Ce NU se mai poartă în designul interior în 2021

Fiecare an aduce cu sine schimbări inclusiv în privința tendințelor de design de interior. 2021 nu face excepție de la regulă, cu atât mai mult cu cât este influenţat inclusiv de impactul pandemiei asupra stilului de viaţă al fiecăruia din noi.

Designerul de interior Sergiu Călifar, pune aceste schimări pe seama dorinței oamenilor pentru un confort sporit în locuințele lor, în condițiile în care petrec mult mai mult timp acasă, acum, în timpul pandemiei, decât o făceau înainte, căminul lor transformându-se acum și în birou.



Spaţiul multifuncţional

“Pandemia a schimbat obiceiuri și stiluri de viață în 2020. Deși e o speranță că 2021 va fi diferit și că ne vom întoarce treptat la ceea ce numeam normal acum un an , trendurile de design s-au schimbat semnificativ, în principal atenția îndreptându-se către confortul propriei locuințe și posibilitatea de a o adapta la nevoile care pot apărea. Anul care a trecut a transformat locuințele oamenilor într-un spațiu multifuncțional, ”acasă” devenind pe rând birou, restaurant, salon, spa, bar, cinema.

Studiile din domeniul designului de interior arată că în 2021 vor predomina ambientele cât mai calme, calde, liniștitoare, inspirate din natură, într-un cuvânt confortul mult dorit și stabilitatea pe care le poți avea doar în spațiul personal și doar acasă”, spune Sergiu Călifar.

Şi pentru că despre ce se poartă  în anul 2021 şi care sunt trendurile, designerul de interior Sergiu Călifar punctează ce NU SE MAI poartăa în ceea ce privește tendințele din domeniu.

Fără uniformă

„Fără stil uniformă. Nu se mai poartă amenajările ce respectă un stil cap-coadă, un stil “uniformă”, cum îl numesc eu. A avea toate încăperile pe aceeași direcție stilistică este monoton și lipsit de personalitate, iar în prezent, accentul se pune pe spații cât mai funcționale, care să ne ofere comfortul necesar.  O casă, un birou, o clinică sau un spațiu în curs de amenajare are nevoie de un design pliat pe stilul de viață al proprietarilor sau al celor care locuiesc acolo. Este nevoie de un design structurat pe zone de zi, de recreere, de lucru, de odihnă, tocmai pentru a putea schimba camerele sau colțurile amenajării, în funcție de activitatea întreprinsă.

Fără seturi

Nu se mai poartă piesele de mobilă tip set, ce se produc în diferite colecții, din care îți poți achiziționa, în  dimensiuni standard, șifonier, comodă, consolă TV, bibliotecă etc. Evităm piesele de mobilier calup, care se regăsesc sub diferite culori și dimensiuni standardizate, tocmai pentru că spatiile sunt personalizate și au nevoie astfel de corpuri custom-made, pe dimensiunile potrivite pentru a scoate în evidență zonele de trecere, spațiile de depozitare sau a crea ambianța dorită.

Fără monocromie

Nu se mai poartă amenajările în alb și bej. Până de curând erau opțiuni sigure pentru cei care își doreau ambient clasic, fără ca amenajarea să fie clasică. Odată cu trecerea timpului, această opțiune devine monotonă, iar în prezent avem nevoie de ambienturi cât mai diferite și mai potrivite pentru diverse spații din locuință.

Nu livingul clasic

Nu se mai cere livingul clasic, cu bibliotecă. Există multe alte opțiuni mai bune, care să fie excelente din punct de vedere stilistic, dar și funcționale în același timp.

Fără televizor

Fără televizoare la vedere. Designerii de interior oferă soluții ideale pentru a masca televizoarele prin glisări sau placări de perete, astfel încât nu doar să nu fie niciun cablu vizibil, dar și aparatele electronice să poată fi acoperite, transformând living-ul în spațiu cu dublă funcționalitate: cameră de zi pentru întâlniri și socializare ori spațiu de vizionat filme pe canapea. Este important ca noi, designerii de interior, să proiectăm această zonă încă din stadiul de șantier al locuinței, să existe o standardizare a planului gândit de arhitecți cu cel de customizare al designerilor și să evităm astfel o limitare a posibilităților de design ulterioare”.

Foto Pure Mess Design