“Timiditatea e un defect al oamenilor mari, tupeul e un defect al oamenilor mici”

“Timiditatea e un defect al oamenilor mari, tupeul e un defect al oamenilor mici”   Intr-una din zile, primesc un telefon de la un prieten. Ma roaga sa dau lectii de canto unui copil – protejat al sau (sau, mai degraba, mama copilului este o protejata de-a lui). Plictisita, accept o intalnire, mai mult de complezenta, convinsa ca asa precum in “Lantul Slabiciunilor“, este vorba de “o loaza”. Ne-am intalnit intr-un spatiu public, mai exact la un mall. Prin multimea care misuna in cautare de cumparaturi, am deslusit o “coconita” imbracata modern (o mama careia greu ii descopereai vocatia de mama, asta socotind dupa imbracaminte).

Marturisesc, rareori ma insel in privinta oamenilor inca de la prima vedere. Doamna mi s-a parut o femeie stapana pe situatie, descurcareata. O femeie care stie ce vrea si ajunge mai intotdeauna la scopul propus. Nimic special pentru inceput. Banuiam ca e o persoana indrazneata macar si pentru faptul ca “m-a abordat” (fie si prin intermediul prietenului comun). Sunt consacrata in meseria mea, o persoana publica, cunoscuta si foarte iubita de spectatori (fara falsa modestie). Vazand-o pe “mama”, am inteles cum a ajuns la mine! Cu tupeu, foarte mult tupeu. Eram hotarata sa o refuz, cand din spatele unei vitrine s-a indreptat spre mine, timida, gratioasa, o fetita incantatoare. Inalta, zvelta, cu niste ochisori mirati si inteligenti. Marturisesc, am scos un sunet de uimire descoperind mica faptura, atat de asemanatoare mie la varsta ei. Poate de aceea am acceptat imediat sa-i fiu profesoara. Au urmat lectii lungi, obositoare pentru fiecare dintre noi… Dar eu ma ambitionam sa scot “un diamant frumos slefuit” din “bulgarele acela de huma”, frumos daruit de Dumnezeu, dar inca necizelat. Usor, usor, am invatat cum sa mergem gratios, cum sa avem atitudine, cum sa stim sa povestim momente din viata noastra cu subiect si predicat, ma rog, tot ce e important pentru o fetita gingasa aflata in plin proces de crestere. Lectiile propriu-zis de canto erau mai reduse, eu dorind mai intai sa-i formez un corp echilibrat, o atitudine… un comportament. La inceput, am crezut ca mama a inteles tot ce ii propuneam eu fiicei sale. Un studiu serios, solid, ca sa putem avea o baza in viitoarea cariera, in asa fel incat sa nu-mi fie rusine cu eleva mea, atunci cand, pregatita, urma sa o introduc “in lumea nemiloasa a artei”.

Dar, marturisesc, eram din zi in zi tot mai deceptionata de pozitia ambitioasei mamici cand imi povestea de incercarile (nereusite, de altfel) de a o prezenta pe micuta la fel de fel de “castinguri”. In zadar am incercat sa o fac sa inteleaga faptul ca fiica ei nu este inca pregatita, ca meseria noastra e una grea, care cere multa munca si sacrificii. Pe zi ce trecea imi dadeam seama ca nu ma poate intelege. Fiecare dintre noi intelegea cu totul altceva despre arta. A urmat vacanta primului an in care eram impreuna si in loc sa intensificam lectiile ca sa ajungem la maiestrie, mica mea eleva era din zi in zi mai dezinteresata. Mama, nemultumita probabil ca fiica ei nu devenise peste noapte (si daca se poate fara munca) macar un NEXT STAR, isi pierduse si ea din entuziasm. Cat despre mine, ce sa mai spun? Eram de-a dreptul dezamagita. Vedeam cum zi de zi, toata munca mea (caci eu, fiind o perfectionista, puneam tot sufletul in lectiile noastre, neglijandu-mi propria slujba) se duce de rapa. A urmat o mare pauza in vacanta, nu ne-am intalnit aproape deloc, mama pretextand tot felul de evenimente neserioase. Si cand, in sfarsit, a inceput scoala si, odata cu ea, am reluat si lectiile, hotararea mea era luata. Asteptam un moment, un pretext sa avem o discutie. Marturisesc, in sufletul meu speram ca m-am inselat, ca o invinovatesc pe nedrept pe mama de superficialitate. Asteptam sa-i vorbesc, sa inteleaga faptul ca e nevoie de multa munca daca vrem sa realizam ceva. Cand colo, mama mi-a sugerat sa luam o pauza pana se pune fiica ei in regula cu temele si programul de la scoala. Adica nu mai puteam sa lucram noi, pentru ca fetita e prea ocupata si obosita. Dar alte activitati (poze, calarie, masaj, inot etc, importante si ele, dar nu ca prioritati cand vrei sa devii un artist)… neserioase pentru un copil de varsta ei, care are un viitor, erau OK! Fetita nu obosea atunci, ci  doar la lectiile cu mine! Am ripostat cam dur cand am auzit propunerea mamei si i-am spus ca renunt. Da, renunt! Ma doare sufletul ca poate si din cauza mea se pierde un talent… Dar, in definitiv, sunt atatea care se pierd si cand nu simti in sufletul tau acea patima mistuitoare care te face sa renunti la tot pentru “visul tau” inseamna ca nici nu meritai sa ti se implineasca acel vis. Si poate ca visul fetitei gingase si suave nici nu era acela pe care-l credeam eu… Poate visul ei, ca al atator alte fetite, e sa devina manechin, NEXT TOP MODEL… sau mai stiu eu ce! In definitiv, o vedem mereu (si o admiram) pe Monica Gabor, nu? Si ea a avut un vis si a reusit! De ce sa nu credem ca va reusi la fel si micuta noastra talentata, mai cu seama cand are sprijinul unei mame asa de tenace? Succes, micuta mea, chiar daca sufletul imi plange!

Cezara Dafinescu: Impresionanta povestirea dumneavoastra, doamna. Se vede ca ati pus mult suflet pentru fetita aceasta. Nu e vina dumneavoastra ca nu ati fost inteleasa. Uneori, Dumnezeu da copii talentati unor parinti nestiutori, superficiali, care nu-i merita. In orice caz, daca fetita era asa cum ati descris-o (si nu ati fost subiectiva), intr-adevar, mare pacat! “In viata, totul se plateste, mai devreme  sau mai tarziu… si cu cat este mai tarziu, cu atat se plateste mai scump. Cand ati vazut-o pe mama fetitei prima data si spuneati ca “ati cumparat-o”, trebuia sa stiti ca TIMIDITATEA E UN DEFECT AL OAMENILOR MARI,TUPEUL E UN DEFECT AL OAMENILOR MICI”. Asta e, ati investit atata timp si suflet inutil… e o lectie de viata pe care sper ca ati invatat-o. Si, in definitiv, ati facut o fapta buna: “Invatandu-l pe altul, il faci mai bogat, fara ca tu sa devii mai sarac.”(proverb indian)

Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *