Ne-am despartit cu durere in suflet de marele regizor Sergiu-Florin Nicolaescu, insa amintirea MAESTRULUI va ramane vie prin capodoperele pe care le-a realizat, prin toate filmele pe care le-a regizat si in care a jucat. Asemenea oameni talentati se nasc rar.
Doamna Cezara Dafinescu este unul dintre artistii care au avut norocul si fericirea de a-l intalni si tocmai de aceea va dezvaluie voua, cititorilor nostri, unele dintre cele mai emotionante momente petrecute in compania regizorului.
Sub aripa ocrotitoare a lui Sergiu Nicolaescu
Se intampla prin anii 1967-1968. Terminasem liceul si visam sa devin… actrita. Intre timp dadeam castinguri, invitata la SECTIA ACTORI, creata pentru actori si figuranti, condusa de doamna Alexandrescu, o mare iubitoare de artisti si de filme. Intr-o zi primesc un telefon, dau un casting si obtin… un rolisor in filmul FENIMORE COOPER (coproductie franco-germana). Filmarile erau in jurul barajului de la Curtea de Arges, iar eu eram singura actrita din partea romana. Cum va spuneam, un rolisor fara prea mare importanta…. Importanta pentru mine avea sa fie intalnirea cu regizorul filmului, SERGIU NICOLAESCU. In prima zi de filmare, in pragul cabinei mele, a aparut statura impunatoare a unui barbat care mie, in emotiile incepatorului, mi s-a parut… minunat! Era un barbat frumos, plin de farmec, seducator. Era constient de farmecul lui debordant si de impresia pe care o facea tuturor femeilor. M-a privit cu ochii lui negri, patrunzatori si cu zambetul lui… caracteristic… un fel de ranjet de fiara tanara. M-a intrebat: “Dafinescu… esti cumva fiica generalului?!”. Cu glas sfarsit de emotie si admiratie, am baiguit: „Da, da!” A inceput sa rada si a spus: “Ia te uita ce fata frumoasa… are Traian!”. Mi-a povestit apoi ca-l cunostea foarte bine pe tatal meu, generalul Dafinescu… si din acea clipa m-a luat, cum spunea mai tarziu, sub aripa lui ocrotitoare.
In film jucau alaturi Pierre Massimi, un actor francez, si trei actrite, una frantuzoaica, Sophie Agacinschi (cu care am devenit prietena), una din Israel, Jacky Lombard, si una nemtoaica pe care nu o prea agream din cauza felului in care il sorbea din priviri pe Sergiu. De prisos sa va spun ca toate erau indragostite de chipesul regizor, iar eu le devenisem… confidenta. Prin pozitia mea de fiica a prietenului… generalul, devenisem “mica prieten”. De altfel, de atunci mi-a si spus mereu „Pustiule”. Zilele de filmare treceau ca prin farmec. Il sorbeam din ochi pe regizor… ii sorbeam indicatiile… atunci am avut ocazia sa-i ascult povestile!
Indragostit de mare, adorat de femei
Ii placeau marea si corabiile, isi iubea mama, era un copil crescut in familie de multe femei… adulat de ele si, la randu-i, iubindu-le. Era un barbat seducator, constient de farmecul lui, dar plin de delicatete, si in ciuda marelui sau succes la femei, un mare timid. Prin acel an (1968), erau probleme in Iugoslavia si el mereu ma tachina cand ceilalti actori din echipa imi faceau curte, iar Colea Rautu ma invata sa joc… tabinet. Le spunea: “Aveti grija de Cezara, nu o suparati ca acum ne trezim cu generalul… tata”.
Cand dupa cateva luni petrecute la filmari, ne-am despartit si viata si-a urmat cursul, eu eram un copil indragostit… de cel mai frumos barbat din lume, caci asa l-am considerat pe FLORIN pana l-am intalnit pe GELU, marea mea dragoste. Incepusem sa-i spun Florin, pentru ca asa il numeau femeile din familia lui… si eu doream sa fiu macar asa… parte din familie. Odata cu terminarea filmarilor, totul a revenit la normal… si cum dragostea oricarui adolescent e asemeni unui foc de paie, si valvataia focului meu s-a stins! Am inchis acea prima dragoste… neimpartasita… adanc in sufletul meu si nu mi-a mai ramas decat amintirea si o frumoasa prietenie.
Amintiri zambite
In anul urmator, am intrat la Facultatea de Teatru… au urmat multe lucruri noi si minunate. Pe Florin il intalneam deseori la Hipodromul din Calea Plevnei, unde eu aveam cursuri de calarie (in cadrul facultatii) iar el avea armasarul lui rotat in grija celor de la armata. Ma lasa deseori sa-l incalec si atunci frumosul cal ma ducea in zbor pe aripi de vis.
Profesional, nu ne-am mai intalnit! Abia mai tarziu, in filmul ACCIDENT , am jucat un rol in care i-am fost si partenera. Niciodata nu amesteca meseria pe care o adora cu viata de zi cu zi. Apoi eu am terminat facultatea, m-am casatorit, el… a facut film dupa film. I-am urmarit cariera… de la distanta bucurandu-ma la toate succesele lui. L-am urmarit cu sufletul la gura in timpul revolutiei… ne-am mai intalnit de cateva ori in diferite ocazii, ne-am zambit amintirilor… si atat.
Reintalnirea si despartirea
Pana cand intr-o zi insorita, dar rece de decembrie… iesind dintr-un magazin, la parcare, chiar langa masina mea, i-am vazut silueta, impunatoare altadata, acum firava! Imbracat intr-un pardesiu bej, imi zambea cu zambetul lui… usor sarcastic. Un sentiment ciudat m-a cuprins. Parea ca tot pamantul se oprise in loc… inima a inceput sa-mi bata nebuneste… m-am apropiat de el si ne-am strans in brate… ca pentru o mare despartire… Apoi, el mi-a sarutat mainile, avea un mod ciudat de a saruta mana… ocrotitor. A stat asa o vreme, cu mana mea intr-a lui… Eu, fara sa-mi dau seama, am inceput sa-i spun cat de mult l-am iubit. Era o incarcatura emotionala greu de descris… „Oare de ce nu ne-am vazut de atata vreme, PUSTIULE?!… De ce am lasat sa treaca atata timp?” Ne tineam in brate… strans… ii simteam trupul altadata robust… acum fragil… Parca mi-era frica sa nu se franga. Cu lacrimi in ochi, ne-am facut urarile de CRACIUN si de AN NOU! Ne vom intalni… nu stiu unde si cand… dar ne vom intalni! La Multi Ani, Pustiule! M-a sarutat si ne-am despartit… PENTRU TOTDEAUNA!!! Dupa cateva zile, aveam sa aflu de la televizor ca… REGIZORUL SERGIU NICOLAESCU A INCETAT DIN VIATA!
Drum bun, drag prieten… trebuia sa ne intalnim in acea zi insorita de decembrie ca sa ne spunem ca ne-am iubit! Trebuia sa-ti spun tot ce ai insemnat pentru mine! MULTUMESC PENTRU TOT!
Text: Ruxandra Raica