Cum să alegi nuanţa de concealer potrivită de pe net

Cumpărăturile online au crescut odată cu izolarea, iar noi, va trebui, treptat, să ne obişnuim cu acest trend. Dacă înainte de pandemie mergeam în magazinele Sephora, Douglas sau MAC şi ne alegeam culorile potrivite cu ajutorul testerelor, acum acest lucru a devenit imposibil.

Pentru siguranţa noastră, magazinele de cosmetice care au început să se redeschidă, nu mai oferă clienţilor testere cu produsele pe care le comercializează. Drept urmare, va trebui să învăţăm să luăm decizia corectă privind nuanţele de concealer şi fond de ten care ni se potrivesc.

 Iată care sunt paşii şi ce spun experţii în beauty!

1.    Descoperirea tipului de ten

Precum alegerea cremei hidratante potrivite, la fel trebuie să descoperim şi ce tip de piele avem pentru a ne alege concealer-ul potrivit. Multe dintre finisajele acestuia pot arăta nefericit pe anumite tipuri de ten.

Experţii ne recomandă, dacă avem tenul cu tendinţă de îngrăşare să renunţăm la concealerul cremos pentru că acest tip de textură poate înfunda porii şi îi scoate în evidenţă. Pentru astfel de ten se foloseşte un concealer matifiant.

Pe de altă parte, pentru persoanele cu tenul uscat, experţii recomandă evitarea produselor matifiante pentru că vor accentua textura uscată a pielii. Formulele cu finisaj uşor radiant, hidratante sunt opţiuni mai bune. 

De asemenea, fondul de ten trebuie să se potrivească cu textura concealer-ului. Aşa că atunci când comandăm un concealer mat, şi fondul de ten trebuie să fie la fel. Totuşi, dacă alegem un concealer cu acoperire completă, nu trebuie şi fondul de ten să fie la fel. Acestea vor crea un aspect mult prea încărcat feţei.

2.    Motivul folosirii unui concealer

Concealer-ul poate fi folosit petru a acoperi diferite probleme ale tenului, de exemplu, erupţii cutanate, roşeaţă sau cearcăne. De aceea este important să-l alegem pe cel care ni se potriveşte cel mai bine problemei noastre.

Concealer-ul lichid este benefic tenului cu erupţii. Acesta acoperă coşurile şi nu înfundă porii, pentru că nu accelerează erupţia coşurilor. De asemenea, este recomandat pentru tenul îmbătrânit şi cu riduri, pentru că îi dă un aspect mai tonifiat. Specialiştii mai spun că ar trebui evitat orice brand de concealer care conţine ulei mineral, pentru că înfundă porii şi face tenul să arate mai rău. 

Concealer-ul cremos este foarte bun pentru roşeaţă şi ten iritat. Unul cu acoperire medie-completă, acoperă perfect roşeaţa, reducându-i din culoare. Recomandarea experţilor este folosirea unui bureţel umed pentru ca acoperirea să fie distribuită egal pe întreaga faţă. 

Concealer-ul care conferă luminozitate este indicat în cazul cearcănelor de sub ochi. Aceste tip de concealer oferă strălucire zonei de sub ochi, acoperind complet semnele închise. 

3.    Nuanţa potrivită

După ce am descoperit tipul de ten şi motivul pentru care avem nevoie de un concealer, trebuie să descoperim ce culoare ni se potriveşte. Nuanţa potrivită înseamnă să fie identică cu nuanţa tenului sau cu unu, două tonuri diferenţă şi cu luminozitate, pentru zona de sub ochi.

Alegerea culorii potrivite era posibilă doar în magazine, însă tehnologia a avansat pe perioada lockdown-ului, şi iată că putem alege nuanţa potrivită şi virtual.

Aplicaţii online

În ceea ce privește potrivirea nuanțelor virtuale, există trei abordări principale. Primele sunt instrumentele de încercare, care ne permit să „vedem”, practic, produsele pe piele, folosind fotografii sau videoclipuri live. Aceasta este abordarea propusă de NYX, care folosește tehnologia pentru toate gamele sale de fond de ten și concealer, sau putem folosi „Foundation Finder” de la Maybelline ca un bun ghid pentru alegerea unui brand.

Aplicaţia virtuală a brand-ului MAC, actualmente este bună pentru farduri de ochi și rujuri, dar se va extinde în curând și pentru fondul de ten. În plus, vom putea să discuta LIVE cu un MAC make-up artist pe site, pentru mai multe sfaturi.

Testele online sunt o altă opțiune şi sunt oferite de Estée Lauder, Nars, Fenty Beauty și Urban Decay. Aici găsim răspunsuri la întrebări, care apoi ne vor ghida spre nuanța potrivită.

Compararea site-urilor

Opțiunea finală este un serviciu de comparație, dintre care cea mai cunoscută este Findation, care folosește datele despre consumatori de la milioane de clienți de machiaj pentru a descoperi toate nuanțele de fond de ten și concealer. Pur și simplu introducem datele concealer-ului pe care îl folosim în prezent și ni se vor oferi produse asemănătoare de la o serie întreagă de mărci.  Dacă acum nu suntem mulţumite de nunaţa pe care o avem, merită utilizarea şi celorlalte aplicaţii pentru a verifica cu ce ne stă bine.

4.    Aflarea tonurile de culoare

Experţii spun că există o metodă simplă şi clasică de a descoperi tonul de culoare al pielii noastre. Pur și simplu atingem brațul drept cu mâna opusă şi apăsăm ferm în jos, deasupra încheieturii, cu degetul arătător.

Apoi, pe măsură ce eliberăm, verificăm care este prima culoare pe care o are pielea – în mod normal ar trebui să fie roz, roșu sau albastru (tonuri reci) sau galben, piersică sau auriu (tonurile calde). Acest lucru ne va arăta tonul. Pe acesta îl putem utiliza ca ghid atunci când potrivim produsele de bază ale machiajului.

Tonurile de galben sunt bune pentru anularea roșeței, în timp ce tonurile de piersică sunt excelente pentru luminozitatea zonei de sub ochi. Dacă avem un ton mai închis al pielii, pentru a estompa acest lucru, ar fi bine să folosim un anticearcăn în tonuri portocalii / roșii.

5.    Citirea review-urilor

Ultimul lucru, pe care îl putem face, este să citim review-urile privind produsul respectiv. Cel mai bine este să căutăm ce spun alţi consumatori despre brand-ul respectiv, de pe mai multe site-uri, pentru a ne face o idee mai mult sau mai puţin pozitivă despre concealer-ul dorit.

Text: Bettina Cristea

Photo: Freepik