In cautarea rochiei de mireasa perfecte…

Alegerea rochiei de mireasa este o chestiune delicata, la fel si pasul cel mare. Nu toata lumea are curajul sa-l faca, la fel cum nu tuturor li se potriveste… maritisul. Si totusi, acelea dintre voi care decid sa o faca pleaca la „vanatoare” fara a sti exact ce presupune acest lucru. Colindatul prin showroomurile de profil si intalnirile cu persoanele din domeniu pot deveni lungi si obositoare… unde mai pui ca, uneori, nu exista niciun rezultat. Tocmai de aceea, echipa Tonica TV s-a decis sa vina in ajutor cu cateva sfaturi. Elena Stefan, manager Bella Sposa, a raspuns tuturor intrebarilor noastre. Si cel mai important… nu lasati pe maine ce puteti face astazi!



Tonica TV: Care sunt trendurile in materie de rochii de mireasa in anul 2015?

Elena Stefan, manager Bella Sposa: In 2015, se poarta foarte mult rochia tip-printesa, dar de data aceasta nu vorbim despre rochiile foarte grele si cu multe straturi, ci despre rochii foarte, foarte diafane. Apoi, anul acesta este foarte hot auriul, mai exact dantela cu fir auriu. De asemenea, se poarta rochiile vaporoase pentru nunti pe malul lacului sau al marii, in natura, care sunt foarte fluide, cu trena detasabila si cu un pic de dantela. Un alt trend este rochia cu umerii cazuti si cu nasturii imbracati.

Tonica TV: Care sunt elementele de care trebuie sa tina cont o viitoare mireasa in alegerea rochiei perfecte?

Atunci cand va alegeti rochia de mireasa, va recomandam sa tineti cont in primul rand de silueta, de cum aratati. Apoi, trebuie sa va simtiti bine in rochia de mireasa, pana la urma este o rochie pe care o purtati cateva ore. Va sfatuiesc sa nu mergeti cu foarte multe persoane la proba pentru ca fiecare are o parere si cel mai bine ar fi sa ascultati vocea inimii.

Tonica TV: Cum am putea descrie o rochie de mireasa indrazneata?

Pentru o rochie de mireasa indrazneata, rochia midi este foarte potrivita. Are dantela, spatele decupat in forma de inima si este recomandat sa o accesorizati cu o voaleta. Pana si mamelor le va placea pentru ca, desi este scurta, are dantela.

Tonica TV: Renuntam la clasicul alb?

Clar renuntam la albul clasic. Noi aici avem doar rochii de mireasa in culoarea fildesului, o nuanta potrivita pentru orice tip de ten. Iar anul acesta, asa cum spuneam, a aparut si auriul.

Tonica TV: Care sunt modelele cerute cel mai des?

Cel mai des se cer, bineinteles, sirenele si printesele. Anul acesta rochiile-sirena sunt din dantela, cu broderii atent aplicate, iar rochiile-printesa pot avea decolteul in forma de „V” si talia foarte bine accentuata. Printre materialele care confera libertate de miscare se numara tulul matasos care nu tine de cald si nu se lipeste de picioare. Apoi, mai avem matasea care are o textura fluida.

Tonica TV: Cum putem accesoriza o rochie de mireasa?

Daca se alege o rochie simpla, atunci avem mult loc pentru accesorizare. Putem sa folosim curele din cristale Swarovski in talie, putem opta pentru coronite, la fel de bine se poate opta si pentru un colier. In schimb, daca rochia este foarte incarcata, va recomandam doar accesorii fine.

Tonica TV: Se mai poarta voalul?

Da, clar se poarta voalul. La biserica, mai ales, sunt recomandate voalurile lungi. Dar, pe de alta parte, de indata ce ajungeti la restaurant, pentru a va simti relaxate, puteti opta pentru bentite sau exista si variante de bentite hippie.

Si nu uitati… traditia spune ca trebuie sa purtati ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si ceva albastru…

Text: Ruxandra Dumitrescu