Traiul de zi cu zi

Traiul de zi cu ziMa doare ca traiesc intr-o lume in care trebuie sa ma prefac. Sa fiu excesiv de precauta si sa-mi educ copilul la fel. As vrea sa pot sa plang atunci cand imi vine sa plang, fara sa ma gandesc ca par slaba si neajutorata si sunt judecata in consecinta. As vrea sa rad si sa ma bucur atunci cand am motive de bucurie, fara sa ma gandesc ca oamenii ma vor invidia si chiar uri pentru asta.

As vrea sa iubesc cum vreau si pe cine vreau, dar nici macar asta nu mai e asa de simplu. As vrea sa-mi invat copilul ca poate sa se manifeste liber, nu sa-i explic ca poate fi dispretuit si invidiat deopotriva pentru un simplu gest sau pentru cateva vorbe nevinovate si ca trebuie sa fie extrem de atent la ce si cum spune, cu cine se imprieteneste si mai ales in cine are incredere.

As vrea sa fac lucruri simple si firesti cu naturaletea data de traiul intr-o lume simpla si normala.

Insa vremurile s-au schimbat si se schimba in permanenta, iar eu trag nadejde ca macar copilul meu va trai intr-o lume mai putin prefacuta si suspicioasa, preocupata de tot ceea ce n-ar trebui sa o intereseze si extrem de neinteresata de esential.

Si atunci incerc sa construiesc lumi mici in care sa pot sa rad, sa plang, sa iubesc si sa-mi cresc copilul. Si trag nadejde, o data-n plus, ca intr-o zi lumile mele, ale tale si ale lui se vor uni si vor reface o lume mare si normala. In care sa traim, nu sa mimam traiul.

Pana atunci traim fiecare in lumea lui si mai scoatem din cand in cand capul in lumea mare, zbuciumata si amenintatoare, doar ca sa ne dam seama ca nimic nu s-a schimbat. Inca.

 

Text: Alina Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *