăm în dată de 30 noiembrie.

De Sfântul Andrei, majoritatea superstițiilor au legătură cu protecția împotriva spiritelor care bântuie în acea noapte, dar și cu maritișul și găsirea bărbatului visat.

Una dintre cele mai importante tradiții este aceea de a ține răul în cumpăna, obicei prin care oamenii se protejau de spiritele rele prin înșirarea usturoiului în pragul casei, pe la toate ușile și ferestrele pe unde credeau că acestea pot intra, la grajdurile animalelor, dar și folosindu-l în mâncare.

Farmacistii Catena recomanda Assista Crema cu UREE 15%, un produs hidratant si emolient, care inmoaie pielea, imbunatatind aspectul acesteia. Se recomanda a fi folosita pentru piele uscata si/sau crapata.  Contine o combinatie de ingrediente cu rol de hidratare, inmuiere si hranire.  Aduce un aport suplimentar de vitamine, precum pantenolul (vitamina B5), complexul vitaminic lipozomal* (ce contine vitaminele: A, E, F si C), care imbunatatesc aspectul pielii si o tonifica.

Intorsul cănilor sau vaselor cu gură în jos este o superstiție pe care gospodinele o respectau tot pentru a împiedica spiritele rele să pătrundă în case.

O altă tradiție, cea a măritișului, spune că fetele care vor să se mărite trebuie să ascundă busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul. La miezul nopții, fetele întorc un ulcior de lut cu gură în jos, așază pe fundul acestuia trei cărbuni încinși și rostesc o incantație pentru a-l cuceri pe cel cu care vor să se mărite.

Fetele care-și caută ursitul obișnuiesc să stea goale la miezul nopții între două oglinzi, ținând în mâini două lumânări aprinse. Se spune că în oglindă din spatele fetei se văd imagini din viitor, dar și chipul celui sortit.

Tot de Sfântul Andrei, gospodării au obiceiul de a pune grâu la încolțit pentru a afla cum va fi recolta din anul care vine, dar și pentru a ști cât de prosperă va fi familia și casă.

sursa foto: gandul.ro