Dieta Ketogenică – posibilă terapie pentru pacienții cu COVID-19

ketogenică

Universitatea din Padova testează dieta ketogenică ca o posibilă terapie în cazul pacienților spitalizați pentru Covid-19 și care nu sunt sub ventilație invazivă. Experimentul va avea loc la spitalul San Bortolo din Vicenza, sub supravegherea științifică a profesorului Antonio Paoli.

Universitatea din Padova a lansat oficial un experiment în spitalul San Bartolo din Vicenza, tratând pacienții Covid-19 cu o terapie alimentară axată pe dieta ketogenică. Aceasta constă în mai puțin de 30g pe zi de carbohidrați sau 5% din totalul caloriilor, folosind produse din linia Tisanoreica lansată de nutriționistul Gianluca Mech.



Testare pe 28 de pacienți

Studiul a fost aprobat de Comitetul de Etică pentru Studii Clinice al provinciei Vicenza, iar recrutarea pacienților a început deja. Experimentul va avea loc sub supravegherea științifică a prof. Antonio Paoli, profesor titular în cadrul Departamentului de Științe Biomedicale al Universității din Padova.

„Testarea o vom efectua pe 28 de pacienți internați la spitalul San Bortolo din Vicenza, pe parcursul a câteva luni. Este vorba despre pacienți spitalizați pentru coronavirus, cu o saturație de oxigen de peste 88%, și care nu se află în secțiile de terapie intensivă. Le vom administra acestora preparatele din dieta ketogenică a lui Gianluca Mech, pe care acesta ni le va furniza în mod gratuit. Este vorba despre preparate cu extrem de puțini carbohidrați, bogate în fibre și proteine necesare pentru susținerea organismului. Am ales aceste produse și pentru că au fost deja utilizate în multe alte experimente. Dieta ketogenică cu produse Mech va dura 21 de zile. Apoi vor fi 9 zile de alimentație cu conținut scăzut de carbohidrați, ceea ce va asigura o tranziție lină de la starea de cetoză”, explică prof. Antonio Paoli.

Dieta Gianluca Mech

Nutriționistul Gianluca Mech mărturisește că este mândru de faptul că dieta pe care a conceput-o stă la baza acestei cercetări și speră că va avea rezultatele așteptate.

„Sunt extrem de mândru să pot ajuta această cercetare, prima de acest gen la nivel mondial, cu produsele Tisanoreica. De mai bine de 15 ani, compania mea dezvoltă produse alimentare pentru cetoză, produse care au în prezent cele mai multe publicații științifice din lume. Tisanoreica este considerată calea italiană către cetoză și se bucură de brevete europene și internaționale care o fac unică și confirm valoarea sa inovatoare”, declară Gianluca Mech.

Utilizarea dietei ketogenice ca terapie la pacienții cu COVID-19 este o nouă abordare, deși cu o bază fiziopatologică solidă: aceasta ar putea îmbunătăți răspunsul imun, în același timp ar putea modula răspunsul inflamator și reduce virulența prin scăderea glicemiei, așa cum sugerează trei studii științifice publicate recent.

“Scopul cercetării noastre, prima de acest gen, este de a verifica eficacitatea unei diete mediteraneene ketogenice normocalorice, folosind de asemenea şi preparate ketogenice (RKP), la pacienții internați în spital, cu un diagnostic clinic de COVID-19, dar care nu se află sub ventilație invazivă”, adaugă prof. Antonio Paoli, profesor titular în cadrul Departamentului de Științe Biomedicale al Universității din Padova.

Secretul celor 10 plante

Gianluca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști. La nivel internațional, sfaturile sale sunt urmate inclusiv de staruri precum Anastasia Soare, Sarah Ferguson – Ducesa de York, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi. Gianluca a lansat în trecut două campanii importante împotriva obezității. Campanii care trag un semnal de alarmă în ceea ce privește înmulțirea cazurilor în rândul copiilor și al adolescenților. Campania din Statele Unite ale Americii a fost lansată alături de Ivana Trump, iar în Europa alături de Ducesa de York, Sarah Ferguson.

Dieta Tisanoreica înseamnă, practic, să mănânci produse sănătoase, care îți detoxifiază organismul și te ajută să slăbești kilograme bune. Gianluca Mech deține secretul acestei diete, un secret păstrat de multe generații ale familiei sale. Stilul de viață sănătos promovat de italian a fost adoptat de milioane de oameni din întreaga lume. Meritul îl are combinația secretă de zece plante curative, secret ce datează încă din secolul al XV-lea.

Photo Hepta