Cum scapam de inestetica matreata

Statisticile arata ca peste 70% dintre oameni se confrunta la un moment dat cu aceasta afectiune, iar pentru majoritatea, matreata reprezinta o problema recurenta. Am stat de vorba cu doamna doctor Adina Margaritescu, medic specialist dermato-venerologie, si am aflat mai multe despre cauzele matretii, de ce recidiveaza de atatea ori si cum scapam definitiv de aceasta problema suparatoare si inestetica.



Ce este matreata?

Matreata, numita in limbaj dermatologic pitiriazis simplex capitis, este o afectiune foarte comuna a pielii capului, caracterizata printr-o descuamare excesiva a scalpului, insotita sau nu de o senzatie de mancarime.

Cate tipuri de matreata exista si cum se deosebesc?

Pe de-o parte, exista matreata uscata ce rezulta dintr-o accelerare a procesului de regenerare a celulelor de la nivelul scalpului ce sunt impinse la suprafata. Din punct de vedere clinic, scuamele sunt fine, se detaseaza usor, au aspect de fulgi si majoritatea persoanelor le observa pe hainele inchise la culoare. Pe de alta parte, exista matreata grasa ce rezulta dintr-un exces de sebum la nivelul scalpului si, clinic, scuamele sunt mai groase, mai aderente si de obicei galbui.

Care sunt persoanele mai predispuse la aparitia acestei afectiuni?

Aparitia matretii, indiferent de natura ei, tradeaza un scalp sensibil la factorii externi si astfel pielea capului se innoieste intr-un ritm mai accelerat decat este necesar. Principala cauza a matretii este o ciuperca numita Malassezia furfur care traieste pe scalpul sanatos al tuturor oamenilor, dar care, in anumite conditii favorizante, se poate multiplica excesiv.

Care sunt factorii care favorizeaza aparitia matretii?

Dintre factorii care predispun la aparitia matretii as mentiona hipersecretia de sebum, transpiratia excesiva, stresul, tulburarile hormonale si spalatul frecvent.

Ce simptome descriu pacientii cand vin in cabinetul dvs?

De cele mai multe ori, pacientii acuza o piele uscata la nivelul scalpului, insotita sau nu de o senzatie de mancarime locala. Insa, cand pielea capului prezinta zone de inflamatie cu scuame mai groase, prurit mai accentuat sau roseata, se pot semnaliza probleme mai serioase cum ar fi eczema, dermatita seboreica sau psoriazisul.

Cum alegem un sampon bun antimatreata?

Dupa incadrarea corecta a simptomelor, alegerea unui sampon pentru a indeparta si a preveni aparitia matretii consta in alegerea unor produse care sa aiba drept agenti activi zinc piritionul, sulfura de seleniu sau ketoconazolul.

Exista o legatura intre matreata si caderea parului?

Da, atunci cand matreata este produsa ca urmare a unei hipersecretii de sebum la nivelul scalpului sau cand exista o mostenire genetica. Barbatii au tendinta de a face mai des matreata pentru ca ei secreta in mod natural mai mult sebum prin hormonul testosteron. Astfel, apare o pierdere difuza la nivelul crestetului capului si in regiunea parietala ca urmare a sensibilizarii foliculilor pilosi la acest testosteron mai activ pe receptorii din pielea capului.

La final, va rog sa ne oferiti cateva sfaturi antimatreata.

Pacientilor le recomand sa aleaga un sampon cu proprietati cosmetice bune, care sa nu fie agresiv cu parul, sa fie delicat si eficient in acelasi timp. In functie de tipul de matreata, se recomanda sampoane cu formule adaptate sa scada secretia de sebum sau sampoane cu proprietati hidratante si nutritive pentru a preveni senzatia de piele uscata.

Text: Alexandra Lupu